Spiritul și-a creat un sine care să-l ajute să se miște printre sinapse, așa cum mașina îl ajută pe om să se deplaseze, iar sinele spiritului a colaborat cu sinele imanenței, sub formă de empatie energetică, au înscris suferința într-un cerc și sinele spiritului s-a poziționat în centru, creând puzderie de raze radiale, care au împărțit suferința în sectoare de cerc minuscule.
Când spiritul este în vacanță, întreaga ființă se simte în vacanță, căci spiritul anexează timpul propriu, care influențează senzitivitățile să vibreze pe ritmurile vacanței, iar obișnuința se adaptează acestor ritmuri.
Când spiritul este înconjurat de coerciții, acestea îi distrug libertatea, și atunci spiritul iese din starea de vacanță și inserează în senzorial percepțiile muncii, căci spiritul conduce umanitatea.
O oboseală s-a acutizat, absorbind obnubilarea, iar când a dat înspre surmenare, am pus relaxarea să scormonească la rădăcina ei, și când a virat înspre deprimare, am pus conștiința să o destrame în lumina ei. Când oboseala m-a proiectat în somnolență, am prins pleoapele ei cu capsele folosind capsatorul, iar ochii mi i-am curățat cu substanța dinamicității.