Cu titlul de mai sus, un aforism blagian ne face atenți că: "Cetățeni ai tenebrelor nu sînt numai duhurile rele, ci și izvoarele." O veste bună dacă n-ar fi de fapt decît divulgarea ignoranței și neglijenței noastre frivole și culpabile în a accepta fără să mai cercetăm toate prejudecățile acuzatoare.

Am fi adesea mai ciștigați dacă am lua seama la cele ce nu cuvîntă, însușindu-ne o anume "înțelepciune (poetică) de grădină", care știe fără s-o spună că: "Decît orișice lumină / mult mai rodnică e taina" și ne recomandă cu aceeași tăcută sobrietate:

"Cine are în adînc
pe la morți vreo rădăcină
să și-o țină sub pămînt,
neatinsă de lumină."

Astfel, am putea pricepe mai lesne că "numai noaptea e generatoare", că "noaptea e patria tuturor semințelor". O frumoasa înscenare mitică prinsă în însemnarea aforistică cu titlul "Elanul insulei" vine să confirme prielnicia întunericului:

"Insula de coral crește din fundul mării pînă la suprafață: aci ascensiunea e tăiată de foarfecele nivelului. Elanul coralului, zbucnind din adîncimi, e intreținut de toate nuanțele întunericului, dar de lumina banală a zilei - nu."

În cele din urmă, pînă și lumina nu este decît o faptă sublimă a întunericului, rouă izvorîtă din truda și chinul ascuns, căci iată ce spun "Tablele legii":

"Astfel odată, în timp ce fruntea asudă
sînge, și cerul - în stele dînd -
asudă lumină, vei ști-n întuneric
singur pe cruce să urci și brațele-n cuie
sa ți le-atîrni amîndouă."

Maiestatea întunericului se vădește însă ca "permanență a nopții", căci "într-un fel - aflăm din alt aforism - noaptea, Marea Noapte, este permanent deasupra noastră - chiar și ziua. Albastrul de zi nu este decît un început de întunecare spre negrul absolut, spre bezna cosmică."