agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-21 | [This text should be read in romana] |
Daniel Dinescu
Ancai, cu dragul celui ce nu uita de drag Codrina Verdeș azi doar între stele respir nu am găsit un loc mai bun să-ți scriu pe marginea ferestrei timpul nu mai stă să cadă suflă-mi ușor cuvinte în genele murate aseară povești fără eroi păzesc demult morminte și ploile sunt duse în alte universuri când toate stelele stau închise-n casă cu mâinile împreunate între zi și noapte frunzele umede în jur își așteaptă iarna privește Dumnezeu adoarme-n zăpadă de drag s-au dus corăbiile-n larg ce ceață și cât de aproape e seara scrisoarea nu are destinatar pe acest drum nimeni nu aleargă până și respirația o las să scadă las ceasurile să se spargă de orice amintire undeva clopotele bat (toate mi se întorc a cântec) își strâng nemurirea cu brațele deschise am adormit deodată cu pereții când vei pleca rostește ușilor plecarea creează-mi apoi pasul după urma ta și pașii ăștia cum se mai duc e viscol în casă e viscol liniștit azi ochiul tău dansează tangoul ochiului meu Dumitru Cioacă – Genuneanu Sensibilitatea poetei Anca Pepelea e dublata cateodata de o brutalitate de nedescris "Hai cuie" (titlul unui poem de Anca Pepelea") flacaul e suparat c-a rugat-o c-un haikui da-n loc sa-i dea ce-a sperat la pricopsit c-un cucui da ce sunt eu, fachir?! "Hai cuie" (titlul unei lazi de cuie oferite de Anca Pepelea) când eu m-am obrăznicit fata-n loc să-mi dea la muie ca Eva s-a oferit însă... pe un pat de cuie! La multi ani si tone de inspiratie ficei lui Pepelea! Maria nu mai am nici ochi, nici gura nici adevar si nici minciuna doar un suflet ce se vrea iertat si-o inima ce-n zori va pleca sa-ntalneasca chipul tau... *** doar suflet mai am să pot gândi la chipul ce nu mai apare și zori de zi și zori de noapte au tot trecut la chipul tău e greu să te gândești e dus aiurea As vrea sa plutesc Sa ma risipesc In fiecare cuvant Ce vine de dincolo Ce vine din adanc Ce-ti ajunge-n gand In suflet Te-atinge pe limba Se scurge prin tine *** aș vrea ca din adâncuri să ningă a primăvară tu râzi mereu aprinzi zăpezile cu gura până la urechi te caut prin cuvinte și te găsesc doar râs viscolit și tu continui să râzi Mi-e teama sa iubesc Prea tare Cu iubire pura Absoluta Cu gand de-ngrijorare De ruga Cu vorba buna Fara minciuna Cu inima blanda De dor mereu flamanda *** cu inima blândă amurgul mă bate pe umărul stâng îmi adun clipele de dor flămândă deschid o fereastră și te aștept să revii Ascunde-ma in palmele tale, atat de moi, atat de calde...! Ascunde-ma bine ca, iata, mi-e trupul inghetat si-ochii-mi sunt in ceata.... unde-ai plecat...?! *** ca o șoaptă umbra-ți cade în palmele mele tu ești copilul din mine cuvintele înserează peste numele tău năpădită de gânduri privesc realitatea prin ochii tăi priveste cum se cerne de prin lume omul priveste si fii nemuritorul *** privește cu ochii mei stelele în noaptea de după poeme cu buzele însetat și flămând cuvântul cumpănește bătăile lunii azi nu ma intreba nimic nici macar de ma simt bine de ma mai doare capul sau mana stanga *** Frumoasa poezia, puternica si fragila in acelasi timp. Vezi ca ai scris un azi in loc de are -cred. Nexus [16.Jun.02 04:43] ------------------------------------------------------------------------- + dacă dragoste nu e, nici * nu e Hmmm, îmi prea place. Pe scurt: azi am nevoie de dragoste/oricum ar fi/oricat mi-ar cere din viata/cum altfel sa mai traiesc daca nu am dragoste. Restul, e poezie umplută cu gem simplu de cireșe amare și însiropată cu esențe astrale. Oriana [16.Jun.02 06:48] ------------------------------------------------------------------------- + Nevoie de iubire Putin agresiv, ceea ce-mi place. Putin voit socant, ceea ce scade. Subtitlul e supralicitant, ceea ce iar scade. Ultimele doua versuri sunt gratuite si scad textul aproape nepermis. Eu le-as scoate fara mila daca mi s-ar cere opinia. Iar ultima problema e rima fuga/ruga, singulara si precara. Dar ceea ce ramane e minunat. Si ramane destul. costel [17.Jun.02 03:09] ------------------------------------------------------------------------- + secunda Toți aven nevoie de dragoste, însă felul cum o spui tu este deosebit. Felicitări, brașoveanco, cum suporți canicula? Vezi că de la 35 grade în sus vine inspirația. Mie așa mi se întîmplă (dar nu în grade Celsius) Anton [21.Jun.02 22:03] ------------------------------------------------------------------------- + ntz, ntz!:))) Taci, secundito, ca-mi facusi si mie pofta!:))) SILVA [14.Feb.03 02:38] ------------------------------------------------------------------------- In cele din urma poezie [ ] - - - - - - - - - - - - de Anca Pepelea [secunda] 2002-08-06 | | privire, indoire de arcus, stana de piatra in infinit julit, mana, abis fara ecou, tablou uitat in somnul de amiaza si eu, pas subret, strigam absurd in umbrele lasate ieri pe parchet... inca mai ploua... o imagine frumoasă lăsată după lectura acestui poem, de aici poți descifra și vârsta poetei, care tinde mereu spre înălțimi spre acel infinit care i se pare julit- o imagine extraordinară mi se conturează în zare, apoi strofa a doua e atât de frumos tăiată din infinitul acela julit încât nu o poți așeza decât în somnul de amiază s-o lasi acolo pentru a fi descoperită de fiecare dată altfel. Finalul e semnificativ identitatea poetei se lasă privită doar în umbrele lăsate pe parchet, e importantă umbra, fiindcă dincolo de ea descoperim mânuitorul de cuvinte… încă mai plouă! Septembrială poezie [ ] - - - - - - - - - - - - de Anca Pepelea [secunda] 2002-09-10 | | până mai ieri am fost izvor cu apă lină mângâiat de vânt vântul nesătul - până spre margini am cântat înserarea sfioasă doamnă ce își ratează întâlnirea până în adâncuri am fost cuvânt rătăcit cuibărit de rădăcini înfipte în nisipuri până la tine am trait cu picioarele întărite de ploaie de azi mă cunun prin apă de cuvinte cu a ta privire prea îndepărtată iubire. E septembrie, da, și acum tot septembrie și nu întâmplător am ales acest poem, e poate cel care te exprimă, e anotimpul culorilor nespus de frumoase, care te dispun la reverie. Doar până ieri vântul te-a mângâiat ca un nesătul? Nu! Azi vântul vine cu pletele sale să-ți aducă miros de toamna, miros de zile care încă nu au trecut și care se petrec odată cu noi. Din nou descopăr aici căutarea eului, mereu într-o căutare, toate sunt împresurate de lumină, chiar dacă cuvântul este rătăcit prin adâncuri, el caută, sapă să deslușească, să scoată la iveală neastâmpărul și oiptimismul poetei. Transpune aici emoția și aspirația către clipa trăită doar în cuvânt, căutând și realitatea cu a ta privire… Noi poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - de Anca Pepelea [secunda] 2002-10-09 | | Fluture plutind din anotimpuri trecute cuvânt bolborosiit din andâncuri glas fără spărtură noi. Tot o poezie de toamna cu aduceri aminte de anotimul care deja s-a scurs, dar care nu a plecat cu totul, fluturii încă plutesc în anotimpul în care umbra ne era o adiere de vânt, ore nesfârșite de venirea serii. Aici apare cuvântul bolborosit în adâncuri sau mai degrabă adâncurile bolborosesc cuvântul, am întâlnit în multe poeme acest cuvânt adânc, adâncuri , dar nu deranjează fiindcă mereu prinde alte nuanțe. Poemul se încheie cu acel NOI care mă duce cu gândul la mirosul piersicilor coapte, la… îngheață-mi fruntea noapte... poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - de Anca Pepelea [secunda] 2003-01-13 | | îngheață-mi fruntea noapte căci dintr-atâta viață nu mi-a fost dat să aleg decât păcat și moarte îngheață-mi fruntea noapte să nu mai fiu pământ ci doar glasul ce-și duce dorul-n infinit îngheață-mi fruntea noapte îți cer cu umilință să mă redai uitării ca ultimă dorință...! Poemul acesta ne duce spre alte coordonate ale ființei umane, acea stare a aducerilor aminte, ce și cum suntem, ce și pentru ce suntem, poeta vede păcatul precum o vargă care îngheață pe fruntea-i înconjurată de noapte doar aprinderea Lui poate salva, ne întrebăm care El? Dar alegerea e un liber arbitru așa că recunoașterea destupă cărările spre lumină. Afundarea în pământ mi se pare un lucru extraordinar și mai ales lupta de a te ridica de acolo și apoi nu trebuie uitat că : din pământ am venit în pământ vom merge. Aici e cu totul altceva-ridicarea eului deasupra infinitului , a dorului de cunoaștere, a păreri de rău în fața realității, pornind de la rădăcină trebuie să ajungem către adevărul profound, dar judecățile trebuie să fie raționale, obiective și prudente… Peste puțin timp poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - de Anca Pepelea [secunda] 2003-05-09 | | Peste puțin timp mă dau la rost Pământului Închid acum îmbrățișările ce le-am trăit atât de ireal în cuvinte, în tăceri, dar mai ales, da, în “și eu” … Rămân poveștile să unească suflete pereche ce nu se tem de lege, de nici o lege. Stea "si eu", cuvintele sufletelor pereche intre randurile tale mi-au amintit ca "iubirile frumoase" au trecut inainte de a ne naste, prin fiecare... invatandu-ne sa traim fiecare secunda ca pe ultima poveste despre noi insine, fiecare imbratisare ca pe un zbor, fiecare poezie... pereche. Cristian Fara [10.May.03 04:59] ------------------------------------------------------------------------- = Secunda intr-adevar, raman povestile sa ne aminteasca despre imbratisari pereche, aproape ireale in tacerile de peste lege... Ioan Dan [10.May.03 10:35] ------------------------------------------------------------------------- = . nimicitoare spirale ne toarce pamantul in recviemul punerii noastre in fata noastra. am ramas mut in fata acestei realizari. DanTristian [14.May.03 13:32] ------------------------------------------------------------------------- = mă miră lipsa stelelor Peste puțin timp ... Da! Ce suntem noi decât secunde, născându-ne și murind aproape în același timp, întorcându-ne în Pământul din care ne-am născut, întorcându-ne în noi. Monica Mihaela Pop [14.May.03 13:49] ------------------------------------------------------------------------- + ancuța Trandafiraș, nu te mai mira... dau eu steluța, căci într-adevăr merită una. O exprimare simplă, la prima vedere chiar prea simplă, dar puternică, plină de sensibilitate. Este un text din acela pe care fiecare dintre noi încercăm să-l scriem atunci când nu mai putem rosti cuvinte. Zareh Ara [14.May.03 14:05] ------------------------------------------------------------------------- = introspectie atemporala rostuirea ta frumos supusa cerului, peste pamant, introspectiv in "si eu"... ioan ravel [14.May.03 14:11] existență în septembrie poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - de Anca Pepelea [secunda] 2003-09-14 | | îmi e totul toamnă. până și amintirea e frunză uscată până și durerea e doar ploaie îmi e dor. chiar și acum când nu mai aștept întoarcerea filei îmi sunt. deși mă risipesc în clipirea dintâi E din nou septembrie, un septembrie a unui suflet plin de nostalgia fiecărui anotimp de început și apoi de sfârșit, amintiri pe care nu le poți regăsi decât în curgerea timpului... secunde în care tăcerile sunt ca picurii ploilor de toamnă târzie, dar nu de septembrie, ci doar de picrurii care șoptesc cuvinte risipite în clipa dintâi. Anotimp al nostalgiilor al întoarcerilor în doruri, cu zâmbete nebune de vară șiroind pe lacrimile norilor, surprize putem avea și în anotimpul capacană numit septembrie + Nu scapă nimeni de toamnă... Îți ești? Exiști în septembrie. Da...dar te risipești în clipirea dintâi... Îți este dor deși nu mai aștepți întoarcerea filei. Toamnă, toamnă, toamnă în toată puterea cuvântului aici în poezia ta! ...cu frunzele, ploile și certitudinile ei! Certitudini care sunt clădite peste vechi dureri, foarte ușor de adus la suprafață de vântul răcoros al toamnei acesteia...care nu este numai a ta ci și a noastră, să știi! Și a noastră, cu frunzele și ploile noastre cu tot. Poezia ta? O "secundă" ...a toamnei acesteia. Constantinescu Eugen [15.Sep.03 16:40] Undeva clopotele bat poezie [ ] - - - - - - - - - - - - de Anca Pepelea [secunda] 2004-09-22 | | Undeva clopotele bat Le aud din ce în ce mai tare Parcă ar striga o zi din calendar Parcă a îndurare Nu mai încape îndoiala Oricărui alt adevăr Când mâna stângă-mi Pe cea dreaptă mi-o învăluie Undeva clopotele bat Și mă întreb de le mai aude careva De le auzi și tu… Mi-e totul a cântec de dor Și nu mai știu cum e noaptea Vai, Doamne-mi, undeva clopotele bat Iar eu nu pot să văd Decât Cerul! De le auzi și tu…? Eu le-am auzit! Lângă Liviu hop și eu! Cu toate urările de bine și sănatate, voi ține minte data pentru anii ce urmeaza... Maria Prochipiuc Si...singur! Iete ca vin si eu cu urari intarziate, dar nu chiar in a treia zi, La multi si fericiti! Poezia ar mai putea fi lucrata, zic eu. Ma refer mai ales la abundenta de 'mi', o fi el Dativul etic, arata dragoste, dor, dar nici prea multi nu fac casa impreuna... In rest, cativa de 'in' (invaluie) dupa vocale suna greoi... Pupici si sa nu te superi. DD Daniel Dinescu [22.Sep.04 14:45] |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy