agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-03 | [This text should be read in romana] | Motto: se spune despre mine că am doar o viață fără ghilimele adăpostesc în ochi seva lumilor și trec nepăsătoare mai departe nepăsătoare ca valurile doar ca țărmurile încă nedescoperite cu acea deschidere a frunții spre Sfinx hotărâtă să găsesc rostul nașterilor fără zei și fără alte icoane doar noi printre oameni cu sferele noastre aproape perfecte inventând cuvinte pentru a putea trăi și pentru a ne imagina că am mai trăit cândva o altă poveste m-am așternut azi la fereastra nisipurilor să vă mai curg o dată printre degete amintindu-vă că mă pot face de sticlă la temperatura inimii (Daniela Luca) Te aștept la colțul nopții... Nu, nu te vreau. Ești al meu dintotdeauna și pentru veci și chiar daca aș fugi de tine ai veni mereu în palma mea ca un amant însetat de voluptatea celei mai fierbinți împreunari. Versurile Cristianei cele de început cuprind în ele cuvântul moarte, într-un comentariu de la prima sa poezie postată pe poezie.ro spunea: Jocul cu și de-a moartea m-a fascinat de multă vreme. Poate și de asta am ajuns doctor de morți. Mă opresc pentru o clipă peste versurile din poezia Dupa-amiaza de vara: Stăteam cu moartea mea la o mică discuție... / Mă privești cam ciudat, cititor fără voie, / E așa cum îți spun, căutam o soluție, / Nu prea îmi plăcea, dar aveam amândouă nevoie… Pornind de la cei mai desăvârșiți poeți și până la cel mai tânăr de aici sau din altă parte, gândul morții i-a covârșit pe fiecare într-un fel sau altul, unii au exprimat acest gând, alții l-au ținut în ascuns și din când în când au mai cochetat cu el. Așa cred că face și Cristiana, doar cel care iubește viață se gândește și la moarte. Aici, e o altă poveste, parcă sfidează și cumva îl pune și pe cititor în postura sa: Mă privești cam ciudat, cititor fără voie…Discuția aceasta liberă, parcă nu te îngrozește la gândul morți, ci e puțin ironică și are în ea și un pic de umor: Venise fără coasă, pesemne-o pierduse, nu o îngrozește gândul acesta, că după moarte doar sicriul îți poate fi casă și toate celelalte, moartea nu e văzută în negru, ci doar într-un biet giulgiu purpuriu și ce e foarte interesant că asociază această întâlnire cu vara și totuși miroase a gutui: Afară era vară și mirosea a gutui... / Și pur și simplu șopteam lucruri nespuse, / Moartea-mi zâmbea, atât de frumoasă... N-am putut s-o conving și nici dânsa pe mine, / A plecat tăcută, am rămas tot la fel. / Te-aș ruga, dacă vine vreodată la tine / Să-i spui c-o aștept, de n-am murit nițel. Reflecții din Bacovia regăsești în unele poezii ale Cristianei, una din ele la care m-am oprit este Imbătrânire: E prea târziu și parc-aud / Cum plânge somnul meu în vis. / E prea târziu, sub giulgiu-mi rupt / Ascund blestemul meu nescris. // Târziul urlă-n trupul meu / Eternul cântec al căderii. / E prea târziu și-mi este greu / Să-nchid fereastra-ntunecării. Ei, am zis doar reflecții, fiindcă la Cristiana există un optimism al ritmului, e ca un joc, e de fapt o prelungire a vieții active în acest joc, doar într-o tinerețe continuă și prin acest sport al scrisului învingi orice lucru. Versurile au sonoritate și de aici acest negru al poeziei mi se pare alb, adică cuvintele sunt îmbrăcate într-o melodie continuă de alb: Aud cum la fereastră-mi ning / Fragmente mici de ceruri arse / Și stelele pe rând se sting, / E dimineață, ora șase. Lumina dimineții îmi îmbracă toată poezie în acel alb despre care vorbeam. Atât de singură de parcă / S-a prăbușit întregul lut, / Visez că stelele încearcă / Să ardă bietu-mi așternut. // Întreaga mea singurătate / Mă zgârie cu strigăt mut, / Doar eu în vise și în moarte / O caut printre măști pierdut. Am observat că sunt folosite ca într-un șirag: stele, moarte, singurătate, vise, viață, și multe altele, dar de fiecare dată cu alte valențe poetice, alte planuri poetice, văd în acest poem o masculizare a versului: O caut printre măști pierdut sau: Mai port sub pleoape amorțit. Toate acestea le-am sesizat în poemul Univers în destrămare. Imaginea acestui univers este surprins cu lux de amănunte, versurile au în ele multă tristețe, e maniera în care scrie Cristiana, e ca o mărturisire a ceea ce simte că se întâmplă mai mult în interiorul ei. Cuvintele pe care le sesizam mai sus au totdeauna un sens creator și sunt amplificate în vers în funcție de necesitate: Visez că stelele încearcă / Să ardă bietu-mi așternut. Oare e aici ceva ce ne poate aminti de paradisul lui Blaga? Nu! Doar interpretarea cuvântului destrămare m-a făcut să gândesc la Blaga, aici e cu totul altceva, universul se destramă dar nu în totalitatea lui, asemănarea constă doar în tristețea din versuri: O răstignire arde-o cruce - / Un Christ ucis în palma mea - / Îngropăciune la răscruce / De drum uitat sub prima stea. Un alt poem care mi se pare emblematic pentru starea aceasta de tristețe cristiană este Scrisoare necenzurată: Eu scriu ca și cum aș țipa, / Urlând în a slovei năvală, / Eu scriu ca și cum m-ar durea / Fiecare strop de cerneală. // Dintr-un blestem cu gust de dor / Și-o lacrimă de zeu ucis / Eu mor târziu și în zadar, / Rămâne strâmb doar ce am scris… și aici versul se rupe, începe să aibă altă formă, se trece într-un alt registru, versurile care urmează: Buza nopții, zbor stingher, / Râs sardonic de copil / Rătăcit pe-un colț de cer, / Cerșetor crud și umil, / Nebun vesel, clown trist, / Aripă de vis pustiu, / Plâns zănatic de artist, / Giulgiu putred, auriu…parcă fac parte din alt poem, dacă revin din nou asupra lor cu o nouă citire văd că totuși își au un anumit efect asupra cititorul și cred că asta a și urmărit autoarea ca apoi să revină în forță: Nu pot să zbor și nici n-aș vrea... / Cad arsă pe hârtia goală. / Eu scriu ca și cum m-ar durea / Fiecare strop de cerneală. Cu poemul Cantec de nemoarte, Cristiana reușește din nou să ne deseneze cu versuri imagini senzaționale prin firescul lor: Mângâierea nopții-i risipită-n seară, / Murmură tăcerea vechi îmbrățișări, / Te cobori în mine pe cărări de ceară / Picurând ca moartea din topite zări. // Cu sclipiri de cântec mă îmbii la dor / Întuneric searbăd, diavolului frate. / Dormi, copil sălbatic, somn să ai ușor, / Visul tău să-și frângă urletul în noapte. E aici o îmbinare de imagini, e așa precum cerul ar coborî pe pământ, dar și invers, vresul e cuprins și aici de tristețe, dar o tristețe nostalgică, o acumulare de imagini. Poemul trebuie citit cu multă atenție și fiecare vers poate desena o imagine: Lângă noi mirarea ultimilor morți / Să-nflorească tristă, mirosind a vânt. / Întuneric frate, plouă peste porți / Cu cenușă rece și blestem de sfânt. Chiar dacă în unele poeme limbajul pare a fi forțat, Cristiana reușește prin naturalețea versului să acopere aceste lucruri pe care le poate observa doar un cititor mai pretențios. Ce e foarte important e faptul că deja versul Cristianei s-a metamorfozat, a căpătat alte valențe, încep să descifrez o altă poetă sau e un alt pas făcut în poezie? Peste tot e Cristiana, dar altfel de cum o știam, și poate semnificativ ar fi poemul Celui prea-iubit: Și dor îmi e să te arunci / În visul meu de-o noapte, / Să-mi lași pe buze gust de soc / Și-n pântec zvon de prunci, / Privește-mă din nou și poate / Găsi-vei zbor și plâns și joc… // Atât de-aproape ești, numai un pas / De tine mă desparte și-un abis / Mă leagă azi de mersul tău de rac, / De pana ta de fum, de lacrima din glas, / De gândul răsturnat ce încă nu l-ai zis / Și de sărutul tău cu gust de cozonac. În acest poem așa cum bine a sesizat unul dintre comentatori, e momentul acela unic, al întâlnirii cu sinele, iar împrăștierea către ceilalți o face cu multă deschidere, o comunică și celorlalți altfel de cum și-ar dori unii, poate nu atât de subtil, nu ascunse adevărurile sub metaforă. Iubirea nemărginirii din sufletul poetei ne cuprinde și pe noi cititorii și vrem într-un fel să ne împărtășim din ea: În seara cu aromă de salcâm / Atingeri tremurate / M-au răstignit păgân, / Am vrut zăgazuri să fărâm, / Să se reverse clipe înghețate / Din gândul meu mult prea bătrân. // Timp trecut și gând amar / Se topesc urlând în mine, /Dac-ai ști, copil stelar, / Cât dor îmi e de tine! Așa cum îi stă bine unei poete face și experimente: Vine o vreme pentru tot / O vreme a fost să-mi pierd / Și am / Tăcut ochiul s-a-nchis / O vreme a fost să cred / Și am / Aprins adâncul s-a-ntors / O vreme a fost să aștept / Și am / Acum o vreme e să… Pe care unii o numesc întâmplare, e acea stare de a fi, acea stare în care versul nu are nevoie de publicitate, se definește singur, spune singur ce este cu el, se scrie singur, e aici un fel de reprezentare analogică a realității sau poate o manifestare a unei stări de conștiință… Evoluția poeziei Cristianei are o trăsătură modernă chiar dacă uneori recompune anumite imaginii pe elmente romantice. Versurile ei au și trăsături picturale, chiar impresioniste: Ele curg pur și simplu / din colțul ochiului drept, / din colțul ochiului stâng, / îmi ard buza și apoi / îmi picură în sân / reci ca ochii reptilelor ( din poemul Mic tratat despre umori). Versul capătă libertate, iar împletirea dintre substanța debordantă și nuanțele fine este marcat în Poem erotic ratat, versurile vin din intuiție poetica și se subordonează principiilor moderne, e aici o trăire frenetică, delirantă, prin care atrage cititorul și îl determină să facă analogii. Un poem de dragoste, plin de simboluri scris într-un stil dinamic: Pe marginea prăfuită a selectorului de emoții / am zgâriat cu unghia de la index (o să mi-l tai / între ultimul somn și vina din urmă) / umbra zâmbetului tău silabisit / și crucea mea spre un Jerusalem / inventat în curtea de la Mac. Cineva sesiza un fel de delir erotic care conturează atât de frumos profilul autoarei acestor versuri, dincolo de cuvinte uneori spuse discret descoperi sufletul nedomolit. E aici și o starea de ambiguitate mai ales prin folosirea multor termeni de specialitate și acest lucru te face să mergi la dicționar și … Lectura versurilor: Sub scapula mea opac-trandafirie / ai uitat în graba plecărilor un sărut în custodie / învelit în hârtie creponată / și când raza stelei a treia din ursă îmi poposește la ușă / îl privesc arsă (ambalajul / începe deja să crape la colț) / știi, mă întreb de ce m-ai ales / de câte ori te caut în cutia de mărgele / întreb cățeaua pământului / să nu uiți asta data viitoare când mă rostești, îți produce un fior, pentru a scăpa de acest lucru trebuie să purcedem la o lectură fidelă a Cristianei ca apoi să putem trage concluziile necesare. Încheiere? Pentru aceia, iubitu mieu, suntem datori și ni se cade să ne ferim de toate pizmele, de toate răutățile; ca să știi, cu adevărat tot omul, măcar bogat, măcar sărac, măcar înțelept, măcar neștiut, ori ce va sămăna, aceia va și secera, și cine cum își va lega sarcina, așa o va și duce. Că tot omul din lucrurile sale să va îndrepta, și din lucrurile sale să va osîndi. De-aceia fi cu mare bucurie la lucrurile lumii și socotește la cele ce vor să fie, nu numai în pohtele trupului, ci și în cele ale nevoiașului suflet, topit de căldura pămîntului, de cele ce răsar și cresc din el, pentru tine… |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy