agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-14 | [This text should be read in romana] |
În existența unui om sunt două momente esențiale: nașterea și moartea. Intervalul dintre acestea este viața pământească și reprezintă fie o perioadă de evoluție, fie de involuție a individului, ceea ce va duce la stabilirea sorții de după moarte a persoanei.
Deci viața e o perioadă de „educare”, sintagma „școala vieții” având aici un sens puțin schimbat. Dar soarta de după moarte a omului poate fi decisă chiar de la naștere: nou-născuții care „își mănâncă scufia” (placenta) se vor întoarce după moarte sub formă de strigoi, pentru a-i „lua” pe cei dragi. Totuși, strigoiul poate fi oprit de cei vii prin străpungerea inimii celui decedat, de obicei cu o andrea. Între cele două momente, cel de intrare (nașterea) și cel de ieșire (moartea), un loc deosebit de important îl are nunta. Aceasta reprezintă cel mai important eveniment din timpul vieții, având parte de cel mai fastuos ceremonial. Acesta este foarte complex, iar ostentația, trăsătura lui dominantă, are rolul de a marca măreția momentului. Amestecul practicilor ritualice necesare pentru înfăptuirea unirii celor doi miri pentru eternitate, cu cerințele moderne dă naștere unui amestec nu tocmai plăcut de vechi și nou, de misticism și materialism. Înainte ca acest complex ritual să poată avea loc, pețitorii trimiși de către mire la socrii mici vor fi avut dificila sarcină de a-i convinge pe aceștia să își mărite fata cu cel ce i-a trimis. Aceștia, prin orația de nuntă pe care o „zic” în fața părinților fetei încearcă să îi convingă de bunăstarea mirelui prin exagerări voite ale rangurilor lor, ajungând la cel de împărat, pe care îl atribuie mirelui. Pe alocuri, în discursul pețitorilor apar elemente ce arată superioritatea celor pe care îi reprezintă, în comparație cu cei cărora le este prezentat acest discurs, fapt considerat natural, ce se păstrează astăzi numai prin denumirea socrilor: mari (părinții mirelui) și mici (părinții miresei). Acest ritual al pețitorilor reprezintă o rămășiță a negocierilor dinaintea căsătoriei, prin care mirele își cumpăra viitoarea soție, obicei ce încă mai persistă la unele popoare, în special la triburile primitive. Uniunea pe viață, realizată de Biserică prin intermediul nunții este respectată întocmai, moartea fiind singurul „judecător” capabil să îi despartă pe miri. Moartea, ușa de ieșire din realitatea pământească are două reprezentări principale: o lungă călătorie (mitul trecerii) sau nuntă (alegoria moarte-nuntă). În cazul morții privite ca o nuntă, un rol important în cadrul ritualului de înmormântare îl are bradul, folosit mai ales în cazul în care mortul este o persoană tânără, necăsătorită. Bradul de mort reprezintă mireasa pe care nefericitul „mire” nu a avut-o niciodată. Nunta fiind considerată ca împlinire, plecarea cuiva din această lume fără să fi avut parte de aceasta ar fi un lucru care „nu se cade”, deoarece nu ar respecta ciclul normal naștere-nuntă-moarte. Datorită rolului important pe care îl are, bradul de mort trebuie să îndeplinească anumite condiții, alegerea și transportul lui trebuind să respecte un anumit ritual. Acesta este ales și transportat numai de anumite persoane inițiate, și aici trebuind respectat un ritual mistic extrem de complex. Petrecerea bradului ce trece prin sat de către coruri femeiești confirmă considerarea morții drept nuntă. Moartea este cea mai puțin cunoscută și temută etapă a existenței. Inițial, moartea este privită cu groază de către cei apropiați celui decedat, dispariția acestuia din existența pământească fiind îndelung deplânsă. Ceilalți săteni însă, privesc moartea mai puțin ca pe o tragedie, considerând-o, mai degrabă, o plecare, o trecere dincolo. Această viziune este confirmată de „urările” făcute mortului: „să-i fie țărâna ușoară” sau „Dumnezeu să-l odihnească”. Prima dintre ele nu ar putea fi făcută unui cadavru, ea fiind adresată, de fapt, spiritului, care va fi de acum departe de casă, confirmând împreună cu cea de-a doua crezul popular că sufletul va ajunge în Rai, alături de sfinți și îngeri. La această viziune asupra morții, umbrită de șocul dispariției unei persoane dragi, vor reveni și rudele mortului, fapt ce poate fi observat în desfășurarea pomenilor, care par mai mult sărbătoriri ale zilei de naștere a celui plecat dintre noi, contrar ideii generale a omului modern cum că acestea ar fi niște întâlniri funebre la care toată lumea bocește. Dar asemănarea cu sărbătorirea zilei de naștere, este ea pur întâmplătoare? Nu cumva moartea și nașterea sunt mult mai apropiate decât se crede, moartea în acest plan existențial reprezentând o re-naștere într-un altul? Cei ce probabil știau răspunsul s-au re-născut însă de multă vreme în altă parte. Deci mori ca să te naști și… |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy