agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2320 .



Personalitatea si drogurile
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Marianx ]

2005-11-27  | [This text should be read in romana]    | 




La începutul mileniului trei omenirea se confruntă cu un fenomen ce a luat o amploare nebănuită în urmă cu câțiva ani. Dacă în urmă cu un deceniu în România piața de desfacere a drogurilor se afla la un nivel scăzut, teritoriul țării noastre fiind folosit mai mult pentru tranzit spre țările occidentale, în prezent, în ciuda problemelor de natură socială și economică, România a devenit un punct de atracție pentru cei care vând iluzii și distrug vieți din ce în ce mai tinere. Realitatea este crudă, „moartea albă” este prezentă printre noi și stă la pândă gata să-i înhațe pe cei care și-au pierdut busola, care nu mai au încredere în nimeni și nimic și care nu știu ce vor de la ei înșiși. Sunt tineri care s-au rătăcit sau care nu știu să se regăsească încă, să-și dea un rost și să-și stabilească un rol în relațiile cu ceilalți și cu propria viață
Desigur, sunt mulți, foarte mulți adolescenți care se gândesc la cariera lor viitoare, la viața lor în comunitate, într-o posibilă familie sau într-un posibil colectiv de muncă. Sunt foarte mulți adolescenți care citesc, cercetează, caută, lucrează, învață pentru atingerea unor performanțe superioare, de excepție. Sunt mulți adolescenți care își dau seama că viața înseamnă dăruire, angajare, responsabilitate, care știu că în viață sunt multe obstacole, proleme, dificultăți și că depășirea fiecăreia dintre ele înseamnă o oportunitate a creșterii valorii lor intrinseci, a maturizării lor reale. Și totuși, din ce în ce mai mulți tineri o iau pe calea de pe care cu greu se mai pot întoarce. Ceva îi îndeamnă să-și distrugă viitorul și să producă suferință celor apropiați și de aceea sunt ușor de recrutat de către comercianții de droguri .
Cauzele care îi împing pe tineri spre dezumanizare prin consumul de droguri sunt multe. Cei mai mulți încep să consume droguri din pura curiozitate de a cunoaște efectele pe care le au asupra lor sau din dorința de a avea noi senzații, noi trăiri, vor să atingă o anumită stare fizică și psihică de bine, de exaltare și de destindere. Un alt motiv poate fi considerat teribilismul. Consumul de droguri poate fi incitant sau provocator. Unii sunt tentați să înfrunte riscurile fără a fi opriți de cuvinte ca: „PERICOL” sau „MOARTE” . Dorința de afirmare în fața grupului precum și teama că vor fi respinși, că vor fi izolați de către grup dacă refuză propunerile așa-zișilor „inițiați”, îi fac pe aceștia să nu ia în considerare riscurile la care se expun.
O altă cauză este presiunea grupului ; în funcție de nivelul stimei lor de sine, de gradul de profunzime al idealului lor în viață, de raporturile cu familia, de rezultatele lor școlare, de imaginea pe care o au despre sine și pe care vor s-o creeze celorlalți, adolescenții au capacități diferite de rezistență la presiunea pe care anturajul lor o exercită. Este foarte important să știi cum să spui „NU” ceea ce demonstrează că ai o personalitate puternică. Este important ca tinerii să fie ei înșiși chiar dacă ceilalți gândesc diferit. Problemele în familie, la școală, cu prietenii, precum și izolarea de colectivitate constituie o altă cauză care îi determină pe tineri să evadeze din realitate consumând droguri. Unii le consumă pentru a ascunde sau pentru a depăși problemele zilnice pe care le au și aici putem menționa: divorțul părinților, abuzul sau indiferența părinților sau a școlii.
Dacă elevul vede în relația cu educatorul sau cu părinții un suport viguros și constant în susținerea și dezvoltarea personalității sale, dacă se poate exprima pe sine însuși, dacă relația dintre ei este autentic umană, atunci este puțin probabil ca el, adolescentul, să-și dorească să respingă o asemenea realitate, să iasă „dincolo” de ea, să caute prietenia unor așa-ziși „adevărați”prieteni, să caute bucurii iluzorii.
Trebuie să înțelegem că utilizarea drogurilor poate rezolva doar aparent și temporar problemele. Acestea vor continua să existe și chiar se pot agrava. Prin consumul de droguri, indiferent că acestea se numesc cocaină, heroină, canabis,LSD-25 sau chiar alcool, toxicomanul caută să atingă fericirea , caută depășirea momentelor dificile, a singurătății, a excluderii. Toxicomanul vede în droguri soluția de a accede la o bucățică de viață în care timpul să nu mai conteze. Pentru o perioadă scurtă, efemeră, consumatorul cunoaște „iluzia păcii, a calmului sau a forței”. Dar după aceste „binefaceri” își fac apariția și efectele nedorite cum ar fi: dependența și efectele toxice asupra sistemului nervos, asupra inimii sau a altor organe interne. La început, majoritatea drogurilor crează o trecătoare dispoziție de bunăstare fizică, o senzație de euforie, o liniște sau o exaltare psihică dorite cu aviditate de indivizii care se dedau la consumul acestora.
Mai târziu, personalitatea consumatorului este puternic afectată; apar viziuni și tulburări de comportament precum și erori de percepție și de judecată pentru ca în final activitatea practică a toxicomanului să fie nulă, viața normală, dacă mai există așa ceva, să dispară pentru totdeauna, carențele morale precedă decăderea intelectuală. Apare și se manifestă delincvența prin furturi, escrocherii, șantaj și uneori acte de violență care pot merge până la crimă.
În final putem spune că tinerii care depind de mijloace exogene pentru a obține senzația de împlinire și pentru a scăpa de dificultăți merită atenția și tot sprijinul nostru. O viață dependentă de drog nu poate fi decât un mod de trai jalnic, demn de compătimit, de aceea este important să fim întotdeauna atenți pentru ca cei de lângă noi să nu fie nevoiți să apeleze la droguri; să fie suficient să respecte , să discernă, să înceapă o acțiune, un proiect și să le finalizeze considerând că orice problemă în viață este în fond o oportunitate de a demonstra lumii și lor înșiși că au puterea de a nu se lăsa doborâți de pericolele care pândesc la fiecare colț de stradă și că pot spune cu mândrie: „VIAÞA E PREA FRUMOASÃ PENTRU A FI TRANSFORMATÃ ÎN COȘMAR CONSUMÂND DROGURI”.


Eseu realizat de: PROF. MARIAN GÃLOIU


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!