Peste toate, peste toți, ne paște și ne așteaptă cu imensă și splendidă smerenie moartea. Ea este exact ca mine, ca tine, ca...da, este moartea însăși. hm.
Mi-ai spus că "pînă moartea ne va despărți"...și știi ce am crezut eu atunci? Că moartea nu există. Ori noi suntem dseja despărțiți, ceea ce e o enormitate fără cea mai palidă umbră de sens, ori MoARTEA nu există. Punct.
Ne-am întîlnit, nu poți să schimbi asta. Mă dai naibii acum, dar tot ce-a fost 'înainte' (ce jalnic sună...ca în discuțiile dintre puștii de liceu) nu ai cum să negi...
Bun, și-mi spui, și înțeleg, că totul e dintr-o vină supremă, că, de fapt, categoria cu care judeci face totul. Da. judecă și vei fi judecat. Cîntă și vei încînta, trăiește și vei simți...
Iar eu revin...sînt ceea ce sînt acum. În 2006, cu ortografia de jurnașist ieșean, cu o mulțime de întrebări și...fără tine. Da? Nu...