Conceput și închinat memoriei tatălui ei, volumul de poezii „Duminica inimii” apărut în martie 2006 la Editura Limes din Cluj-Napoca este a patra apariție editorială a Luminiței Suse poetă canadiană de origine română.

Date tehnice:

SUSE, Luminița – Duminica inimii, cuvânt înainte de Adina Ungur

Coordonator: Mircea PETEAN

Coperta și tehnoredactarea: Adina UNGUR

Ilustrația copertei: Gravură de Hortensia MASICHIEVICI-MIȘU

Ca prezentare a volumului, voi aduce în lumină opinia mea, din Prefața volumului „Duminica inimii” de Luminița Suse.




(Atenție, in cele ce urmeaza apar doar secvențe din textul amintit!)



CUVÂNT ÎNAINTE
DE ZIUA A ȘAPTEA A POEMELOR LUMINIÞEI SUSE

1. Simbol și universalitate, micro și macrounivers în duminica inimii Luminiței Suse.

Consacrat blândelor răstimpuri de acasă, dar și măsurând pulsul iubirii în "bătăi de inimă cât o săptămână de patimi", invocând trecutul sau iertându-l, „Duminica inimii” este unul dintre volumele maturității expresiei literare a poetei canadiene de origine română și anume, cel al destinderii, al păcii de sine, dedicat adăstării în sanctuarul noțiunii de suflet, sub oblăduire spirituală și totodată, asociindu-se simbolic unei călătorii spre centrul vital al ființei - inima - ca principiu feminin pasiv al manifestării energiei universale, trecute în registrul individualității poetei, expusă fiind apoi în poeme ce se vor reprezenta precum mici oglinzi postate în fața evenimentelor sau a ardentelor emoții, de acum rămase în urma latentă a timpului. Caracterul universal al poemelor surprinde cu recuzita metaforelor plastice, cu imagini ale simbiozei propriei ființe, ce migrează de-a dreptul între sine și cosmos ("Urme de trecere", "Poem omniacut"); în același registru, iubirea pare a se se împărți matematic, "în fracții de săpun" ("Nu și nu"), așa încât metaforele se cuprind în reprezentarea picturală trecând în dimensiunea unui areal suprarealist ("Iubirea ca o dezlegare la cireșe", "Infrasentiment", "Statornicie", "Poem glaciar"). Stilul poetic al compozițiilor Luminiței Suse nu se dezminte nici de data aceasta de trimiterile livrești sau de insinuări ale asimilării eternelor mituri ("Triptic de cuvinte", "Ană", "Amonisis Simonisa"), raportate fiind cu toate la individualitatea vocii sinelui poetic, venind să întregească poemelor, universalul în particular.

Dinspre poeziile de dragoste sau cele ale invocărilor mesajul principal vine a sublinia ideea ciclicității nesfârșite a săptămânilor, cu perpetua lor revenire, timpul se va comprima în mod ideatic, astfel încât evocarea pasajelor de trecut va fi cuprinsă în meditația unei singure zi, respectiv această duminică a deciziilor.

2. Duminica - între meditație, invocare, odihnă și sanctuar.

În cartea Luminiței Suse, inima devenită simbol va fi asociată mai degrabă conceptului de spirit decât noțiunii de suflet, poeta, urmând a-și axa un credo al forului interior, undeva între normele civilizațiilor tradiționale – spre deosebire de cele ale Occidentului, care vor localiza în inimă un sediu al sentimentelor. Drumul este unul și același, deictic, sortit, așadar momentele popasului sunt însemnări poetice de cuget și simțiri, ce nu au decât să anime în vers, această a șaptea zi, binecuvântată.

Memoria casei pline din duminicile de odinioară, devenită chiar, una dintre temele volumului, aduce de fiecare dată, prin atmosferă, un farmec aparte poeziilor, personificând configurația dorului, în toată splendoarea sensibilei sale nostalgii.

Meditația ia naștere atunci când amintirea evocă experiența trecutului, cu trăiri asumate, poeta deslușind întâmplările și acționând ca atare, compunând remarcabile povețe sau recomandări: ("Noli tangere").

Tihna unei zile liniștitoare își găseșe locul în poeziile amintind de copilărie, a căror expresie de autentică atmosferă a trecutului amintește de versurile vibrante și descriptive ale poeților simboliști: "miros de mere răscoapte pe sobă / turtă de pâine sfârâind pe plită / cornulețe cu nucă în postavă / jumări, caltaboși, țuică opărită // pisica stă după șocâți la pândă / printre banițe cu porumb în tindă / la poartă strigă Lina din Rogova / și colindătorii cu sorcova // nepoții sunt îmbăiați și primeniți / sar peste cobilcă de bucurie / pentru Moșul cu poezii sunt gătiți / și de năzbâtii multe, mulți ani să fie // mătușa frământă cocă și osânză / pe saltea cu paie mâțul doarme-n ie / bunica împărțind colaci cu brânză / așa îmi aduc aminte de copilărie" ("Așa îmi aduc aminte de copilărie"), sau nostalgicul remember al unui demult de-acasă: "bănuțul lui tata de aur / se dezgropa rușinoasă din piele / plângea rouă pe bicepși de plaur / se lupta cu păsări avortate din stele / învățând să zboare din umărul stâng / se scutura de rugina fiarelor / îndoctrinate de partidul tatii la strung" ("Elegie târzie"). Demne de reținut sunt sentimentele degajând senzația candorii, învăluită între poeziile care se întorc la etapa primilor ani ai vieții, "Iarna din priviri", "Dezlegare de pasăre".

Ca ansamblu și reuniune a celor două dimensiuni universale duminică-spirit/inimă-suflet și spirit, volumul ne va arăta felul în care cea de-a șaptea zi, duminica, ziua meditației, a rugăciunii și a reculegerii de sine în liniște, devine pentru Luminița Suse prilej de a se odihni prin artă.




3. Inima - oglindă interioară, cu reflecții ale exteriorului în imanența sa.

Cu toate că prezența sa nu e afișată ostentativ - obsesia timpului – ca dimensiune cuantificabilă sau ca percepție personalizată, dependentă de conjuncturi diferite, se distinge, ca un motiv omniprezent în volum ("Prezentul omniacut" sau "Fulgere, fulgere", ș. a.). Așa se face că timpul celor întâmplate e cel al trecutului, prezentul fiind cel al liniștii și al împăcării, al opririi preț de o duminică, în spectrul inimii, un centru al atitudinii raționale, și-acesta desemnându-se a fi dimensiunea în care întoarcerea sinelui va reda poetei echilibrul.

Luminița Suse va face acest drum spre inima ei, printre slalomuri de amintiri ale copilăriei și adevărate pasteluri: "Elegie târzie", "Colind fără sfârșit", "Așa îmi aduc aminte de copilărie", etc., sau prin spațiul timpului reflectat din urmă, cel al neîmplinirii iubirii, unde imaginea de sine e proiectată în versuri în care vechile ispite bântuie - dezvăluind cărări pe care, poeta, le va ocoli cu maturitate, de-acum. Așa se explică izbutitele autoportrete: "după mine se scurg potopul și ploaia / de când le știu se întrec sisific / încleștate în decolteul albastru înalt / aruncând zaruri lichide / ezitând între a mă șterge / de pe fața bobului concret de nisip / ori a mă dizolva în steaua de pică / ce implodează teoretic în el // dar eu pășesc mai departe întreagă / îl las pe Galilei de esențe să mă dezică / odată cu mine în oglindă aleargă / inima trosnind din cristalele toate / de piatră, Doamne și totuși cum bate" ("Autoportret în piatră"), sau concluzia poemului de tip autoportret, "Poem impudic de toamnă": "ignor iminența iernii moraliste / cu demodată cerbicie / și las toamna să își oxideze trecerea / cu buze desperecheate și sâni triști / în frunze strecurându-se pudic / printre arbori exhibiționiști".

Oglinzile sunt postate strategic în fața cerului și în fața trecutului întrupat ca imago al etapei formative a personalității artistice curente a poetei care va alege această zi, a șaptea, pentru a se opri cu asumată maturitate și a transfigura sinceritatea emoțiilor, în poeme irizând o clară și albastră lumină: "preț de o clipă / peste aparențe glaciare / îmi permit cea mai sfântă risipă // la fiecare a șaptea anomalie / îmi retrag țipătul din puls / pentru o nouă poezie".

Printre poemele volumului „Duminica inimii” vom păși întocmai ca la intrarea într-un templu al amintirilor, unde sinceritatea însemnărilor e decantată în versuri aspirând spre senin, însumând o carte ce tinde a se reprezenta, ca moment tranzitoriu, datorat reculegerii dinspre a șaptea zi, ce, în mod evident pregătește o nouă etapă a creațiilor ulterioare ale Luminiței Suse.

Și pentru că volumul se prefigurează a fi cel al revelației răspunsurilor inefabil-iluminate, plăsmuite sau regăsite undeva în propriul univers spiritual al poetei, lectura va însuși senzația unei calde destinderi: acum știm, domoală, luptătoare, nobilă și precaută, în momentele de cumpănă, Luminița Suse va găsi, necontenit, răspunsuri, duhovnicește întrebându-și inima, din duminică în duminică.



Adina Ungur