Durerea din mine devine fizica, palpabila, vie...ma chircesc neputincioasa, in fata unui adevar simplu, medical si rece: trupul imi urmeaza cel mai adesea sufletul, ii vine in intampinare cu gemetele sale de oase, sange si carne, cu refuzul hranei sau al somnului. Incerc sa le explic ca tocmai preaplinul (sau ar trebui sa spun preagolul?) sufletesc nu ma lasa sa mananc sau sa dorm, ca ce e in mine ma defineste ca INTREAGA si nu pasunea, oricat de verde ar fi iarba ei....

As vrea sa pot scrie, fidel, despre tumultul din mine...sa aud prin vuietul de coloane dorice care se prabusesc trilurile din inalturi...sa pot reinvata farmecul redescoperirii de sine..,raman insa supusa framantarilor dar totodata tainica, golita ca o cochilie de esenta ei si siderata in fata descoperirii ca tocmai aceasta lispire de miez ma face sa aud mai bine marea...

Asteptare perpetua, si totusi inedita, parfum eteric al fiecarei zbateri de zi...editie princeps a unui volum cu milioane de pagini, litere ce se rescriu, grabite, ceara de zambete, moale si albastra, gata sa primieasca tiparul oricarei maini suficient de atenta pentru a-si aduce aminte pentru o clipa sa poposeasca pe frunte, sa descopere ATINGEREA...