Ciotul și “aliotmanul”, climaxul și esența lumii grăbite
Scrisoare către un retardat
Eseu




Să fie clar, pentru tine și toți ai tăi. Îți scriu pentru ultima oară. Nu mai am timp de pierdut. M-am luat după poveștile tale nenorocite și nu mi-am însușit în totalitate noile reglementări în privința comportamentului modern. De aceea îți spun că nu mai am timp de pierdut. Și, ca să vezi că știu ce spun, recunosc cu jenă chiar că, din păcate, lumea nu e făcută numai din șmecheri și coteriști, din tupeiști, șacali bipezii, mâncători de rahat și alte dulcețuri de genul ăsta.
Din nefericire, pentru noi, cei care am învățat la timp cum merg lucrurile, lumea mai e făcută, încă, și din cei care n-au absolvit decât șapte ani de școală. Și ăia făcuți acasă, cu bunicii. Halal oameni! După părerea mea acești indivizi, atât de puțin școliți și cu un IQ atât de scăzut, sunt o rușine pentru planeta albastră. Vreau să spun că adevărata educație, adevărata școală, nu se face acasă cu niște babalâci și martalogi ci, pe stradă, la stadion, în crâșme. Numai în aceste locuri poți întâlni elita elitelor. Numai aici poți să-ți îmbogățești vocabularul cu noi metafore și epitete de te doare mintea, nu altceva. Aici se rumenește fructul progresului cultural.
Nu se poate să nu fi auzit și tu că time is money, adică timpul înseamnă bani. Nu înțeleg atunci cum poți să pierzi minute prețioase salutând baba aia care spală scările de la bloc, întrebând-o de sănătate și alte alea, absolut nefolositoare. A, ți-e milă de ea? Dar ce, ei îi e milă de tine când îți bate în ușă ca nesimțita și îți cere bani pentru scară de parcă ar fi scara ei, nu a blocului. Măcar dacă pentru ăia trei lei ar strânge și pungile de gunoi, pe care noi, ca cetățeni educați ce suntem, le lăsăm la ușa apartamentului. Dacă se poate la a vecinului. Noi le lăsăm acolo cu un scop. Să vadă orbii că suntem consumatori și nu ardem gazul de pomană.
Dar, ce ți-a făcut vecina de la cinci, îți spun sincer, m-a uns la inimă ca o alifie chinezească. Asta da femeie! Energică si cultă pe dinafară. După ce a depus un efort formidabil și ți-a umplut parbrizul mașinii cu rahat, tu o mai deranjezi și cu salutul tău de mocofan; săru` mâna doamnă. Nu mai spune! Bine a procedat când ți-a retezat-o de la obraz, spunându-ți că nu are nevoie de sărutul tău. Mi se pare chiar normal ca, o femeie cu înalte studii la Academia de Oale, Cratițe și Rântașuri Arse, să nu se poată coborî la nivelul unui nimeni, mai puțin școlit. După părerea mea, este chiar o atitudine pilduitoare, din care ar putea învăța și alte doamne mai puțin energice și culte pe dinafară.
Nu știu ce să mă mai fac cu tine. Viața asta liniștită, tihnită chiar, îți scoate în față, la fiece pas, exemple și modele demne de urmat. Este binecunoscută puterea exemplului. Din tată în fiu, din mamă în fiică, din moși în strămoși sau invers. Numai tu și ai tăi nu vreți să învățați din ele!
Bunăoară, mă gândesc la tânărul acela brunet, care, rezemat de botul Daciei sale de culoare nedefinită, strânsese în jurul lui lume ca la circul din Praga. Nu știu unde și-a făcut studiile băiatul ăsta, pentru că se vedea de la o leghe marină că este școlit. Prin intermediul digitalului ( așa se zice acum, nu celular, nu mobil, nu telefon, să știi și tu) i-a umplut nevestei sale gura cu mititei și morcovi spanioli, i-a umplut frigiderul cu organe și alte plasme, așa de la distanță, să aibă femeia ce-i pune pe masă când vine barosanul acasă. Câtă energie pozitivă degaja în jur! Ce limbaj modern, select, chiar academic aș putea spune! Doamne, câte puteai învăța de la acest exponent atât de bine înzestrat! Așa cum a învățat de altfel și auditoriul care s-a îndreptat, zâmbind satisfăcut, către proprietățile lui de beton...
...Sau acel bizon care, sărind din B.M.W.-ul lui negru, cu un șut în cur catapultează handicapatul ăla de pe zebră, tocmai pe celălalt trotuar, cu cârje cu tot. Nu a lipsit mult să catapulteze și zebra aia de asfalt la câțiva kilometri în lateral. Asta ca să poată el trece, nestingherit, cu toți caii lui...
...Sau la cei doi domni, care, ajutând o băbuță să treacă strada, i-au trecut mai întâi poșeta cu mărunțiș, uitând să treacă și bătrânica.
Să nu-ți mai spun de talibanul acela de taximetrist care știe să-ți ia fața când te aștepți mai puțin, care te claxonează în draci la semafor și, trecând pe lângă tine în scrâșnet de gume și măsele, nu-ți mai arată degetul mijlociu, ci mâna de la cot. Nici nu se poate altfel, pentru că timpul e bani și foamea mare. Ce știi tu!
Ãștia oameni, măi retardatule! Oameni plini de energie și spirit de acțiune, inventivi și hotărâți. De așa ceva este nevoie în vremurile astea noi, nu de molâi îmbâcsiți de prejudecăți, maniere și obiceiuri învechite. Te-ai prins?
Deși nu îmi stă în caracter, uneori mi-e chiar milă de tine. De tine și de toți acoliții tăi. Păi, îți spun eu, cu oameni ca voi se duce dracului progresul, civilizația, cultura urbană sau suburbană (aici am o nelămurire) se duce pe apa sâmbetei, chiar bunăstarea mapamondului. Măi, mohicanule, dacă nu renunți la politețuri ieftine și respecte nefolositoare, n-ai să ajungi niciodată la climaxul și esența lumii grăbite, la standardul înaltei intoleranțe către care facem eforturi disperate să ajungem. O să rămâi de căruță și de mirul lumii. Suntem în mileniul trei, măi dragă, și, din cauza celor ca voi, batem pasul pe loc și apa în piuă, pentru că trebuie să vă cărăm în cârcă și pe voi, nesimțiților de simțiți ce sunteți. Și, asta numai din cauza guvernanților, care sunt niște retardați, asemeni vouă, care n-au scos la timp din programă cei șapte ani de acasă, care n-au introdus la timp cursurile privind eludarea bunului simț , sculă cu care vă tot loviți peste frunte.
Dacă aș fi un parlamentar cu mai multă coe(rență) în gândire aș propune o lege prin care să scăpăm de voi. Printr-un amendament special, aș propune să se construiască o fâșie gaz(o)a(să) în apropierea de Bagdad. Am auzit că și acolo sunt mulți din ăștia ca voi. Vă veți înțelege de minune împreună. Altfel nu-mi pot explica sacrificiul bravilor șoferi kamikaze care, se străduiesc, zi și noapte, să bage în capul irakienilor rămași în urmă conceptele moderne ale umanității. Păi dacă progresul mondial sau privat o cere, nu mai stai pe gânduri fratele meu alb; calci totul în picioare. Pe mama ta, pe tatăl tău, pe cine vrei și pe cine nu vrei. Aliotmanul nu se poate împiedica de cioturi. Progresul nu poate fi ținut pe loc din cauza unor amărâți de ani și a unor maniere care ne-au ținut încorsetați atâta amar de vreme. Gata, ajunge! Alte coduri funcționează acum, cu succese reale și mari perspective futuriste.
La ora actuală, sunt plăcut surprins să văd cu câtă ușurință și rapiditate își însușesc tot mai mulți tineri extraordinarele paragrafe din Tratatele de Eludare a Bunului Simț. Ba, chiar și mulți dintre cei cu favoriții albi au virat zdravăn către acest mod sănătos și instructiv de a privi lumea. E un semn bun. Victoria finală nu este departe, chiar dacă va mai fi nevoie de sacrificii. Dar trebuie să ne grăbim. Să ne grăbim, pentru că lumea s-ar putea termina, înainte de a ne juca în întregime rolurile noastre geniale.
În ceea ce mă privește sunt optimist. Cu atât mai mult cu cât am aflat că numeroase triburi lunare, (de pe lună sau lunatici, nu știu sigur) vin să ne dea o mână de ajutor. Se spune că aceste triburi au o natalitate foarte ridicată și o virilitate nemaipomenită în analele istoriei medievale. Datorită uriașului potențial genetic al acestor cavaleri, am convingerea fermă că vom fi ce n-am fost și chiar mai mult decât atât și că ne vom duce la bun sfârșit menirea noastră de civilizatori ai micuței noastre galaxii.
La bună vedere