agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 9339 .



Să ne prețuim strămoșii
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Sigina Tiras ]

2008-02-19  | [This text should be read in romana]    | 



Să ne prețuim strămoșii

M-a durut când am aflat că un profesor de istorie la oră i-a catalogat drept barbari pe geto-daci și a afirmat că dacii l-au preferat pe Traian în armură în locul lui Decebal, care purta căciula dacică. M-a durut lipsa de speranță a unui copil care crede că aceste concepții greșite izvorâte dintr-un complex de inferioritate nu pot fi îndreptate. Mulți dintre noi nu știm că ținuta militară nu începe în istorie cu epoca romană, că „moda” s-a schimbat frecvent, că termenul „barbar” folosit de Homer pentru a desemna vorbirea aspră sau de neînțeles a carienilor, avea sensul general de „străini de rasa greacă”.

În țările occidentale s-a dezvoltat o conștiința civică în numele căreia mulți reacționează eficient atunci când cineva denigrează valorile țării și amenință procesul de educație al copiilor lor. Din fericire din ce în ce mai mulți membri din societatea noastră se manifestă matur, iar încercarea de a semnala o problemă care privește întreaga noastră comunitate începe să nu mai fie privită ca o „problemă personală”.

Pentru a ieși dintr-o posibilă „singurătate spirituală” ne putem sprijini pe valorile strămoșilor noștri și ale poporului biblic. Acest popor își prețuiește strămoșii cu toată energia și luptă pentru ca nimeni să nu afecteze imaginea lor. S-a dezvoltat o adevărată legislație internațională pentru orice exprimare antisemită. La noi chiar unii dintre conaționali se consideră îndreptățiți să nege fără argumente solide valorile.

Iisus a spus: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă hoții... ci strângeți-vă comori în cer... Pentru că unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră.” Aceasta înseamnă să acumulăm valori spirituale prin educație. Când înțelegem profund mesajul acestor învățături, înțelegem că strămoșii geto-daci au ajuns la această înțelepciune cu mult înaintea erei creștine. Þinuta simplă de culoare albă, simbol al luminii, purității și castei sacerdotale la indoeuropeni, simplitatea mormintelor din care lipsesc obiectele din aur (fiind prezente doar obiecte din argint, ceramică și alte metale specifice epocilor bronzului sau fierului) sunt dovezi în acest sens. Simplitatea însoțește frecvent noblețea.

Fastul Egiptului, Babilonului și Ierusalimului antic a fost cauza multor războaie. Tezaurul lui Decebal și minele de aur au fost și vor fi cauza multor nenorociri.

Înalta evoluție spirituală a geto-dacilor ne-a fost transmisă și prin simbolul căciulii dacice a cărei vechime se pierde în istoria indoeuropeană. Căciula dacică era un simbol de distincție al liderilor, al conducătorilor și sacerdoților indoeuropeni prezent în forme asemănătoare la marile civilizații antice precum ale hittiților, grecilor și indienilor - având și un posibil rol de „captare energetică” ca și piramidele, coifurile magicienilor și glugile călugărilor. Marele istoric evreu Joseph Flavius, în secolul I dH. remarca asemănarea între pleistoii geto-daci și esenieni, despre care unii spun că i-ar fi îndrumat pe Sfânta Maria și pe Iisus. În epoca creștină Bazilica Sant’ Apollinare Nuovo din Ravenna prezintă un mozaic ce înfățișează cei trei magi dintre care doi cu barbă și toți cu acea căciulă dacică. Angelo Morretta, în „Mituri antice și mitul progresului”, demonstrează legătura dintre popoarele indoeuropene. Într-un basorelief datat 1800 îHr. se prezintă doisprezece războinici sau divinități stranii care ar putea fi versiunea hittită a faimoșilor rishi (păzitorii tradiției antice din Vede). O imagine asemănătoare se găsește la Pollonnaruva, din Sri Lanka, unde este sculptat chipul unui rishi sau legiuitor... acel personaj indian poartă același calpac în loc de coroană ca și „războinicii” hittiți. Mai târziu căciula conică, devenită frigiană, avea să fie adoptată de greci - faimosul phylos; în Muzeul Vatican se poate vedea chipul lui Ulisse purtând o astfel de căciulă conică. De asemenea Emile Benveniste a demonstrat că hittiții aparțineau unui grup de la Marea Baltică ce trăiau alături de armeni și de traco-frigieni.

Știu că nu sunt singura care își apreciază strămoșii și chiar înțelege apartenența lor la marea familie indoeuropeană, în interiorul căreia au contribuit cu valorile lor spiritule pentru edificarea peste timp a societății europene. Așa cum spunea o mare personalitate religioasă despre martirii neamului său, putem spune și noi că „jertfele eroilor neamului, alături de martiriul celor căzuți, ne-au mântuit”. Însă nu-i de ajuns, căci dacă vom sta nepăsători la denigrarea tradițiilor strămoșești, sângele lor în loc să ne mântuie ne va păta mâinile - la fel ca pe ale ucigașilor lor. Cred că trebuie să trăim cu demnitate și să luăm atitudine fermă față de cei care ne denigrează neamul, avertizându-i că ceea ce seamănă aceea vor culege.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!