Era în urma războiului... un război unic și diferit. Un război al său cu toată ființa sa, și altul cu lumea...
Privea răvășit la toate câte se întâmplaseră. Nu era decât un om. Un om chinuit. Inima, gândul și simțurile nu mai aparțineau de el. Acum nu știe ce să creadă: s-or fi schimbat toate sau l-au schimbat pe el toate câte se întâmplaseră. Căci de întâmplat s-au întâmplat multe și în același timp nimic. Focul din privire îi era acum mai jalnic, dar mai puternic. Hainele îi sunt zdrențuite, murdare și pline de fum. S-ar putea considera un om norocos, dar nu e decât un simplu pion în jocul vieții. De ce tocmai el?, s-o fi întrebând acum când vede că ceilalți nu au soarta lui. Oare de ce? De ce au plecat? Să fie el condamnat să îi privească plecând, fără să poată face nimic, sau oare el e norocosul ? Niciodată nu va ști adevăratul răspuns. Si, privește în depărtare încruntându-și sprâncenele. Ar vrea să-i cadă o lacrimă, dar, nu poate să-l doboare mai mult de atât. Acum și-a pierdut ființa printre toate evenimentele care au trecut peste el. Unde-i e copilăria, adolescența și visul trecut? Odată cândva ar fi vrut să spună ceva, acum privește fără a spune nimic. Pentru toți s-au terminat toate, și aveau atâtea planuri și atâtea idei nespuse în timp ce acum nu mai pot face nimic. A căzut în genunchi și privește la cer. Si el e afectat. Nu mai e senin ca și atunci când totul era bine. E înnourat. Ochii ii sunt umezi. Ar vrea să te întrebe de ce, dar războiul nu are nici un reprezentant care să îi poată răspunde. Și rămâne în genunchi privind la cer, așteptând să poată spune: trăiesc!