Armata, poliția, bandele mafiote sunt triburi de bărbați, fiecare cultivând un anume tip de agresivitate. Agresivitate despre care se spune că „este un atribut al virilității”. Deci, tipic masculină li ca atare, admisă. Acceptată.
Pentru că bărbatul are datoria de a fi competitiv, în competițiile de tot felul, agresivitatea a ajuns să joace rolul de carburant. Numai că, nu toți competitorii sunt și câștigători. În funcție de dimensiunile eșecului, se va structura și potențialul reacțiilor violente care poate conduce, în mod firesc spre delicvență. Statistic: la zece crime comise de bărbați, le corespunde una înfăptuită de o femeie.
Utilizarea armelor ține tot de simbolistica masculină. Femeile sunt în general, străine de asemenea revendicări. În crimele pasionale, ele se reped mai degrabă la cuțitul de bucătărie decât la pistolul mitralieră. Cuțitul este un instrument domestic la îndemână, eficient și la tăiatul cepei și la tranșarea cărnii. Iar atunci când premeditează, , este știut că femeile preferă otrava. Lasă mai puțină mizerie în jur și le ajută să intre în istorie. Vezi Lucrețua Borgia sau Caterina de Medicis.
Tot ce ține de delictele sexuale este un alt prerogativ al bărbatului. Toți zeii, toți eroii, toate creaturile mitice cunoscute și necunoscute, încarnează violența în ansamblul ei. Așadar, nu trebuie să ne mirăm că Olimpurile masculine sunt populate cu indivizi care au la activ un mare număr de violuri, asasinate, paricide, fratricide și incesturi, fără a mai pune la socoteală și actele de demență și bestialitate.
Singurul tărâm criminal unde diferențele se estompează este cel al drogurilor. Narcoticele militează pentru unisex. De remarcat totuși, că în lipsa drogurilor, femeile recurg la o soluție soft, prostituția, în timp ce bărbații toxicomani își procură doza necesară prin jaf, tâlhărie sau crimă.
Diferențele se manifestă și în aspectul social al agresivității. Delicventă sau criminală – într-un delict egal în gravitate cu cel comis de bărbat – femeia este mai puțin periculoasă decât bărbatul, spun specialiștii. Foarte rar recidivistă. Nici femeile criminal în serie nu au făcut cariere răsunătoare, iar atunci când se implică în afaceri de bandă, acțiunile lor sunt „justificate”, aproape întotdeauna, prin iubire. Motiv pentru care, oamenii legii le reproșează consistent că nu știu să-și folosească farmecele în scopul convertirii spre bine a partenerului răufăcător.
Diferențele persistă de asemenea în universul carceral al pușcăriilor. Înființarea creșelor în penitenciarele moderne a redus simțitor violența de limbaj între deținute, depresiile și nevrozele. Până și amorurile de conjunctură între pușcăriașe sunt mai eterice, mai tandre. Dragostea este temporară în penitenciare și mai mult colorează afectiv viața deținutelor decât o pasionează. Nu la fel se întâmplă în pușcăriile pentru bărbați. Lipsurile se manifestă și ele diferit. Nevoile sexuale ale femeii se rezolvă îndeosebi printr-un consum excesiv de medicamente, pe când refularea masculină se resimte violent și se exprimă prin gelozie, certuri, bătăi.
Deși ultima în domeniul agresivității criminale, poziția femeii se dovedește – paradoxal – una superioară celui ocupat de bărbat. Măcar în acest domeniu. Moralicește desigur, pentru că din fericire, femeia resimte prea puțin nevoia de a recurge la violență ca să-și măsoare gloria în funcție de masacrele și ruinele lăsate în urma ei.