1.O mișcare a gândurilor în sens unic poate sucomba prin suprimarea acelui sens, în timp ce o mișcare a gândurilor radial, în toate sensurile, conferă individului personalitate și complexitate prin asimilarea cunoștințelor din diverse domenii, calitate obținută prin complexitatea gândirii care, în mișcarea sa radială, poate atinge teze esoterice și își poate construi o dialectică proprie puternică.

2.Destinul și-l face omul activ prin scrierea faptelor peste linia vieții care reprezintă determinarea individului.Omul pasiv este “făcut” de destin, căci el nu influențează, nici pozitiv, nici negativ, destinul predeterminat – linia vieții de la 0 până la ruperea acesteia – moarte.

3.Virtuțile au forță coercitivă, sunt surse de regrete și remușcări dacă sunt încălcate, reprezintă legi morale mult mai lesne de a fi ocolite, decât respectate ; doar plăcerile necondiționate sunt libere, durerile îl ancorează pe om în boală.

4.Singura artă desprinsă de dogme și canoane, poezia căută eliberarea de toate prin cugetarea în jurul unui adevăr absolut care este pretext și nu țintă de atins ; poezia reprezintă o rearanjare a sensurilor cuvintelor pentru a putea exprima ceea ce nu se poate exprima.

5.Necunoscutul alimentează energiile creatoare, cunoscutul stagnează și devine plictis care consumă energiile increatoare.

6.O idee nouă dezvirginează un concept obscur, o idee prolixă dă obscuritate unui concept nou.

7.Retrăire în mod pasiv a unei realități trecute, amintirea aduce fragmente de trecut în prezent prin mișcarea gândurilor transpuse în imaginații.

8.Contraste în pictură, contradicții în raționamente, antiteze între principii, creează un univers colorat prin nuanțarea concepțiilor antinomice ce dau complexitate vieții, întregind-o.

9.Nimic nu se clădește pe nimic, eroarea dă formă de sofism negativului, adevărul se creează prin elaborarea principiilor pozitive, iar totul dă sens doar necuprinsului, fiind divizat la infinit în monade – numere finite ce substituie prin simbol lucrurile.

10.Totul în univers, ca și în lume, se compensează : materia cu antimateria, omul bun cu omul rău, iar omul, privit ca sistem, are subsisteme din părți bune și subsisteme din părți rele, a căror preponderență formează caracterul ; la fel, nu există fericire sau nefericire, ci preponderența stărilor pozitive (bucurii) față de cele negative – care dau senzația fericirii, sau preponderența stărilor negative (tristeți) față de cele pozitive – care dau senzația prin nuanțare a nefericirii.