,,Sa fie doi, nu unul singur’’ . Domnul Dumnezeu a zis si Cuvantul Lui a facut din coasta lui Adam femeie. ,,Ea se va numi femeie pentru ca este din barbatul sau’’ (Facerea, 2,23).
Logica bunului-simt ne arata foarte clar fundamentul creat al Inceputului, Izvorul tuturor celor ce aveau sa se intample, fascinanta, tulburatoarea, imprevizibila experienta umana. Toate constructiile ontologice trebuie sa porneasca din acest dat primordial , de la care incepe practic aventura Fiintei in Lume, in Deschis, acea Iesire din Ascundere de care vorbea Martin Heidegger. Una din primele constientizari realizate in interiorul fiintei, dupa acel ,,Eu sunt’’ al primului verb articulat, in acceptiune carteziana, este aceea ca barbatul a primit femeia prin intermediul interventiei directe a Creatorului, prin Lucrare Divina, aidoma facerii lui din tarana si Duh Sfant. Ne-am putea intreba, in prealabil, cum l-a invatat sa vorbeasca Domnul Dumnezeu pe primul om?! Cum l-a facut constient de sine, cum i-a construit mecanismul gandirii si care au fost primele ,,lectii’’ de vorbire?! Cum l-a adus in stadiul de a da nume plantelor si animalelor si ce simtaminte s-au declansat prin acest uluitor fapt?! Numai Domnul Dumnezeu stie cum s-a desfasurat procesul de crestere al primului om, barbat si femeie in acelasi trup, pana la decizia suprema si libera de a-i darui femeie chiar din propriul corp material.
Asa se face ca atunci cand vorbim de ,,prima constientizare’’ ea este, de fapt, rezultatul unui proces de crestere si educatie pe care Tatal ceresc l-a savarsit asupra fiului facut din carne si duh.
Atunci cand a zis: ,,Iata acesta-i os din oasele mele si carne din carnea mea’’, Adam era la capatul unui proces de fundamentare a unei vorbiri articulate si a unei gandiri constiente. De aici putea incepe procesul de constientizare efectiva si a constituirii acelei entitati numite ,,Prima familie’’ si tot acum si aici incepe de fapt istoria umanitatii, cu acest cuvant revelat si rostit de primul om la aparitia femeii sale cu care va infrunta veacurile, mileniile, timpul. Revenim la inceputul demonstratiei noastre si conchidem prin parafraza ca Domnul Dumnezeu a numit-o femeie numai si numai datorita faptului ca ,,este rupta din barbatul sau’’.
Barbatul trebuie sa nu uite in toate secundele vietii sale ca este facut de Dumnezeu dupa chip si asemanare, iar femeia sa nu uite ca-si datoreaza aparitia in lume in primul rand lui Dumnezeu si apoi barbatului din care a fost facuta. Ea trebuie sa stie si sa constientizeze profund aceste date primordiale si sa dea ascultare celor carora le datoreaza existenta: lui Dumnezeu si barbatului din care a fost facuta.
Adeptele miscarilor feministe vor sari ca arse la auzul acestor asertiuni cu valoare de dogma, adica de adevar revelat. Nu este de la noi acest cuvant tainic, ci de la Dumnezeu, care prin harul Sfantului Apostol Pavel spune raspicat : ,,Femeile sa se supuna barbatilor lor ca Domnului. Pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii,trupul sau, al carei mantuitor si este.
Ci precum Biserica se supune lui Hristos asa si femeile barbatilor lor, intru totul.
,,Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica si s-a dat pe Sine pentru ea’’ (Efeseni, 5, 22-25).
Raportul stabilit de Divinitate este clar. Nu poate fi contestat sau acuzat de vreun fel de partinire, un adevar revelat. Femeia se supune barbatului asa cum biserica se supune lui Hristos. Pentru a se institui dreptatea in asa masura incat femeia sa nu se simta lezata prin acest raport de subordonare, Dumnezeu ii spune barbatului ca si el, la randul lui trebuie sa-si iubeasca femeia asa cum Hristos iubeste Biserica. Iata dreptatea divina!
De ce simtim nevoia sa subliniem acum si aici acest adevar? Pentru ca acest raport divin in relatia Dumnezeu-barbat-femeie, nu numai ca s-a subrezit ci, mai mult, este din ce in ce mai contestat. Asistam la un soi de libertate luciferica, aroganta si egoista, care incurajeaza egalitarismul absolut al femeii cu barbatul, in sensul anarhic si liber denaturat. Ea, femeia de azi, vrea sa-l imite pe barbat intru totul, vrea sa conduca aidoma lui, insetata de putere in sfere ce tineau exclusiv de natura masculina, in politica, in economie, in finante, etc. Se tinde spre instaurarea unui matriarhat post-modern, care, dupa parerea noastra, este ultima din gaselnitele satanice careia ii cad prada femei si barbati deopotriva.
Aici nu este vorba de competenta si de valoare individuala, ci de tendinta de incalcare desacralizata a teritoriului, de lipsa unei delimitari intre natura masculina si cea feminina in virtutea atingerii scopului conform scenariului mantuirii. Femeia se mantuieste prin nastere de prunci pentru care a fost harazita prin insasi constructia ei psiho-somatica. Ori societatea de azi ne arata contrariul. Asistam la o disolutie a familiei asa cum a fost ea conceputa in mod traditional. Ce fel de familie este aceea in care nu exista copii, in care cei doi sunt perceputi ca parteneri de viata, de afaceri sau de orice altceva numai prin prisma faptului ca locuiesc sub acelasi acoperis?!
Ce familie este aceea care are doar un singur copil si acela sta singur in casa, ore intregi in fata televizorului sau a calculatorului in timp ce parintii lui vin acasa seara tarziu si-l intreaba doar, de cele mai multe ori retoric, daca si-a facut temele si daca a mancat?!
Care este factorul educativ, calitativ-existential, de formare a personalitatii acelui copil singuratic si, fatalmente, lipsit de dragostea parinteasca?! Parintii lui sunt, nu-i asa, la serviciu si nu mai au timp de copil si de nevoile lui spirituale. Ne mai miram ca ei sunt prada usoara tentatiilor de tot felul?! Nu este locul si rolul nostru de a da un diagnostic social unor realitati evidente.
Cum de s-a ajuns aici, ne vom intreba…Raspunsul nu este deloc simplu.
S-ar putea da vina pe dezvoltarea economica si pe impactul ei social, pe alte scari de valori si pe o alta ierarhizare conforma cu nivelul de dezvoltare, pe evolutia sau involutia moravurilor, cu refulari si defulari pe plan psihologic si de aici aparitia starilor acut-conflictuale, avand consecinte catastrofale in viata de cuplu, etc., etc.
Aceste truisme nu-i pot multumi decat pe sociologii si psihoterapeutii interesati sa-si tipareasca tezele de doctorat, onorabile dealtfel. Aici lucrurile implica profunzimi nebanuite, in care sunt implicate entitatile spirituale benefice sau malefice si in care omul se misca asimptotic spre ideal, disputat de inger si demon, si aceasta lupta se da neincetat in interior cu acordul lui constient sau semiconstient. Relatiile economice si sociale se deruleaza pe arhetipologia culturala a fiecarui neam si a civilizatiei careia ii apartine. Diferit este comportamentul social al omului apartinand civilizatiei europene si altul acela al omului islamic. Alt sistem de valori caracterizeaza locuitorul arhipelagului nipon in raport cu cel care locuieste pe o strada din Buenos Aires. Ceea ce numim ,,exterioritate’’ este doar scena si decorul unde se desfasoara intreaga aventura a existentei omenesti. Indepartarea barbatului de Divinitate a produs o ruptura in sufletul femeii care a resimtit ca pe o sclavie supunerea in orice conditii autoritatii si vointei perechii dominante.
Cine a gresit primul, aceasta-i intrebarea?! Barbatul prin nesupunerea lui fata de Dumnezeu sau femeia care a cedat ispitei sarpelui care se tara prin ierburile paradisului?!
Dupa ce Domnul Dumnezeu a luat pe omul pe care-l facuse si l-a pus in gradina cea din Eden ca s-o lucreze si sa o pazeasca, a dat Domnul Dumnezeu porunca lui Adam si a zis: ,,Din toti pomii din rai poti sa mananci. Iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit (Facerea 2,15-17).
Zabovim un pic asupra acestui pasaj biblic. A lucra si a pazi, pe langa faptul de a asculta porunca Tatalui ceresc, iata primele porunci si sarcini de indeplinit pentru stramosul nostru unic. Amandoi, barbat si femeie, aveau obligatia de a asculta de porunca, de a lucra si a pazi gradina Edenului. Nu era, totusi, o ,,dolce vita’’. Gradina trebuia lucrata si pazita, plus interdictia de a culege si manca din pomul cunostintei.
Acest lucru insemna ca Dumnezeu l-a facut pe om constient si responsabil de tot ce face. Cum trebuia lucrata gradina?! Numai prin analogie am putea intelege ca putea fi o munca asemenea unei gradini de dupa ,,cadere’’, poate mult mai usoara si cu o rodire instantanee.
Dar de ce si pazita? Pazita de cine? De elementul raului care bantuia in rastimpuri gradina. Putem intelege ca raul era omniprezent, permanent langa primii oameni, ca un asistent personal nedorit dar, fatalmente, in prejma.
Pericolul era iminent, iar Adam constient de proximitatea lui. ,,Adam si femeia lui erau amandoi goi si nu se rusinau’’. (Facerea, 2,25). Puri, inocenti dar cu lucru dinainte stabilit.
Iata cum sarpele-elementul raului-isi face aparitia. ,,Sarpele insa era cel mai siret dintre toate fiarele de pe pamant, pe care le facuse Domnul Dumnezeu. (Facerea 3,1). Intelegem ca tot Dumnezeu a facut sarpele o incarnare a spiritului rautatii. Samanta lui, potentialitatea lui exista din inceputuri, ca agent al ispitei si al revoltei. Acest agent, de natura spirituala totusi, a declansat caderea primilor oameni, caderea in istorie, printr-un scenariu foarte bine pus la punct.
El s-a adaptat foarte usor elementului feminin, mai slab din punct de vedere structural, secundar, complementar, banuind ca doar aici ar putea ataca fiinta umana. ,,Si a zis sarpele catre femeie: Dumnezeu a zis El oare sa nu mancati roade din orice pom din rai? (Facerea 3,1). Iata prima miscare calculata a sarpelui, introducerea elementului nesiguranta in dialogul cu femeia.
Pentru inceput, ea raspunde prompt: ,,Roade din pomii raiului putem sa mancam; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Sa nu mancati din el, nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti (Facerea 2,2-3).Femeia cunostea porunca, raspunsul este exact, sincer, fara nici un dubiu. Adam o invatase si i-a spus si consecintele acestui act de nesupunere. Probabil i-o repeta la intervale neregulate, dar ceea ce e de netagaduit ramane faptul ca ei erau pe deplin constienti de aceasta porunca. Naivitatea, inocenta femeii, neatentia barbatului, nu mai pot constitui circumstante atenuante. Acum sarpele da lovitura de gratie pregatita minutios: ,,Nu, nu veti muri’’ (Facerea, 3,4).
El, revoltatul suprem, uzurpatorul etern, foloseste un rationament viclean, rastalmacind cuvantul divin, si in acest fel seamana in sufletul femeii germenul indoielii, care clatina convingerile insuficient asimilate. Sarpele continua argumentatia infailibila ,,Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul’’ (Facerea3,4-5).
Aceasta a fost lovitura de gratie. In sufletul femeii s-a aprins scanteia luciferica a posibilitatii de a intra in posesia unei cunosteri care da putere, a unei asemanari cu Dumnezeu, oferita de un aliat seducator. Prin acel maestru al diversiunii ea afla ca Domnul-in viziunea sarpelui-a dat o astfel de interdictie doar dint-un prezumtiv egoism pentru ca ei, primii oameni, sa nu cunoasca binele si raul, sa nu fie asemeni Creatorului si sa ramana in necunostere, in nestiinta, indepartati de cunosterea tainelor divine. Femeii i s-a sugerat si ea a crezut ca nu face decat sa restabileasca dreptatea considerandu-se, prin acest fruct interzis, cumva nedreptatita, nepoftita la ,,cina cea de taina’’ a adevarurilor de la masa divina.
Aici a adus-o istetimea satanica a celui ce rastalmaceste permanent adevarul revelat, porunca dumnezeiasca. ,,De aceea femeia socotind ca rodul pomului este bun de mancat si placut ochilor la vedere si vrednic de dorit pentru ca da stiinta, a luat din el si a mancat si a dat barbatului sau si a mancat si el’’ (Facerea 3,6).
Femeia a socotit, deci, a analizat propunerea sarpelui si in final a deliberat de una singura. In timpul acestui dialog cu agentul rautatii, unde era Adam? Lucra undeva, intr-un colt de Eden, avea alte preocupari?!
E usor de inteles ca sarpele a urmarit-o permanent si ,,contabiliza’’ toate miscarile si toate starile afective ale femeii. El a pregatit extrem de bine acest dialog cu meticulozitatea si acribia unui bijutier ce primeste comanda de a face un colier de turcoaz pentru gatul gratios al reginei.
Si mai presupune un lucru. Ca Domnul Dumnezeu le-a lasat deplina libertate de miscare, atat primilor oameni, cat si sarpelui. Iata si o alta fateta a Libertatii: posibilitatea raului de a-si exercita intreg arsenalul ispitei, inteligenta perversa, praxisul sireteniei. Ce pacat ca primii oameni au inteles gresit darul libertatii!
Sa analizam putin ofertele sarpelui ,,Rodul pomului este bun de mancat’’. Prin aceasta a fost introdus, in acea lume paradisiaca, elementul concret al poftei.
,,Este placut ochiului’’-adica placerea estetica vizuala la modul ei posesiv si nu contemplativ cum lasase Dumnezeu.
,,Este vrednic de dorit’’-altfel spus, dorinta nelimitata, setea neostoita.
,,Pentru ca da stiinta’’-da, dar o stiinta ,,furata’’ luata asa fara o pregatire prealabila, fara exercitiul spiritual al analizei efectelor, fara acea pregatire initiatica capabila sa dea o intelegere profunda si folosinta benefica celui ce o poseda. In acesti parametri pot fi intelese miturile lui Prometeu si ale Pandorei.
Putem pune acum intrebarile esentiale. In momentul in care Eva i-a oferit fructul , Adam stia despre ce fruct era vorba?! A stiut care era pomul din care provenea?!
L-a convins femeia, prin argumentele sarpelui, prin care ea se lasase convinsa?!
A stiut sau nu a stiut Adam?! Cartea Facerii nu ne da un raspuns explicit. Ne asumam riscul de a spune ca Adam a stiut, deoarece intr-un alt verset ni se spune:
,,Pentru ca ai ascultat vorba femeii tale si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci, blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale (Facerea 3,17).
Iata vina suprema a fiintei umane. A femeii ca se sustrage ascultarii lui Dumnezeu si a barbatului sau indecis, ezitant, neatent, naiv. A barbatului care n-a pastrat porunca Tatalui Creator, nu a indeplinit misiunea Celui care l-a facut stapan al universului creat anume pentru el ascultand, impotriva poruncii divine, de femeia ispitita de sarpe.
Dat fiind faptul ca a gresit prima, acceptand oferta sarpelui, Dumnezeu i-a zis femeii: ,,Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea sarcinii tale; in dureri vei naste copii; atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani (Facerea, 3,16).
Femeia nu trebuie sa se simta nedreptatita. Pedeapsa este hotarata de Dumnezeu, si nu este o decizie arbitrara a barbatului. Tot ce este porunca divina ar trebui respectata, altfel barbatul si femeia isi vor asuma toate consecintele nefaste ale neascultarii.
Barbatul este certat de Domnul prin multiple suferinte atunci cand e lipsit de vointa, cand se lasa cuprins de indoiala, cand se dovedete slab in fata incercarilor vietii, cand nu are initiativa proprie si nu-si duce pana la capat menirea de a fi stapanul vietii sale.
Intr-una din cele mai bune carti aparute spre sfarsitul Evului Mediu despre viata crestina ,,Imitatio Christi’’(Urmarea lui Cristos), atribuita filosofului mistic german Thomas a Kempis, se spune: ,,Totul trebuie sa ti se supuna, trebuie sa fii stapanul si ziditorul faptelor tale, nu sclav, nici mercenar.’’(Cartea a III-a, cap. 38).
Femeia care incalca porunca divina si se lasa inspirata de sarpe, nu se supune nici lui Dumnezeu, nici barbatului si incearca prin diverse metode sa preia conducerea, sa fie ea stapana pe vointa si decizia lui, neluand in calcul consecintele gestului ei nesabuit. Intorcandu-ne la inceputul disertatiei noastre, putem intelege de ce femeia de azi, emancipata, egala barbatului, independenta si aparent stapana pe viata ei, produce atata nefericire in primul rand siesi si apoi barbatului, copiilor ei si acest lucru se rasfrange asupra societatii in ansamblu.
Din regina a ajuns o sclava a propriilor pasiuni si visuri de marire. E o sclava a industriei modei, a produselor cosmetice si a egoismului si orgoliului de a straluci pe cont propriu, de a avea bani foarte multi cu care sa-si cumpere toate aceste placeri si capricii.
Nu generalizam, nu vrem sa fim gresit intelesi. Vrem sa tragem un semnal de alarma, sa o trezim pe femeia de azi din hipnoza luciferica: sarpele o ispiteste iarasi cu acelasi fruct oprit, multiplicat in mii de surogate, care mai de care mai sofisticate, mai sclipitoare, mai ,,placute ochiului la vedere’’.
Ce departe este de femeia medievala a virtutilor crestine, pentru care cavalerii se bateau in turniruri si pentru onoarea careia erau in stare sa-si dea viata. Pentru a sublinia credinta Evului Mediu in mediul feminin relatam prin intermediul cronicarului francez Jean de Joinville, o intamplare cu o profunda semnificatie. Pe o straduta din Damasc trecea o sarazina batrana, ducand in mana drepta un carbune incins, iar in stanga un vas cu apa. A fost intrebata: ,,La ce-ti trebuie toate acestea?’’ la care batrana a raspuns ca ar vrea sa arda paradisul si sa stinga focul iadului pentru ca oamenii sa faptuiasca binele numai din iubirea pentru Dumnezeu si nu din frica de iad sau din speranta intr-o fericire in paradis. Iata supremul act de credinta in varianta feminin medievala. O comparatie cu prezentul ar bulversa pur si simplu conceptiile ,,moderne’’ ale femeii de azi.
Atunci era stapana vetrei si ocrotitoarea caminului, iar familia era pentru femeie singura ei ratiune de a fi. Barbatul se lupta cu fiare si cu monstri pentru a o apara si a-i asigura hrana cea de toate zilele.
Filosofi cinici sau ganditori ,,post-moderni’’ ar spune ca suntem nostalgi ai unor timpuri demult apuse, ca nu intelegem ,,vremurile’’ actuale ca suntem depasiti si intoleranti…E treaba lor, dar suntem siguri ca in adancul inimii multi resimt respiratia suieratoare a crivatului de neiubire si de profunda nefericire care traverseaza institutia familiei astazi.
Cuplurile ajung la dureroase compromisuri pentru a pastra o aparenta de normalitate. Nu mai citim bucuria pe chipurile lor, ci doar un zambet trist dincolo de care se ascunde un profund sentiment de neimplinire. Perechile de azi nu mai inteleg ce se intampla. Nu auzim decat un vuiet de nemultumire, in care femeia spune ca e neglijata, iar barbatul ca e neinteles. Auzim din ce in ce mai putin un cuplu ca spune: da, suntem fericiti, avem de toate, copiii nostri sunt veseli si se joaca prin soarele amiezii.
De ce se intampla toate acestea?! Dupa aceasta demonstratie raspunsul vine de la sine: neascultarea poruncilor divine care au precizat foarte clar partiturile, singurele pe care putem construi armonia indelung cautata, determina intreg cortegiul de neimpliniri si suferinte.
Femeia trebuie trezita din hipnoza luciferica, printr-un ,,nu’’ categoric spus ispititorului din veac. Prin Preacurata Nascatoare de Dumnezeu femeia a zdrobit capul sarpelui nascandu-l in trup pe Iisus Hristos care a repurtat o victorie definitiva si irevocabila impotriva Raului universal.
Barbatul trebuie sa-si iubeasca femeia asa cum Iisus Hristos iubeste Biserica, iar femeia sa asculte de barbat asa cum ne spune Apostolul Pavel.
Acestea sunt arhetipurile care ne salveaza in vesnicie: Mantuitorul si Maica Preacurata.
Femeia trebuie sa renunte la a fi egala barbatului, la cel tip de socialism in varianta ,,feminista’’ pe care i-l susura permanent in ureche sarpele de ieri si de azi si sa urmeze modeului Mariei din Nazaret. Numai asa se va elibera de sclavia moderna si va redeveni regina clipelor frumoase pasind gratios prin gradina Edenului care a fost si va fi pe pamant.