agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-15 | [This text should be read in romana] |
Omagiu avântului creator, frumosului, iubirii, cuvântului, omagiu pentru a vă împărtăși din plăcerea mea, pentru a face ca spiritul și inima să zboare!
La începu a fost Roma È™i Polonia, apoi Parisul, iubirea È™i războiul. Calligrammes e una dintre cele mai emoÈ›ionante È™i răsunătoare culegeri de poezie de la începutul secolului XX È™i din toate secolele trecute È™i viitoare…Rod al unei imaginaÈ›ii fertile, al unei erudiÈ›ii misterioase, al dragostei È™i al războiului… E opera unui poet È™trengar È™i original. Un om a cărui biografie pare zămislită de imaginaÈ›ia lui Dumas. Culegerea, departe de a fi o obscură reprezentare a dorinÈ›ei de a citi câteva versuri, ne invită să ne amintim de Guillaume Apollinaire de Kostrowitzky… Un nume creat pentru vise… Un om născut la Roma, dintr-o mamă poloneză È™i un ofiÈ›er italian, nerecunoscut de către părinÈ›i. TinereÈ›ea îl găseÈ™te la Paris, unde se întâlneÈ™te cu Picasso È™i cu Max Jacob; scrie poeme, nuvele, romane È™i texte erotico-pornografice revoltătoare. Nu putem să ne gândim la el decât ca la un om a cărui delicateÈ›e nu avea drept egal, fără îndoială, decât lipsa de măsură. Amorez înflăcărat, îndrăgostit îndeosebi de o frumoasă englezoiacă întâlnită în Allemagne, de Marie Laurencin, de Lou, de Madeleine È™i de Jacqueline cu care se È™i căsătoreÈ™te înainte de a muri la 38 de ani, in zorii armistiÈ›iului. Apollinaire e un poet scânteietor. Rămânând clasic în Alcools, unde suprimă totuÈ™i punctuaÈ›ia (o inovaÈ›ie), se desfășoară din plin pe suprafaÈ›a paginii in ,,Calligrammes’’, prin eliminarea entravelor tipografice, dar mai ales prin inventarea desenului ce reflectă versurile unor poeme. Calligrammes e o flacără care arde… Culegerea este alcătuită din È™ase părÈ›i, fiecare de o altă culoare È™i însoÈ›eÈ™te plecarea sa pe front (1915), bucuriile sale, durerile, revelaÈ›iile, rănile… Apollinaire scrie într-un spaÈ›iu-timp unde arta pictografică câștigă din ce în ce mai multă libertate, unde prinde aripi. Poet al timpurilor sale, întreÈ›ine relaÈ›ii privilegiate cu pictorii moderni, în special cu cei cubiÈ™ti (să ne amintim că Marie Laurencin e È™i ea pictor); ideogramele sale, cuvintele dialectale, întrepătrunderea sensului È™i a versului vin să se plaseze în această optică a căutării limitei artistice, o limită care nu există. ,,Et moi aussi je suis peintre…’’ ÃŽn prima parte, în cele 16 poeme - din care È™ase sunt caligrame - poetul imaginează desene corespunzătoare cuvintelor scrise. Atras de cuvântul rar, de legende, de mituri, Apollinaire e din când în când un poet ermetic. Toate aceste poeme nu seamănă cu Au Pont Mirabeau. Deseori deranjează, ne obligă să părăsim potecile bătătorite ale simetriei, ale metricului, ale formei canonice È™i ne invită să le descifrăm toate sensurile; să ne situăm, fără a fi deasupra, în substratul poemului, pentru a mărturisi, în final, că profunzimea sensului ne scapă. Les fenêtres poate fi citit ca o descriere a unei picturi cubiste È™i trebuie luat ca atare. Este, în acelaÈ™i timp, reflexia imaginarului poetic, un text ce nu se ocupă de logică, pentru a se impregna de logică… pentru a se impregna de culoarea pe care o degajă…de bizareria visului trezit la realitate… Ondes debutează cu un poem intitulat Liens È™i se încheie cu Il pleut, poem-caligramă ce redă finele picături de apă coborând pe pământ. Poemele din Ondes vorbesc despre sensuri, despre uitare de sine, despre artă, despre liantul dintre prezent, trecut È™i viitor. Din imaginarul poetului, imagini fulgerătoare țâșnesc într-un puternic accent liric. Ondes alunecă asemenea apei, fiind poate un fel de reflexie înainte de a aluneca în oroarea războiului. Guillaume amestecă corpuri, temeri È™i dorinÈ›e È™i ne poartă cu el, ca în poemul de mare întindere Les Collines, poem care pare a alerga la fel ca apa vie, care atinge punctele sensibile ale fiinÈ›ei, care amestecă dragoste È™i moarte, viziune È™i senzaÈ›ie… Și poetul reia mai departe izbucniri de conversaÈ›ie, reminiscenÈ›e, schiÈ›ează portrete, porÈ›iuni de frază, ca în Lundi rue Christine. Ne duce pe terasa unei cafenele, lăsându-se purtat de vânt pentru a nu se prăbuÈ™i în labirintul frazei…labirintul limbii È™i al cuvântului. Apoi, trecând peste câteva texte, suflul se opreÈ™te la Lettre-Océan, caligramă ermetică, mistică È™i mirifică. Etendards conÈ›ine nouă poeme, din care cinci caligrame È™i mai ales un fascinant poem de dragoste : C’est Lou qu’on la nommait… Etendards spune adio lipsei de griji, descrie plecarea pe front, dar È™i naÈ™terea unei noi iubiri, speranÈ›a renaÈ™terii…melancolie, moarte, transfigurate în poezie, sensurile, imaginarul… Etendards concentrează toată ambiguitatea culegerii în caligrama La colombe poignardée et le jet d’eau…desene È™i cuvinte, asociind viaÈ›a È™i sângele…fauna È™i flora însetate de viață, È™i cei plecaÈ›i pe front care deja se luptă, cu siguranță, undeva…care se sfârÈ™esc într-o mare însângerată, la căderea serii. ÃŽn Etendards îl găsim pe Guillaume, soldat în Marele Război, în lungul său palton gri…infanteriÈ™tii, ofiÈ›erii, caii, ambulanÈ›ele…Frumosul care se prăbuÈ™eÈ™te în afluxul sângelui, mocirla… Și totuÈ™i umbra învinge lumina, când un surâs al Madeleinei, întâlnită într-un tren, îl luminează pe poet È™i îl ucide în acelaÈ™i timp. Case d’Armons este cea mai stufoasă parte din Calligrammes, conÈ›inând 21 de poeme. Două iubiri diferite îi dau aripi poetului…Lou È™i Madeleine, două femei pe care le confundă, ajungând uneori să le dedice aceleaÈ™i texte (Reconnaissances). Caligrame È™i poeme de formă canonică se amestecă în Case d’Armons pentru a froma un întreg omogen È™i heterogen care ne poartă tot mai departe în imaginarul poetului, prins între război È™i femeile pe care le iubeÈ™te, la care se gândeÈ™te È™i pe care le vede. Imagini surprinse pe viu, dezordonate, cu reminiscenÈ›e, cu voci, cu frânturi de frază…cu desene… Versurile, chiar È™i atunci când Apollinaire nu crează caligrame, se regăsesc deseori în toate sensurile, ocupă întreaga pagină, ca È™i cum războiul ar întoarce totul pe dos, ca È™i cum ar schimba toate determinările…ca È™i cum versurile ar urma această teribilă perturbaÈ›ie…(Echelon). Și totuÈ™i, deasupra tuturor, iubirea continuă să dăinuie…întotdeauna iubirea, cea care face ca trandafirii să renască sub pana poetului, ca oroarea războiului să moară È™i ca melancolia să renască. ÃŽnsă moartea continuă să roadă : ,,Toujours Nous irons plus loin sans avancer jamais...’’ Teama de ,,neantizare’’, de a fi înghiÈ›it de limbile infernului, aceste tranÈ™ee ale războiului din 1914, pline de mocirlă È™i de sânge…și camarazii care cad pe ,,Champ d’Honneur’’, pe câmpul groazei sunt transfigurate în poezie. E timpul câtorva cuvinte pe o pagină…câtorva mărgăritare de frumos, libere, vehiculate de imaginarul colorat al poetului-vizionar. Să ne amintim de scrisorile primite de la femeile iubite, de cuvintele scrise de Lou sau de Madeleine, transformate in Calligrammes, unde un astru luminează noaptea fiinÈ›ei; o ființă singură, cu amintirea sa, în mijlocul zgomotelor È™i focurilor de război, în mijlocul celor care zac… Lueurs de tirs reuneÈ™te 15 poeme de pe front, din care multe pentru Lou sau pentru Madeleine. Apollinaire trece în infanterie. Oripilitatea războiului nu îl împiedică să scrie, însă îl face să resimtă încă È™i mai acut licăririle nopÈ›ii, speranÈ›ei, amorului, licăriri care-l împresoară, acolo, în locul în care se află. Pentru început avem 7 poeme, nu foarte lungi, fleÈ™uri de amintiri, imagini… Mai întâi apare fiinÈ›a iubită, apoi o parte de pânză unduitoare, o buclă de păr, È™i mereu, ca o obsesie, un leitmotiv răsărind : sângele, moartea, non-sensul acestui masacru… ÃŽn continuare avem poeme mai lungi, ca o rememorare. Pentru început o fotografie contemplată, apoi Inscription anglaise sădită în inima poetului. O viziune a Celuilalt într-un loc la fel de sordid ca È™i l’Abri-caverne, iluminează prin forÈ›a spiritului. Luminat de rachete È™i obuze care transformă cerul în înÈ™elătoare focuri de artificii, Guillaume se gândeÈ™te la trupul iubitei sale… La început de noapte, într-o călătorie fără întoarcere pentru mulÈ›i dintre camarazii neÈ™ansei, poetului i se perindă prin față frânturi de amintiri : părul negru È™i mătăsos, nurii blajini È™i puri, linia unduitoare a È™oldului, impresia unui surâs… Scânteieri de tiruri se desăvârÈ™esc în Océan de terre, poem ermetic, un scut în imaginarul autorului. Nimic nu e solid, logic, solul miÈ™cător se deschide sub ochii cititorului care are de ales între a accepta să se lase purtat spre absolut sau să rămâna la uÈ™a cuvântului poetic. Obus couleur de lune e un melanj de candid È™i erotic, de forță È™i oniric, de contraste, relevând viziunea incredibilă născută din groaza războiului, viziunea unui iluminat ; iluminat al cuvântului È™i al iubirilor trecătoare, ridicând mereu capul spre un cer înstelat… Apollinaire scrie Madeleinei, ciudată creatură ambiguă care amestecă totul cu nimicul, confundă imaginarul cu realitatea; dragoste amară, nesăbuință, invizibilitate se întrepătrund în fiinÈ›a ei. Obus couleur de lune se încheie cu caligrama ploii ce cade, răspunzând celei de la începutul culegerii. Vedem È™i auzim împreună cu poetul zgomotul blând al ploii ce dezmiardă : ,, écoute s´il pleut écoute s´il pleut’’. Rănit grav la cap de o schijă de obuz, Guillaume e trepanat, ,,la tête étoilée’’. Prin metode chirurgicale i-au fost extrase rămășiÈ›ele războiului. Dar cu siguranță pulberea de stele a ieÈ™it la iveală. Ultima parte a culegerii conÈ›ine 13 poeme, număr probabil malefic sau oniric. 13 poeme, un ultim refugiu al fascinantei limbi a lui Guillaume. ÃŽntors de pe front, rupe logodna cu Madeleine È™i se căsătoreÈ™te cu Jacquelin într-o splendidă lună de mai a anului 1918. Moare de gripă spaniolă în acelaÈ™i an, în zorii armistiÈ›iului, la 38 de ani. LiniÈ™te acum! Să închidem poarta durerilor È™i a timpului care trece inexorabil…LiniÈ™te ! Să lăsăm cuvintele de dragoste ale poetului pentru muza sa, să trăim pentru noi, scrutând spaÈ›iul È™i timpul… Apare È™i ultimul poem al culegerii, îndreptat spre viitor, spre drăguÈ›a roÈ™covană, ca o sfidare a morÈ›ii care a venit, totuÈ™i, atât de repede…Dar dragostea È™i cuvintele poetului sunt eterne. ,,Călătorie plăcută’’ poetului È™i iubirilor sale care au atins eternitatea ! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy