Oamenii, destul de des, atunci când se despart ori pur și simplu își fac urări, își doresc unul altuia fericirea. Și, mai frecvent, sănătatea.
Zilele trecute, la o răscruce, un om drag mie avea să plece din viața mea punându-mi în brațe un bagaj: “Să fii sănătos și fericit...”
Dacă despre sănătate știu și simt câte ceva, cu fericirea este mai greu. Sănătatea o pot cuantifica zilnic, îi simt pulsul în trup, pe când fericirea pare ca apa care trece și spală, îmi scapă printre degete, iar în viața asta ce mi se dă o singură dată și nu știu foarte bine ce am de făcut cu ea, își deapană firul, cel mai adesea, la umbra de nuc a nefericirii. Ea, nefericirea pare omului tovaraș de drum atunci când călăuza lipsește. Îi rămâne aproape. Îl pândește. Iar dacă încearcă, chiar o poate pune în cuvinte...
Nefericire înseamnă să traiești singur.
Nefericirea este boala care are un singur leac.
Nefericire este să-ți uiți părinții.
Nefericire trăiește cel ce nu are copii.
Nefericire înseamnă să-ți închizi traiul într-un egoism fără pereche și să uiți de toți ceilalți.
Nefericire înseamnă să-ți trădezi țara.
Nefericire înseamnă să uiți de unde ai plecat.
Nefericire trăiește cel nerecunoscut.
Nefericit este cel căruia munca și obrazul îi sunt terfelite.
Nefericire aduce neputința de a face o casă, a sădi un pom sau a săpa o fântână.
Nefericire înseamnă izolarea după gratii, în spatele ușilor zăbrelite, pentru fapte nefericite.
Nefericire înseamnă să nu poți vibra la un răsărit de soare somptuos, la o carte citită, la vederea siluetei unei femei frumoase.
Nefericire este să nu poți găsi în tine resurse pentru a face bine.
Nefericire înseamnă să nu știi să treci frumos prin viață, sperând să mori frumos.
Nefericire este să nu poți afla la timp că graiul și vorba au fost date omului ca să se înțeleagă cu semenii.
Nefericire înseamnă să rabzi de foame, de frig, de sete și de singurătate.
Nefericire este să te fi lăsat Dumnezeu pe lume întreg, iar tu să te plângi de neputință.
Nefericire înseamnă să nu crezi.
Nefericire este să nu poți să plângi pentru că sigur nu vei putea nici să iubești.
Nefericire înseamnă viața fără căpătâi.
Nefericit este cel ce nu poate ierta.
Nefericire este când ajungi să furi.
Nefericire este să nu poți uita.
Nefericire este atunci când îți uiți cuvântul.
Nefericire înseamnă să dai cu piciorul în câine și să arunci cu piatra în geam.
Nefericire îți curge prin vene când suferința aproapelui nu te atinge.
Nefericire înseamnă să faci umbră pământului degeaba.
Iar dacă fericirea aceea ce-mi scapă mie printre degete n-o pot defini, după logica simplă, îmi vine ușor să înțeleg că lipsa acestor nefericiri, despre care eu știu câte ceva, înseamnă un pic de fericire. Ori, cine mai știe, poate chiar fericirea însăși...