agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 8426 .



Dăruim de Dragobete
essay [ ]
Pentru cei care cred în iubire

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Sigina Tiras ]

2007-02-24  | [This text should be read in romana]    | 



Dăruim de Dragobete

Clipe de bucurie sau tristețe ne umplu paharul vieții. Câteodată avem senzația că lucrurile au fost orânduite și în acele momente înțelegem că nimic nu-i întâmplător. Un astfel de eveniment s-a petrecut zilele acestea când, revăzând un film, mi-a atras atenția explicația dată pentru numele de DAVID - care înseamnă iubit. Prima dată acest nume apare în Cartea I a lui Samuel: „ 16.12 Isai a trimes să-l aducă. Și el era cu părul bălai, cu ochi frumoși și față frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te, și unge-l, căci el este! 16.13... Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea și în cele următoare.” Pentru explicarea numelui DAVID (în ebraică DAWIDH) se iau în considerație termenul ebraic, asemănător dodh (unchi) și verbul jadad (a iubi) la care se adaugă ideea că, fiind mezin, biblicul David este cel mai iubit dintre copii. În ebraică se citește și se scrie de la dreapta la stânga, deci cuvântul este scris DIVAD. În spațiul european DIV este rădăcina a doi termeni: divin (unitatea primordială supremă) și divide (poate însemna și creația; în biologie prin diviziune celulară se înmulțesc celulele și organismele unicelulare). În scrierile vedice Diva este cerul, iar devi înseamnă zeiță.
Principiul care stă la baza lumii este iubirea creatoare sau dăruirea de sine; a iubi înseamnă a da necondiționat. Astfel, dacă privim verbul ja-dad, observăm același dad ca și în Bagdad, pe care specialiștii francezi îl interpretează prin Bag (zeul) și dad (a dat), iar Adad este zeul vremii în Mesopotamia și al furtunii la asirieni. În arabă prin hadda se înțelege a sparge, iar prin haddat tunet. Când spargi rupi niște legături; este asemănător cu momentul în care dăruiești. Atunci rupi legăturile, atașamentele, față de obiectul sau simbolul dăruit. În Vechiul Testament Dumnezeu îi vorbește lui Moise ca un tunet, iar în Elada Zeus este purtătorul de fulgere pe care le îndreaptă spre cei vinovați. Acești zei purtători de fulgere aduc ploaia odată cu fulgerele. Ploaia este un dar de viață, un simbol al creației; fără ea nu încolțește sămânța. Poate de aceea Dhatar în lumea vedică este un fondator, creatorul soarelui, cerului și pământului, fiind invocat pentru a obține bogăția, longevitatea și nemurirea. În sanscrită DA/DAD este rădăcina verbului a DA și DANA înseamnă DAR, iar în franceză există donner (a da) și cadeau (dar). Putem să înțelegem cât de vechi sunt termenii a da și dar, care au fost rostiți cu multe mii de ani înainte de Era Creștină, atât în Orient (până în îndepărtata Indie), cât și în antichitatea greacă (unde doron însemna dar); înaintașii noștri nu trebuiau să aștepte sosirea slavilor și latinilor pentru a rosti cuvântul dar și verbul a da, așa cum încearcă autorii DEX-ului să ne sugereze.
A sosit poate momentul să înțelegem și esoteric data de 24 februarie, când în tradiția populară se sărbătorește Dragobetele, zi din zodia Peștilor. Zodie de apă, ieșită din apele eternității, când Dumnezeu a spus să fie lumină și când a separat apele de sus, prin cer, de apele Pământului. În apele primordiale își are originea viața creată din iubire, iar peștii sunt unele din cele mai prolifice ființe. Zodia Peștilor (prin cei doi pești, înotând invers) este un semn dublu; poate de aceea are și semnificația de dragoste în căsătorie (în Orient, unde caldeenii aveau astrologi valoroși). Iisus s-a născut în era Peștilor și întreaga sa viață a fost dăruită oamenilor, stăruind în a-i învăța să-și iubească aproapele. Născut din neamul lui Iuda ca și David (cel iubit), Iisus este fiul Sfintei Marii care simbolizează puritatea, zodia Fecioarei, aflată în opoziție, pe aceeași axă cu zodia Peștilor. Tot dintr-o „întâmplare” Dragobetele se numește Capul Primăverii, iar biserica sărbătorește în această zi „Întâia și a doua aflare a capului lui Ioan Botezătorul, iar în 29 august (deci în zodia Fecioarei) se celebrează „Tăierea capului”. Aceasta este poate o preluare creștină a tradiției străvechi agrare pomenită și în Vechiul Testament, unde în Cartea lui Ezechiel 8.14 se condamnă cultul lui Tammuz-Dumuzi (zeul primăverii care moare la sfârșitul verii, pentru a reveni primăvara).
Crucea ce se formează din cele două axe, zodia Peștilor- Fecioarei și Gemenilor- Săgetător, poate fi considerată o cale a credinței care urnește lumea spre desăvârșire, ce se va înfăptui în era Vărsătorului, care formează altă cruce zodiacală alături de Leu, Taur și Scorpion. Chintesența semnificației Sfinxului ce tronează de milenii în Egipt și pe crestele Carpaților este un îndemn/predicție peste timp. Sfinxul, având Cap de om (Vărsătorul, semn de aer), trup de taur (Taur, semn de pământ), labe de leu (Leu, semn de foc) și aripi de vultur, simbolizează Omul harnic și prolific precum taurul, curajos și nobil ca un leu și liber ca pasărea cerului. Ciclul zodiacal începe cu Peștii, semn de apă în care are loc geneza, și se întregește cu Vărsătorul (semn de aer - tot un fluid, dar mai subtil) ce reprezintă desăvârșirea genezei. „1.26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru și după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul... 1.30... a fost ziua a șasea.”
Dragobetele este o sărbătoare a primăverii, începutul metamorfozării lumii, prin iubire - această davă (piatră de temelie-cetate) a sufletului nostru. Aceeași iubire l-a ajutat pe Heracle să-l elibereze din Infern pe Teseu și ne poate înălța/ajuta să clădim o lume mai bună, mai armonioasă.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!