Trebuie să recunosc cu sinceritate, că relația mea cu genul haiku a fost una de „amor la prima vedere... cu reticențe”.
M-a atras sobrietatea juridică aproape, a lui 5-7-5, repugnându-mi totuși, „obligativitatea” constituenței lăuntrice, vândute zen-ului.
Sper că a devenit deja secret public iubirea pe care trăiesc față de Iisus Cristos, nu numai în ceea ce mă străduiesc să fac, ci și în ceea ce simt, deci literatura pe ca o scriu.
Odată cu desprinderea însă înspre haiku au sosit și primele atenționări, din partea unor confrați scumpi mie dealtfel, care-mi reproșau cu blândețe că haikurile mele sunt haiku dar totuși...
După o vizită la Marele Encarta, iată ce am găsit:

„Haiku, Japanese verse form, notable for its compression and suggestiveness. It consists of three unrhymed lines of five, seven, and five syllables.
Traditionally and ideally, a haiku presents a pair of contrasting images, one suggestive of time and place, the other a vivid but fleeting observation. Working together, they evoke mood and emotion. The poet does not comment on the connection but leaves the synthesis of the two images for the reader to perceive. A haiku by the poet Basho, considered to have written the most perfect examples of the form,
illustrates this duality:

Now the swinging bridge
Is quieted with creepers …
Like our tendrilled life.

The haiku evolved from the earlier linked-verse form known as the renga and was used extensively by Zen Buddhist monks in the 15th and 16th centuries. In the next 200 years, the verse form achieved its greatest popularity and success. In addition to Basho, important haiku poets include Yosa Buson, Kobayashi Issa, and Masuoka Shiki.

"Haiku," Microsoft (R) Encarta. Copyright (c) 1994 Microsoft Corporation. Copyright (c) 1994 Funk & Wagnall's Corporation.”

Permițându-mi puțină malițiozitate, aș întreba, unde-i aici ideea de haiku „clasic”? Sintagmele se leagă, firul ideatic este clar, cele două entități care ar trebui să evolueze paralel ca pereții unor strâmte chei, sunt clar legate, întocmai de podul suspendat...
Haiku, nowhere...

Din respect însă pentru confreria mondială a scriitorilor și iubitorilor de haiku „clasic”, înrobit însă de frumusețea aproape ireală a 5-7-5-ului, am îndrăznit să-mi numesc creațiile scrise după acest tipar structural roiku-ri, adică haiku-ri „Made in Romania”.
Întâi „ro” a fost de la Romulus, mai apoi însă mi-am dat seama că am ajuns acolo unde nici nu mă pregătisem, adică la porțile unui gen „nou”, adică haiku-ul românesc, de spiritualitate creștină, unde versurile definesc titlul dat sau ideea din penumbra acestuia, oferind cititorului definiția sau redefinirea unei realități fizice sau imateriale, într-o formă extrem de condensată, lăsând acestuia libertatea de a savura splendoarea gustului de dincolo de ciocolata servind drept umil ambalaj, fondantului.

Enjoy.