“Broasca din fântâna nu cunoaște oceanul...”

vechi proverb chinez

Prin natura ei, ființa umană încearcă să cunoască universul în mijlocul căruia ființează. Oamenii vor să descopere sensurile ascunse, încearcă să evidențieze trăsăturile pe care le consideră definitorii. Încercăm de foarte multe ori să găsim motive exterioare care să justifice acțiunile riscante, ne amăgim prin ocultări repetate, refuzăm să ne acceptăm condiția umană, refuzăm să ne conștientizăm cu adevărat. Justificările artificiale nu fac decât să încurajeze comportamente artificiale. Ne simțim protejați de paradigme construite abil și refuzăm să acceptăm realitatea brută, imediată. Întrebările sunt suprimate, pentru că, prin esența lor, conduc la descoperirea realității. Lumea modernă nu mai știe să pună întrebări pentru că se teme de răspunsurile pe care ar putea să le primească. Închidem ochii și încercăm să stăm pe loc sperând că nimic nu se va întâmpla.
Calitatea răspunsului depinde în mod invariabil de calitatea întrebări. Vei descoperi sensurile complexe atunci când întrebările tale vor atinge ramificațiile problemei, vei învăța atunci când vei renunța la prejudecăți. A te încumeta să sari în mijlocul necunoscutului fără să știi ce te așteaptă acolo înseamnă a fi deschis la o infinitate de posibilități. Fără rețete prestabilite, fără certitudini. Doar hazardul poate întruchipa viața omului, doar pendularea între contrarii, incertitudinea, pot contura existența fiecăruia dintre noi.
A întreba așteptând un anumit răspuns înseamnă a artificializa întregul proces. Dacă vrei să auzi ceea ce ști deja nu mai are niciun rost să întrebi. Confirmările nu au valoare intrinsecă, nu aduc nimic nou, nu oferă nimic inedit. Confirmarea în sine este un proces steril, inutil, un proces pe care din păcate oamenii îl folosesc adesea pentru a găsi a posteriori premise acțiunilor. Este mai ușor să te accepți atunci când ești un simplu pion, este mai ușor atunci când ști că întrebările tale elementare vor căpăta răspunsuri pe măsură. Atunci când toți cei din jurul tău te susțin este ușor să învingi, însă victoria este una minoră. Atunci când te înscrii în curent vei avea impresia că ai ajuns departe, însă vei renunța de bunăvoie la imensitatea oceanului.
Prin întrebări poți descoperi sensuri ascunse, însă doar dacă ele există cu adevărat. Să nu mai inventăm teorii complexe doar de dragul complexității, să nu ne complicăm inutil viața. Este ușor să crezi în iluziile făurite de om, însă este natural să le pui la îndoială, este ușor să crezi în victoria grupului, însă este natural să crezi în victoria ta, este ușor să urmezi dogmele, însă este natural să îți asculți instinctele. Prin întrebări nu se poate construi nimic inedit, pentru că întrebarea în esență se bazează pe o realitate presupusă. Trebuie să avem un suport, o bază, trebuie să plecăm de undeva. Ipotezele, soluțiile, raționamentele apriorice, nu au până la urmă nicio legătură cu întrebarea în sine. Aceasta se adresează exclusiv necunoscutului. Vrei să știi și încerci să obții prin întrebare cunoașterea. Faci asta apelând la noțiunile deja accesibile, însă nu trebuie să impui restricții noțiunilor ce urmează să vină. Nu trebuie să impui arhetipuri, trebuie să permiți formarea unora noi, trebuie să permiți haosului să intervină. Viața nu poate fi concentrată în teorii, viața nu poate fi inventariată. Ființa erupe, se împlinește în fiecare clipă, este mereu alta, se zbate între contrarii, între nesiguranță și certitudine, între trăire și iluzie. Când vrei să aflii ceva, fă-o din toată inima, nu te aștepta la nimic și vei fi mai mult ca sigur surprins. Învață să uiți, învață să te bucuri de fiecare dată ca și cum ar fi prima oară, învață să redescoperi beatitudinea în fiecare clipă.
Întrebarea este importantă pentru dezvoltarea individului, pentru că întrebarea deschide noi orizonturi. Copilul întreabă pentru că vrea să descopere lumea, și o face cu inocență. El vrea să cunoască, nu știe ce răspuns va primi, însă asta nu contează. Copilul știe să se bucure de existența sa, el știe să descopere noi posibilități în fiecare moment. Fără să creeze nimic artificial, fără să ceară nimic special, el primește viață. Omul modern a uitat să se bucure de viața sa, a uitat să întrebe dezinteresat și nu primește decât modele predefinite. Societatea astăzi este dominată de rețete, de manuale, de modalități infailibile pentru a ajunge la succes. Foarte puțini din păcate înțeleg că acest succes este unul găunos, colectiv, care astfel nu aparține în fapt niciunuia dintre promotorii săi. Psihozele de masă sunt fenomenul definitoriu al acestui mileniu. Oamenii nu mai știu să accepte riscul, nu mai știu să își trăiască viața la cote înalte. Dacă nu visezi să urci pe cel mai înalt munte te vei prăbuși în fața primului deal, dacă nu visezi să ajungi în vârf nu vei putea urca nici măcar prima treaptă.
Să întrebăm fără rușine, să punem la îndoială toate paradigmele. Cele puternice, cele care merită întradevăr să dăinuiască, o vor face. Să avem însă curajul de o face, să fim cinstiți până la capăt cu noi înșine, indiferent care sunt consecințele. Să nu ne limităm la întrebările comune, să mergem mai departe, să sfidăm dogma. Abia atunci arta întrebării se va împlini. Doar acele întrebări care reușesc să zguduie sistemul, doar acele întrebări care oferă noi posibilități, doar acelea merită cu adevărat să fie numite întrebări. Să medităm mai mult asupra condiției noastre, să renunțăm la paradigmele absolutizate ale societății de astăzi. Până la urmă, fie că vrem, fie că nu, mergem înainte... Iar dacă trebuie neapărat să credem în ceva, să credem în răspunsul la cea mai importantă întrebare, de ce...?


“Numai proștii se bazează pe răspunsurile de-a gata, pentru că asta nu necesită inteligență. Memorează o listă, care nu e foarte lungă și știu ce e bine și ce e rău. Ce e așa greu să memorezi lista cu Cele Zece Porunci? O memorezi și știi bine ce e bine și ce e rău, e foarte simplu. Dar viața e în continuă schimare. Dacă Moise s-ar întoarce, nu cred că ar da aceleași zece porunci – n-ar putea. Cum să dea aceleași zece porunci după trei mii de ani? Ar trebui să inventeze ceva nou.”

Osho