agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4332 .



Cruzimea nostalgicilor
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Uiuiu ]

2007-05-07  | [This text should be read in romana]    | 



Þăranul și-a luat bocceaua în spate și a plecat să găsească un loc unde să moară. A tot căutat un loc prielnic dar peste tot era de lucru. Așa a intrat țăranul român în veșnicie
Cînd credeau țăranii că li s-a luat totul, că au dat cît au avut, cît au putut, cît li s-a cerut, tătarilor, turcilor, cercetătorilor, boierilor, colecționarilor, comuniștilor, americanilor, austro-ungurilor, rușilor, cînd copiii, fiii rătăcitori nu li s-au mai întors acasă și și-au zis încă o dată „Ce să-i faci...?! Asta este...!”, li s-a mai luat ceva. E greu de crezut că se mai putea, că mai era ceva de luat de la ei. Dar li s-a luat și restul: MOARTEA. Așa că iată-i intrați în veșnicie, condamnați la nemoarte.
Þăranul cu mîinile crăpate, îmbrăcat pe apucate, cu sapa, furca sau sacul în mînă, de dimineața pînă seara, nu mai poate să dispară, nu mai poate să moară. Este obligat de traiul greu, de condițiile proaste de muncă și de nepăsarea „oficialilor” să intre în mileniul trei așa cum a supraviețuit în al doilea: muncit ca o vită de povară, sărac și nefericit.
Nu-i nici o bucurie în această formă de veșnicie. Ce bucurie au unii cînd văd cîte-un moșneag cu cîte-un clop ferfenițat, nebărbierit, fără dinți în gură, cu un cămeșoi lung, alb, cu cizme de gumă sau opinci în picioare care strînge ceva fîn de printre merii unei livezi? Am fi dispuși chiar să-l rugăm să-și facă o poză cu noi – băieți tineri, etnologi și antropologi veniți cu amicii din Germania, Austria sau Franța, cu un Jeep 4x4, cu buzunarele doldora de euro și dolari, cu scule Cannon și Panasonic, dornici să cunoaștem „România pitorească”...
Am fi dispuși să-l punem să ne zică o poezie, să cînte o doină de jăle, să ne spună ghicitori, cimilituri, strigături, pentru ca ulterior să vorbim în studii sofisticate despre „osmoza cu natura”, „teluricul rural”, „anabază și catabază”, „arhetipuri și matrici”. Vizitatorii satului pot deveni sentimentali și siropoși și pot să-i evoce portretul vorbind despre „minunatele meleaguri”, „dragostea pentru muncă”, „gustul pentru frumos”, „jalea plaiurilor mioritice”, „suflet din sufletul românesc”, „legile strămoșești”, „noblețea neamului”, „măreția istoriei” și așa mai departe.
Cam așa stau lucrurile! I se ia țăranului și imaginea și identitatea și folclorul muzical pe care – ulterior – „doamne” tunse „hause” și împodobite cu bijuterii multe, îmbrăcate în „straie naționale” le vînd pe bani grei - cu pile la televiziuni, la redactori de folclor – ca interpretări.
Ajunși aici, ne putem întreba: ce i se dă țăranului? Eu cred că țăranului nefericit, pitoresc, sărac, jalnic, trebuie să i se dea dreptul să moară. Pe el îl poate distruge dezvoltarea rurală și aceasta e bine să se producă grabnic și spre folosul lui. Nostalgicii unei imagini pot să privească fotografii ale secolelor trecute sau să devină activi și să-l ajute pe bătrînul pe care-l întîlnesc. A ajuta țăranul nu înseamnă a grebla cu el puținul fîn din livadă ci a-i da prețul cuvenit pentru lapte, ouă, brînză grîu, mălai, pentru celelalte produse agricole, înseamnă a-i da posibilitatea să devină prelucrătorul propriilor produse și comerciantul lor, posibilitatea de a lucra pămîntul pe suprafețele optime și cu mijloace tehnice specifice agriculturii moderne. A-l ajuta înseamnă a încuraja meșteșugurile tradiționale și a găsi piețe care să ofere prețul cuvenit, real pentru aceste produse și aici mă refer – preponderent – la piața internațională a artizanatului. Mai înseamnă a-l ajuta și să-și asfalteze drumul pînă-n sat sau comună și să fie create condiții tinerilor din sat – școli, locuri de muncă – pentru a rămîne mulțumiți la ei acasă.
Mai înseamnă să i se dea posibilitatea să facă turism cultural sau agroturism prin amenajări în propria gospodărie, prin compatibilizarea standardelor de viață cu cele europene sau de aiurea.
Dacă va dispărea jalea din folclor și nu vor mai găsi etnologii și cercetătorii nefericire în doinele pe care le vor mai auzi la țară, cu atît mai bine. Acestea au fost destule. E de-ajuns! Le avem în Fonoteca de Aur, care s-ar putea – la fel de bine, din acest punct de vedere – numi Fonoteca de Plumb.
Strigoiul acesta, țăranul obidit și jalnic, sărac lipit pămîntului, care bîntuie în frig și întuneric și nu-și găsește liniștea pentru că este condamnat la muncă pe viață în folosul altora, trebuie lăsat să moară, să-și găsească liniștea și odihna.
Iar pe țăranul care – prosper, fericit și mîndru fiind – mai respectă tradițiile, își poartă portul părintesc și evocă jalea doar pentru a le aduce cinstire înaintașilor și vieții grele a acestora, să-l mai țină Dumnezeu multe milenii de acum încolo în această binecuvîntată țară.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!