Să nu ucizi. Să nu rănești. Să nu torturezi. Să nu înjosești demnitatea umană. Să nu-ți bați joc de religia aproapelui tău. Toate sunt percepte general umane. Toate sunt lucruri încălcate de „glorioasa” armată americană în Irak.
Atunci când mânânci rahat trebuie să o faci bine. Și până la capăt. Atunci când în consternarea lumii întregi ai pornit războiul „eliberator” împotriva lui Saddam Hussein, atunci când te-ai lăudat că ești judecătorul, că ai o autoritate morală mai presus de orice pată, că-ți poți permite să condamni răul- și dacă n-o faci, atunci normal ar fi să-ți dai demisia.Din decență și pentru ca democrația să nu fie doar o hârtie prea groasă ca să te ștergi la fund.
Opinia publică a înghițit nu multe ci foarte multe rahaturi de la Bush et Co. Începând cu faimoasele arme de distrugere în masă care nu erau. Și s-au dovedit prea proști ca să le inventeze. Continuând cu războiul, nu-i așa, just de eliberare împotriva monstrului Saddam. Cu irakienii care după îndepărtarea lui Saddam aveau să capete doar lapte și miere- și care au primit gloanțe. Și terminând cu acest episod grotesc și sinistru.
În acest moment, se poate scrie fără nici un fel de jenă armata americană=SS. Nici un fel de motivație nu există pentru ca soldații americani să se comporte mai rău decât gardienii din lagărele de exterminare de la Auschwitz sau Treblinka. Bunicii lor eliberau Europa de nazism.Bunicii lor cunoșteau ce înseamnă „the American way”. Urmașii lor sunt mai răi decât hitleriștii. Urmașii lor fac America de rușine. Nu cred că va putea uita cineva, odată, imaginea femeii aceleia, îmbrăcată în uniformă de soldat, cu țigara în gură, râzând de organele genitale ale prizonierilor irakieni. Pe lângă ea, târfele de pe linia de centură sunt niște doamne. Pe lângă ea, oricine e un om. Ea este în acest moment, cel mai bun simbol al Americii lui Bush. Ea este, în acest moment, Statuia Libertății Irakului. Este ideia democrației și libertății, așa cum le văd americanii pentru irakieni. E mai mult decât zece mii de cărți antiamericane, e cât toată Al Qaida la un loc. E cel mai bun exemplu că democrația lui Bush e praf în ochii proștilor.
Acea doamnă soldat nu e singura. Și nu e un exemplu izolat. Concepția ei, ca a întregii armate americane este că ei sunt supermani iar restul sunt niște ființe subevoluate, pe care poți să le torturezi și să-ți bați joc fără nici un fel de rușine. Sursa ei de inspirație e la vârf- acolo unde un președinte bolnav nu concepe că greșește. Unde un președinte redus mental își închipuie că este singurul care are dreptate- că el are dreptate pentru că e Președintele, cel ales de Dumnezeu, El Supremul, cel care a decretat că este un război just, că americanii și aliații lor trebuie să moară pentru ca Haliburtonul să preia petrolul irakian.
În acest moment, pentru toată lumea arabă, America este 0. Ba chiar un zero barat. Aceia care-și făceau probleme morale legate de 9/11 s-au trezit la realitate. Ei văd doar un stat hrăpăreț care înlocuiește o tiranie cu alta mai rea. Care înlocuiește un dictator cu un delicvent, condamnat penal în Iordania (Chalabi- omul americanilor). Ei văd măreața armată americană dovedindu-se neputincioasă împotriva fedainilor înarmați cu AK-47 și RPG-uri. Ei se bucură și aplaudă atunci când corpurile arse ale americanilor sunt târâte pe străzi.
„Rumsfeld, demisia!” era un titlu pe prima pagină din „The Economist”. Demisia ar trebui să și-o dea întreaga guvernare Bush. Cât nu e prea târziu.
Iar aceia care cred că e bine ce se întâmplă, că irakienii nu sunt oameni sau că în numele democrației așa trebuie să te comporți cu niște elevi recalcitranți sunt de compătimit.
Un titlu de ultimă oră de pe Yahoo „Fostul ministru irakian al drepturilor omului spune că abuzurile armatei americane continuă....”