Conceptul de “ clivaj politic” definește polaritatea societală din perspectiva modelelor simplificate de tipul binoamelor. Dinamica realității (în special într-o societate în tranziție) impune continue redefiniri, reconsiderări și nuanțări ce țin și de un anumit subiectivism de interpretare.
În mineralogie, termenul de clivaj semnifică suprafața de cedare (de rupere) dintr-un cristal care delimitează două parți rezultate din separarea intregului.
Deseori realitatea social politica, in evolutia ei, precum cristalele din natura, nu se supune reprezentarilor noastre de tip subiectiv.
Clivajele politice pun fata in fata categorii sociale, politice, etnice, religioase, profesionale, avand o constiinta si o identitate de grup definita si organizatii de tip politic proprii.
Dintr-o alta abordare, teoria clivajelor este un cliseu fotografic bine delimitat spatial, un instantaneu al unei realitati fundamentale cu evolutie temporala.
Viața politică românească post decembristă, in cautarea normalitatii, evolueaza in spiritul atenuarii contradictiilor, in spiritul modelelor consensuale si ameliorarii clivajelor politice.
Analizand din perspectiva paradigmei lui Stein Rokkan (preluand un concept introdus de Giovanni Sartori), paradigma reformulata de Arendt Lijphart, cele patru binoame traditionale si anume: dreapta-stanga (socio-economic), centru-periferie, stat-biserica (atitudinea fata de probleme etice precum divortul, avortul, homosexualitatea etc.), rural-urban - au o imagine distorsionata in realitatea romaneasca, ele trebuind a fi redefinite pe masura evolutiei lor continue.
Datorita celor patru decenii de socialism de import sovietic cu consecinte nefaste in plan politic, social, economic si mental, Daniel Seiler consideră ca "ieșirea din sistemul comunist nu se face printr-o simplă trăsătură de condei. Aceasta implică o revoluție tot atît de profundă ca și cea care a dat naștere regimului precedent. Nu este suficient să instaurezi instituții democratice pentru a instaura și democrația. Trebuie să se treacă de la o cultură a pasivității, a supunerii, la o cultură cetățenească." Revenind la problema originii partidelor politice în această zonă a Europei, Seiler adoptă ideea lui Jean Charlot care a completat paradigma lui Rokkan cu un al cincilea clivaj, cel dintre stat și societatea civilă, produs pe axa teritorial-culturală de revoluția internațională. Pornind de la aceasta, Seiler a întregit tipologia partidelor politice, pentru Europa Centrală, cu patru familii de partide antagonice: partidele totalitare-partidele democrate, rezultate din clivajul de mai sus și partidele sociale-partidele liberale, rezultate din clivajul între minimaliști și maximaliști, ambele clivaje fiind consecințe ale revoluției internaționale. Dacă descrierea celui din urma nu ridică probleme speciale, opoziția dintre partidele totalitare și cele democratice nu este atît de clară și previzibilă cum pare la prima vedere. "Sistemul de partide traduce atît reafirmarea rămășițelor antecomuniste, cît și conflictele născute din prabușirea comunismului."
A. Clivajul dreapta - stanga nu s-a exprimat ca atare in zorii democratiei romanesti decat in planul sloganurilor. Problema s-a pus la nivelul ideologiilor asumate de partidele sau formatiunile politice nou create precum si in planul legitimitatii presupus istorice sau generata de miscarea de masa din decembrie 1989. Totodata, curentele intelectualiste ale diferitelor orientari au imaginat scenarii de decomunizare a tarii centrate pe teoria vinovatiei si a responsabilitatii trecute. Aceasta dihotomie a fost definita drept clivajul neocomunisti - democrati, realitatea politica parcurgand rapid etapele de la reorganizarea partidului “muncitorilor” la o democratie pluralista, astfel incat societatea s-a redivizat intre adeptii concilierii (uitarii istoriei comuniste) si adeptii memoriei, acestia din urma solicitand vindicativ antamarea unui veritabil proces al comunismului. Rezultat al acestei dihotomii a fost aparitia pe scena politica a unui numar impresionant de partide.
Nascut initial ca o miscare social-politica de consens national, amplificata din primul organism de conducere a tarii – C.F.S.N. pe sistemul adeziunilor, Frontul Salvarii Nationale se sparge etapizat ca urmare a dilemelor ideologice si ca o reflectare diferita a convulsiilor sociale, de constiinta si emotionale ale unei democratii incipiente, in care adeptii memoriei ca exponenti ai societatii civile duc o batalie totala in sensul fundamentariilor si institutionalizarii democratice.
Paralel acestei disolutii a F.S.N. viata politica este traversata de efemeride datorate oportunistilor si de o reconsiderare, reorganizare, relansare a partidelor de sorginte ”interbelica” care inainte de a cauta un suport electoral pe baze ideologice, clameaza o legitimitate de tip istoric.
In campania din 1996 societatea civila condusa de grupari ce se autodeclarau anticomuniste reusesc un consens in “oglinda”, concretizat in C.D.R., iar adversitatea dreapta-stanga este ideatizata paroxistic, fara a avea corespondenta in ”topografia” politica.
Clivajul dreapta – stanga trimite mai degraba la sisteme de opinii, atitudini si valori. Acest sistem de reprezentare include componente cognitive, evaluative si afective. Continutul acestor ansambluri structurate de atitudini nu este in mod evident nici monolitica si nici definitiva. Spre exemplu, se poate vorbi de faptul ca guvernarile C.D.R. au avut o componenta de stanga.
Dintre cele opt guverne ce au functionat pana in acest moment F.S.N. -P.D.S.R.- P.S.D. a alcatuit cinci guverne, inclusiv cel provizoriu, detinand puterea politica din 26.12.1989 pana in 11.12.1996 si din 28.12.2000 pana in prezent, iar C.D.R. a constituit trei guverne intr-un singur mandat.
Blocajele functionarii institutiilor si organismelor in timpul guvernarilor C.D.R. datorate neputintei proprii si a opozitiei manifeste a P.D.S.R.- P.S.D. ca prim partid politic al tarii, insa minoritar in comparatie cu coalitia de guvernamant, a condus la amendarea in 2000 de catre electorat a politicianismului romanesc si la restrangerea considerabila a numarului de partide cu reprezentare parlamentara.
Dintre partidele minoritare au rezistat P.N.L., P.D., P.R.M. si organizatia politica a maghiarilor din Romania, excluzand partidele clientelare P.S.D., precum micul partid P.U.R. sau partidul Athanasiu (fost Cunescu) prin a carui absorbtie P.S.D. isi reatribuie formal o legitimitate istorica in social-democratia traditionala romaneasca.
Guvernarile de pana acum au demonstrat faptul ca inregistram un adevarat clivaj intre maximalisti – minimalisti , adica intre adeptii teoriilor schimbarilor economice de soc si cei ai schimbarilor economice etapizate. Transformarile economice au beneficiat mai mult sau mai putin de transparenta, de o constientizare la nivelul populatiei. Guvernarile postdecembriste au actionat in lumina unui liberalism asistential, respectiv a restrangerii participarii statului in managementul economic, corelat cu masuri semipopuliste de protectie sociala. Aceste masuri sunt solicitate de o covarsitoare majoritate a populatiei ce reproseaza statului ca nu mai indeplineste toate functiile paternaliste ale statului comunist. Dupa o guvernare C.D.R. care a deziluzionat si care a dat prilejul P.S.D. de a se supradezvolta teritorial, populatia a reactionat prin votul electoral, excluzand din parlament partidele cantonate in imaginar.
Trebuie precizat ca cea mai mare parte a romanilor impartasesc inca valori transmise pe caile socializarii comuniste si reevaluate sumar in scurta perioada 1989 - 2003. Putem deci vorbi de o cultura politica de masa mostenita, rezultat al impactului dintre o societate amorfa si ideologia leninist-stalinista de tip totalitar.
Totusi, schimbarile rapide sociale, politice, tehnice si informationale au bulversat viata omului de rand, fiecare cautandu-si stabilitatea de o maniera proprie si au modelat diferit tineretul . Tineretul a gasit in libertate o valoare fundamentala si a depasit barierele paternaliste ale generatiilor precedente, nepreferand insa pana acum o participare politica activa.
Votul general al populatiei din 2000 a constituit un semnal de alarma puternic in fata informatiilor distorsionate generate de scena politica romaneasca, electoratul solicitand lideri fermi. Ca rezultat al acestei atitudini, s-a produs un fenomen de schimbare a liderilor de partid vechi cu lideri perceputi ca fiind fermi si de actiune. Cat sunt acestia de fermi sau cat mimeaza fermitatea, realitatea o va dovedi. Fermitatea si spiritul actiunii sunt noile cuvinte de ordine ale cameleonismului politic sau administrativ (primari, prefecti, directori generali de regii de “interes public”).
Ametit de victoria din 2000 si antrenat pentru succesul electoral- castigarea puterii, P.S.D. nu economiseste nici un efort pentru apropierea, cooptarea, culpabilizarea si izolarea oponentilor politici. Aceste reflexe totalitare, aceasta manipulare si pretiozitate propaga conditionat o instrainare ”in oglinda”: chiar dominantii pot pierde sensul profund al propriilor actiuni si insasi fenomenul departe de a deveni un control, un “consens social si politic” – poate degenera. Trebuie totusi precizat ca in acest moment P.S.D. acopera, prin tendintele diferite din interiorul sau, intreg spectru politic si ideologic, fara insa ca acest lucru sa fie clar definit si exprimat, scopul elitelor economico-politice bine reprezentate in P.S.D. fiind puterea in sine.

Teoria consensului social nu este noua. Ea se exprima in Franta prin nevoia de solidaritate, prin imperativul mentinut doar ca deziderat de a instaura o societate justa si frateasca . Principiul solidarismului a fost enuntat in 1902 de catre Alexandre Millerand : "Consideram ca este de datoria Republicii de a institui un serviciu public al solidaritatii sociale, care sa difere esential de caritate prin a recunoaste intereselor un drept si a oferi mijloacele legale ca acest drept sa prevaleze “ . Teoria solidaritatii sociale va deveni probabil apanajul politic post-integrare, cand marginalizarea economica a regiunilor si natiunilor sarace va genera “compasiunea” societatilor bogate ( foste puteri coloniale: Marea Britanie, Franta, Spania, Portugalia, Italia, Belgia, Olanda sau democratii dezvoltate / puteri economice : Germania, Suedia, Finlanda, Danemarca ).

Consensul din 2004 nu este congruent consensului din 1990, iar admiterea in N.A.T.O. nu corespunde integrarii in U.E. Politica Romaniei devine din ce in ce mai mult o politica asistata extern.
In fapt, cele doua clivaje secundare amintite anterior, si anume adeptii memoriei contra adeptilor uitarii si adeptii teoriilor soc contra schimbarilor etapizate devin desuete in fata perspectivei absorbtiei Romaniei de catre Uniunea Europeana, generatoare de rupturi totale si fundamentale.
In acest caz viitorul Romaniei poate apartine tineretului de pana in 30 de ani, educat, ce pune libertatea si individualismul in prim plan si care poate evita marginalizarea Romaniei in plan european ( economica si sociala – posibil intr-un viitor indepartat si politica ).

B. Clivajul centru-periferie
Acest tip de clivaj s-a manifestat inca de la inceput pe baze etnice sau regionale si a culminat cu incidentele grave de la Targu-Mures dintre maghiari si romani. Urmare a opozitiei fata de centru sau a “opozitiei fata de opozitie” s-au creat alaturi de U.D.M.R. si partide regionale romanesti precum P.U.N.R si Partidul Moldovenilor. In subsidiar mentionez ca si P.N.T.C.D. prezinta un electorat ardelenesc si in mod particular greco-catolic. Preponderenta centrului este exemplificata de cvasi-majoritatea ministrilor rezidenti in Bucuresti si de faptul ca modelul democratiei romanesti se bazeaza pe curentul informational unisens centru – periferie atat la nivelul institutiilor de stat, cat si la nivelul partidelor. Clivajul este important si datorita pozitiei excentrice, la granita sudica a capitalei tarii, cat si a ponderii exagerate si crescande atat a potentialului uman, cat si a potentialului economic al Bucurestiului. Probabil ca in momentul cand Bucurestiul va da semne de “preinfarct” si “astm” si se va pune problema stabilirii unui alt pol de putere politica, atunci temporar aversiunea fata de Bucuresti ca centru economic se va atenua.
Centrul poate fi perceput de asemenea ca fiind autoritar, iar periferia democrata intr-o viziune exterioara. In momentul in care diferentele economice regionale vor fi manifeste, provinciile bogate vor impune redistribuiri bugetare care vor accentua decalajele. Prosperitatea economica va fi deasemenea asociata cu afirmarea politica a identitatii regionale si polarizarea catre centre alternative de putere.
O tendinta de regionalizare ar putea fi considerata creearea institutiei guvernatorilor regionali, insarcinati cu supravegherea cheltuirii banilor comunitatii europene.
Intre regionalizare si federalizare trebuie facute clare delimitari, intre concepte neexistand congruenta.

C. Clivajul stat-biserica
Influenta bisericii in viata social-politica a Romaniei a fost redusa dupa evenimentele din 1989 si s-a manifestat indeosebi in problema libertatilor minoritatilor sexuale. Totusi la nivelul generatiilor varstnice si a celor foarte tinere educatia si afirmarea convingerilor religioase pot conduce la optiuni politice fundamental diferite de actuala reprezentare parlamentara.
Existenta a doua partide de orientare crestin-democrata, nationala si europeana in Romania - Republica Moldova si dinamica valorilor, normelor, ideologiei si culturii politice pot determina o renastere a influentei bisericii in societate. Vazuta din exterior, biserica ortodoxa romana militeaza pentru o reconciliere a bisericilor crestine, ca miscare autocefala radical diferita de optiunile bisericii ortodoxe grecesti si a Patriarhiei Constantinopolelui. Aceasta orientare alaturi de traditia implicarii reprezentantilor clerului in politica interbelica si traditia unei teologii ca doctrina social - religioasa, nascatoare de port-parleurs charismatici induce un curent crestin-democrat fundamental in societatea romaneasca.
In secundar acest tip de clivaj imbraca o forma excesiva in radicalismul liderilor reformati maghiari si in curentul legionar manifestat de o anumita parte a emigratiei romanesti din Franta, Spania, Canada si Statele Unite.

D. Clivajul rural-urban (agricultura - industrie)
Clivaj fundamental in societatea romaneasca el nu este manifest datorita efectelor tarzii ale urbanizarii-industrializarii din anii ’70 care au secatuit satul romanesc de elementele sale active. Ca o paranteza, sistemul cooperatist romanesc, fundamental diferit de statusul agricultorilor din Ungaria, Polonia, fosta Cehoslovacie, fosta Iugoslavie a aneantizat sistemul de valori al satului romanesc, la o aculturatie de la care nu au fost salvate decat regiunile montane si deluroase necooperativizate.
Fenomenul reintoarcerii la sat si declinul functional si industrial al unor asezari urbane monoindustriale conduce la schimbari de mentalitati, la comasari de proprietati si la formarea unei constiinte politice afirmate.
In perspectiva integrarii europene, in ciuda potentialului imens al satului romanesc, acesta este totusi cel mai amenintat in confruntarea economica-agricola europeana si in competitia cu agricultorii chiar si din tarile excomuniste. Liberalizarea pietei pamantului agricol in Romania va avea drept consecinta marginalizarea majoritatii populatiei rurale si datorita erorilor sistematice savarsite de comunisti si de toate guvernele de pana acum. De altfel in istoria medie si moderna a Romaniei prezenta elementului alogen proprietar sau arendas de pamanturi nu a fost inlaturata decat prin reforme radicale initiate de pasoptisti si finalizate dupa primul razboi mondial(17 iulie 1921). Lipsa unor masuri radicale de politica agricola aduce atingere grava identitatii nationale in concertul natiunilor europene.
Nu este exclus sa asistam in Romania la exacerbarea unui corporatism agricol, datorat valorii actuale insignifiante a suprafetelor agricole si a accesibilitatii achizitiei lor de catre mari propiretari.
Clivajul rural-urban este bine delimitat spatial. In momentul actual partide cu baza rurala pot fi considerate P.S.D si P.N.T.C.D., celelalte partide importante avand o baza electorala predominant urbana ceea ce le predispune la reconsiderari ideologice, aliante, fuziuni, schimbari de atitudine politica, toate in scopul satisfacerii unui electorat mai pretentios decat cel rural.

E. Clivajul de clasa
Neavand fundament practic in societatea romaneasca in tranzitie, in care putem vorbi mai degraba de categorii socio-profesionale decat de clase politice, acest concept de inspiratie marxista are o puternica reprezentare in cultura politica comuna mostenita din deceniile de socialism de import sovietic. In real, conceptul incepe sa capete un contur la nivelul contradictiei proprietari – muncitori (beneficiari ai economicului –beneficiari ai sistemului social), dar fara a fi definita o constiinta de clasa sau a corespunde clivajului traditional liberali – socialisti, intrucat P.S.D. inglobeaza actualii proprietari ai fostei industrii etatizate. Ca rezultat al deschiderii economice asistam insa la o penetrare puternica a economiei romanesti de catre companiile transnationale (mondializarea/ “europenizarea pietei” de bunuri si capitaluri), ceea ce, in perspectiva absorbtiei in U.E. din 2007 va atribui valente reale clivajului de clasa si este posibil ca intr-o anumita proportie acesta sa se confunde cu binomul stanga – dreapta. In curentul politic european unii analisti evidentiaza “clivajul dintre societati inchise – societati deschise”, termenul in sine oferind posibilitati multiple de comentarii si analize. Cert este ca exista un interes enorm economico - financiar al unei guvernari deschise de dreapta in România (ce se poate constitui din separarea curentului actual al elitelor economico – politice din P.S.D. sau din alte organizatii politice ).

F. Interactiunea dintre clivajele politice in praxisul politic
Apelul la clivajele politice nu se poate face pe o singura axa. In teoria clivajelor descompunem realul pentru a afirma tendintele si a modela simplist viata politica si recompunem intregul, analizandu-l prin prisma conceptelor simple decelate subiectiv.

Totusi, societatea romaneasca creeaza dificultati de analiza prin vehicularea si exacerbarea falselor probleme, prin lipsa transparentei, prin folosirea politicului pentru “legalizarea” ilegalitatilor economice, utilizarea bancilor si fondurilor de intrajutorare si investitii private sau “populare” ca pusculite personale, prin manipularea activa a electoratului, toate in fenomene de tip suveica. Acestea tin de o societate care a pierdut sensul valorilor, o societate tensionata si intens manipulata de dragul manipularii.

Putem vorbi in momentul actual de o divergenta majora intre P.S.D. si P.D., partide ce se revendica in mod simultan drept social-democrate si care participa la Internationala Socialista. Aceasta dihotomie s-ar putea inscrie in mod superficial in binomul minimalisti - maximalisti, prin atitudinea liderului P.D. din perspectiva functiei sale de primar al capitalei si prin abilitatea sa de a obtine finantare internationala pentru proiectele sale in interesul comunitatii. In realitate, aceasta adversitate tine de reflexul totalitar prezent inca in cele doua partide, liderul P.D. sustinandu-si opiniile ca pe adevaruri absolute si “taioase”, iar cei P.S.D. actionand dupa sloganul “cine nu e cu noi este impotriva noastra”.
Dihotomia dreapta-stanga prin varianta sa democrati - neocomunisti este intr-un usor con de umbra prin faptul ca P.N.T.C.D. perceput artificial ca partid de dreapta (“al fostilor mosieri”) nu participa la viata parlamentara, ceea ce poate permite reorganizarea sa silentioasa de catre un fost lider sindical, Victor Ciorbea sau de catre succesorul acestuia, Gheorghe Ciuhandu.
U.D.M.R.-ul, organizat dupa modelul consensual al F.S.N.- P.D.S.R.- P.S.D. ar putea prezenta la randul lui o tendinta centrifuga de spargere.
Intr-o societate in tranzitie, viata politica romaneasca tinde sa evolueze spre normalitatea democratiei de tip european, fapt ce va remodela societatea astfel incat va fi posibila o adevarata analiza fundamentata pe teoria clasica a clivajelor din societatile sanatoase.






Bibliografie:

1. Daniel Seiler - “Partidele politice din Europa”, Institutul European, Iași, 1999
2. Gilles Ferreol, Philippe Cauche, Jean – Marie Duprez, Nicole Gadrey, Michel Simon - “Dictionar de sociologie” Editura Polirom 1998
3. Alina Mungiu – Pippidi (coord.) – “Doctrine politice. Concepte universale si realitati romanesti” Editura Polirom 1998
4. Norberto Bobbio – “Dreapta si stanga “ Editura Humanitas 1999
5. Samuel P. Huntington – “Ordinea politica in societatile in schimbare “ Editura Polirom 1999
6. Jean Michel de Waele (coord.) – “Partis politique et democratie en Europe Centrale et Orientale” Bruxelles, Editions de l’ ULB, 2002






Anexa :

Tipologia clivajelor politice fundamentale din tarile Europei centrale si de est de Daniel Louis Seiler, Jean Michel de Waele si Gyorgy Markus

Revolutie nationala Revolutie economica Revolutie internationala
Teritorial Centru – Periferie Urban - Rural Autoritari – Democrati
Functional Biserica - Stat Proprietari – Muncitori Maximalisti – Minimalisti

Din lucrarea Partis politique et democratie en Europe Centrale et Orientale, coordone par Jean Michel de Waele, Bruxelles, Editions de l’ ULB, 2002