Era un om ? Era omul, era Mesia cel atât de așteptat ? Era un monstru, un ucigaș sanguinar ? Era pur și simplu un om prea mic pentru un chipiu așa de mare ?
Este greu de formulat o judecată sănătoasă și serioasă despre Corneliu Zelea Codreanu în acest moment. Atât cei care l-au idolatrizat- nume celebre la vremea lor printre ei- cât și detractorii săi s-ar putea să aibă dreptate. Sau nu.
De ce Corneliu Zelea Codreanu ? Așa cum am mai arătat în prima parte a acestui eseu vremurile erau tulburi. Evenimentele de la Iași din 1917, atunci când și regele Ferdinand era cât pe ce să fie capturat și ucis de mulțimea furioasă ațîțată de ideile bolșevice au constituit un semnal serios de alarmă pentru clasa conducătoare. Între pâine și circ ea a preferat circul pentru că era mai ieftin și rezolva și o serie de probleme stânjenitoare-cum ar fi aceea a evreilor.Sunt cunoscute presiunile statelor occidentale-în special a Germaniei și a Austro-Ungariei făcute pentru naturalizarea evreilor. Datorită în parte și educației ortodoxe acest lucru era anatema pentru clasele conducătoare. Atunci când un Iorga-antisemit notoriu provenit din părinți țărani-ajungea om politic major, conducător de guvern era clar că evreii nu vor avea o viață ușoară în România.Terenul pentru violență și asasinat fusese pregătit atât de Iorga, prin ideile și conferințele sale cât și de A.Cuza- profesor la Iași și precursor, prin Lăncierii săi-Gărzii de Fier.Trebuia însă cineva care să îmbrățișeze fără rezerve această violență, cineva care să constituie brațul armat al asasinilor din umbră, cineva care să facă toate treburile murdare.Atâta doar că s-au înșelat și instrumentul s-a întors împotriva stăpânilor săi
Născut într-o zodie de sânge și foc,comportamentul Căpitanului stă sub semnul Violenței.
Personalitate cu fațete multiple,Corneliu Zelea Codreanu nu era ceea ce pretindea că este.
Începând cu originea. Și cu acel Codreanu adăugat peste Zelinski care s-a transformat în Zelea care arată în mod sigur o descendență alogenă. Laudatorii săi –fiind nevoiți să recunoască acest lucru-pretindeau o descendență polonă-adevărul este că descendența era probabil galițiană.La fel ca majoritatea alogenilor și Codreanu a sărit peste cal, încercând să se arate mai român decât românii.
Continuând cu părinții- surse serioase arată că tatăl Codreanu-cel atât de idolatrizat de emulii Căpitanului- suferea de un sifilis primar sau secundar în perioada în care l-a conceput-afecțiune destul de obișnuită în epocă –să nu uităm că Eminescu a suferit de sifilis.Din păcate o serie de documente de arhivă care ar putea face lumină în această chestiune sunt ținute sub cheie după 1989 la Arhivele Statului din Iași.
Așa cum ni-l arată atât pozele cât și documentele de arhivă Corneliu Zelea Codreanu era un idiot luminat, unul din acei „fous de dieux” care pot aprinde oricând flăcările unei revolte. Cu studii submediocre, Corneliu Zelea Codreanu nu s-ar fi făcut remarcat prin nimic Până la primul asasinat.
Cariera politică a lui Codreanu a început și s-a sfârșit sub semnul violenței.Deși declarat de nenumărate ori antibolșevic Codreanu a făcut victime mai ales din clasa conducătoare. A început prin asasinarea prefectului liberal Maniciu la Iași-o crimă perfect stupidă, de o stupiditate înfiorătoare. Jignit în cele mai sfinte sentimente ale sale (care or fi fost acelea) Codreanu a scos revolverul și a tras.În orice țară civilizată ar fi fost condamnat rapid. Dar noi ne aflam în România și aici, la Porțile Balcanilor, se putea întâmpla orice. Un judecător probabil la fel de stupid ca și judecătorii de azi l-a scos nevinovat.Din acest moment, cariera tânărului Codreanu era lansată. Au urmat vitejiile asupra evreilor-practic pogromuri camuflate, privite cu încântare de cei aflați la guvernare pentru că mai scoteau din aburul oalei în fierbere care era România interbelică. Fiecare congres studențesc patronat de Garda de Fier se termina cu devastări în orașele în care se desfășurau. De fiecare dată scandalul era stins de un înalt personaj politic, fie el Vaida Voievod, fie Iorga, Goga sau alții care declarau că „tineretul studios a ajuns la paroxism datorită lipsurilor și mizeriei și de aceea nu trebuie condamnat pentru excesele sigur regretabile dar izvorâte din entuziasmul tineresc și din prea multă amărăciune pentru soarta României” așa cum bine zicea Iorga după scandalul din 1925. Evident că trebuiau condamnați cei care se alegeau cu capetele sparte, cu magazinele devastate, cei scuipați, batjocoriți și dați afară din Universități pe baza acelui stupid „numerus clausus”.Ciomăgirea evreilor și a tuturor celor care nu erau de acord cu ei era o distracție populară în România interbelică-privită cu plăcere de clasa conducătoare.Un singur om a îndrăznit să facă notă discordantă și a plătit cu viața-I.G.Duca. Asasinarea lui Duca a fost pusă la cale de legionarii lui Codreanu pentru faptul că interzisese Legiunea .Evident că asasinii au declarat la proces că erau revoltați, șamd., șamd. Și evident că justiția rumegătoare română i-a iertat, dându-le niște sentințe ridicole. Evident că principalul vinovat-Corneliu Zelea Codreanu-nici măcar nu a fost atins.Culmea macabrului a fost atins de oamenii lui Codreanu în măcelărirea disidentului Stelescu-hăcuit cu topoarele pe patul de spital după care asasinii au dansat în jurul cadavrului. Evident că la proces și-au exprimat revolta, etc., etc.
Codreanu a fost sprijinit mai direct sau mai puțin direct de întreaga clasă politică aflată la putere în anii interbelici. Excepțiile –ca Duca-au sfârșit tragic. Codreanu părea o soluție eficientă pentru a ține sub control-nu pericolul bolșevic mult exagerat- ci cazanul în fierbere datorită corupției și extremei indiferențe a guvernanților României pentru propriul popor.
Dacă nu s-ar fi găsit un om curajos care să pună capăt acestei mascarade-regele Carol al II-lea –probabil că lucrurile ar fi degenerat și mai rău.
Fascinația mesianică a unei bune părți a intelectualității românești pentru acest semidement a fost determinată în principal de dorința de a găsi, cu orice preț, salvatorul mesianic. Eliade era predispus la așa ceva prin lecturile sale și filozofia pe care o profesa. Cioran prin cinismul său. Au existat și aderenți-ca Nichifor Crainic-veniți prin filiera bisericii ortodoxe. Era important să fie găsit Omul. Iar dacă acest Om nu era demn nici măcar să le spele ciorapii conta mai puțin.Fascinația pentru „bunul sălbatic”, pentru românul nepervertit de viciile civilizației a condus o serie de intelectuali prestigioși la exagerări absurde și la oprobiul public. Și, din păcate, așa cum am mai spus, Codreanu nu era cine părea.
Filozofia legionară gândită de Codreanu era un amestec de ortodoxism și lecturi prost digerate condimentate cu patetismele unui avocățel ratat și turnată în tiparele unui fascism de proastă speță. Cultul Căpitanului combinat cu Cultul Morții și al Morților definește absolut această filozofie. Legionarii erau cu toți dispuși să moară ca niște bravi.Era mai puțin important pentru ce. Iar după ce mureau deveneau cu voie eroii unor spectacole macabre și jenante-cum a fost înmormântarea lui Moța și Marin Pentru că distanța între un Hitler sau un Mussolini și Codreanu este de ani lumină. Înainte de a fi dictatori și Hitler și Mussolini au fost oameni de acțiune. Codreanu nu era decât un avocățel ratat, cu un complex de inferioritate teribil și cu o demență accentuată. Jalnicul epigon a dezvoltat o jalnică imitație a fascismului-iar jalnica imitație n-a reușit nimic, dar absolut nimic. A murdărit reputația unor oameni celebri, a vărsat sânge și s-a stins în sângele vărsat. Nu și-a meritat nici măcar cămășile verzi în care era îmbrăcată.N-a adus niciodată nimic altceva decât penibil României. Este ciudat caracterul de masă pe care l-a îmbrăcat la un moment dat mișcarea legionară. Acest caracter nu poate fi explicat decât prin două extreme-oportunismul poporului român care „se dă” cu cine e la putere sau stupiditatea extremă a unui popor needucat. Dar despre aceste lucruri, în partea a III-a.