Mi-s sângerii aripile de-atâta pășit

De multe ori atârnă grele și inerte

Și făr’ să vreau cu pintenii

Le calc pe coada albă

Și uit atunci că ele

Trebuie să mă doară

Mai apoi când vreau să mă ridic

Întinzându-mi ascensorul cu penaj alb

Mă dor toate vârfurile cozii.

Penelor ce-am strivit.

Experimentul cu aromă d frankenstein

Am sădit în mine

In vitro mi-am născut lujerii

Aripilor. În pântecul focului

Ce pâlpâie-n mine le-am

Încălzit la viață

De bucurie, aripile bat din palme

Și eu bat din aripi

Dumnezeule, ce sus ești!

Am 2 aripioare – ascensor cu scară

Către anticamera ta, doamne!

Stau pe loc

Mă cațăr ca un pește ramolit

Spre piscurile tale pline de

Ambrozie oxigenată d viață

Hrana sfântă pentru inimă

Pentru suflet, pentru inima d sânge.