ȘI-I GALBEN ȘI PLÂNGE...
Cădere în gol.
Durere.
Nu pot să țip, dar mă doare.
De ce nu pot?
Ce mă reține?
Ei. Toți. Împreună.
Mă leagă. Mă sufocă.
Mă sugrumă.
Mă-nec...
În lacrimi.
De ce? Pentru cine?
Pentru tine...
De ce nu ești aici?
Unde ești?
Tăcere...
Dar, oare, va veni vreodată?
Se poate.
În mine totul e posibil.
Și moarte, și viață, și zâmbet,
și țipăt, și apă, și cer, și nori,
și plante.
Tot una e.
Natură ticăloasă!
E moartă...
Și-i galben, și plânge.
De ce? Pentru cine?
Pentru tine...

DE PE PÃMÂNT...
Amară.
E bine oricum.
Dulce.
Prea roz. De ce?
Din multe motive.
E albă. E pură.
Natura e surdă
La țipătul meu
Ce mă doare.
De ce oare?
Întrebare mai banală
nu există pe pământ.
Ce pământ?
Al meu, al tău, al nostru?
Nu. Al ei.
De pe mormânt.
Flori albe, roz, galbene.
Ce veselie a naturii
în aceste momente
mute.
Cenușă.
Și pașii ei.
Absorbiți de moarte.
Ce neagră viziune.
Se prea poate.
Durerea e mereu.
Dar unde?
Aici, acolo.
Mereu. Mereu. Mereu.