Zilele se aseaza intre noi unindu-ne cu liantul amintirii.
Din gratiile corpului sa facem ogive din care sa evadeze
sufletul sub forma de biserici.
In verticala dimensiunii noastre care uneste pamantul
instinctului gregar cu cerul aspiratiilor infinite sa se
refugieze iubirea, ca o simbioza a doua universuri launtrice.
Daca amintirile lasa rani, rup in bucati echilibrul fragil
al timpului prin judecarea retrospectiva a faptelor trecute.
Roua spiritului pe cuvinte le transfigureaza in vise pure
in care intelegem neintelesul si stim nestiutul intr-o
realitate creata de inlantuirea ideilor a caror forta
imaginativa se declanseaza in somn.
Somnul naste vise in forma de cruce, dezgroapa sicriile
subconstientului ,din care ies zombii ideilor,
prejudecatilor si faptelor decapitate.