agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-25 | [This text should be read in romana] | Recunosc ca nu ma pot cunoaste. Mi-am odihnit mintea si m-am predat ingrijorarilor si temerilor pentru celalalt, in loc sa ma cunosc mai bine pe mine insumi. Cand dadeam sa gasesc ce e bun in altii am vazut ca templul mea e gol si in sfarsit am stiut ce inseamna pretul inimii. Intr-un final, m-am atasat pasiunii nedureroase de a-mi afla interiorul. Dar cum sa ma cunosc, cand pe scarile templului meu sta ignoranta? Numai calcand pe ignoranta si devenind ocupat de mine insumi, scarile scartaitoare incep sa imi ritmeze pasii. Primul pas a fost sa imi adun sangele, oasele, si carnea, si sa ma asez in gradina cu trandafiri magici ce infloresc chiar sub fereastra acelui templu. Nu e bine sa ne amanam trairile, sa renuntam la centura de albastru asa de usor! Am plecat intr-o copilarie a cunoasterii si m-am oprit la mijlocul urcusului, cugetand daca e bine ce fac, necrezand nicidecum in existenta pacatului infantil de-a afla cine suntem. Acest gand ma implica in interior, ma facea mai viu. Si mergand pe acea panta a cunoasterii, cate nopti de insomnie au urmat! In cazuta lumina a amiezii, vorbeam cu ceilalti alpinisti ca si focul de la distanta. Era mai mult un curcubeu in corectii de rosu decat o reala impreunare de idei. Ne frecventam ca pe niste secrete ce ard globulele rosii ale celuilalt. Si iar uitam de sine. Oare conteaza ca este un ritm exclusiv, singular, de a blestema in timpul rasuflarii grele la urcus? In lumea lui Einstein nu ne mai miscam cum vrem, ne imbolnavim doar de relativitate, chiar si la urcare. Toti ne uitam acolo, in prapastia relativitatii, dar putini vedem absurdul cunoasterii de sine. Mai e cale lunga pana la a spune: "aruncati cu toate caramizile voastre in mine, ca eu sa imi construiesc casa in bolta!" Cand ajungi aproape de piscuri, simti mirosul de tavan de ceara, si vezi cum picura ceara invers din lumanari, in sus. Totul se afla in inima, dar trebuie sa ne regasim intai pe noi insine si abia apoi sa gasim si raspunsurile. Nu as dori nici cealalta cale, calea vesnica a mortii, prin care sa castig timp facand ecou perfectiunii laice. Regulile cunoasterii eului le-am memorat: a te sti sau a nu te sti e acelasi lucru, iar cel care nu se cauta n-a incercat nimic altceva. E bine insa sa nu iti recunosti nefericirea, ca e pericolul sa te arunci din tine insuti, sa fii alungat din propriu-ti templu. Timpul ne invata sa stam drepti din nou. Cum secundele trec prin noi e suficient sa mergem pana la capat, fara sa privim inapoi. Ce pot sa mai fac? Ma asez intre viitorul imediat si trecutul recent ca nimeni sa nu imi gaseasca urma, povestea intima. Sfarsesc ca un soare deasupra marii, ce si-a cautat pescarusii in dictionare. Cat despre taina mortii mele, nu am cuvinte, nu stiu sa o dezleg!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy