Ma uit prin geamul inghetat si spart si vad cum ninge afara. E ciudat! Eram obisnuita cu zapada alba, dar acum e uneori gri sau galbena.
Privesc spre muntii odata impaduriti. Acum sunt numai mine. Deja m-am obisnuit cu alunecarile de teren.
Odata stateam intr-o cafenea uitata de lume si vorbeam cu o stafie. Aceea stafie, a carui posesor era o persoana obisnuita, mi-a spus ca acum e mult mai sanatos sa fumezi decat sa inspiri aerul patriei mame sau a altei patrii.
Ies din cafenea si mi se face chef de o plimbare.
Cum am mai spus iarna si e incredibil de cald. uf!Iar am uitat sa-mi pun masca .
Vad lumea cum arunca cu bani in stanga si-n dreapta si plang cu lacrimi de sange. Nimeni nu mai plange cum plangea odata.
Cei care acuma plang au facut tot c le stata in putinta, si-au intins cruzimea la maxim, au profitat de mama noastra, au schinjuit-o si au blestemat-o. Si acum? Au conturile plinr si inca vreo cateva zile de trait...
Timpul e irevrsibil... asa ca trebuie sa ne aparam mama cat timp mai putem s-o facem. Numai sa nu fie prea tarziu!