Viața ne ucide, timpul ne claustrează, oamenii…oamenii ne distrug.

Fiecare lucru era, de fapt, o amintire despre o clipă demult trecută. Rătăcind prin labirintul de amintiri mă sufoc în aerul prăfuit. Ceva care zăcea de cine știe când printre amintiri și cutii vrea să reiasă la suprafață. Întotdeauna am păstrat totul, în sertare încuiate, în inimă… Nu există fantome, singurele iluzii care ne bântuie se nasc din cele mai profunde temeri pe care le ascundem. Ne mințim că nu există, dar nu e așa. Fantomele adevărate sunt halucinații pornite din regrete și dezamăgiri, sunt greșelile pe care le-am comis…sau pe care alții, sau poate chiar viața le-a făcut față de noi.



~ Libera me, Domine, de morte aeterna
in die illa tremenda
quando coeli movendi sunt et terra,
dum veneris judicare saeculum per ignem.
Tremens factus sum ego et timeo,
dum discussion venerit atque venture ira:
quando coeli movendi sunt et terra. ~