Întorc foaia și mă reped să continui aplicația… Mă urmărește de o săptămână idea că trebuie să încerc să o rezolv…

Gândul m-a obesdat, dar adevărul e că nu mi-am făcut timp să o fac, până azi. Azi, când trebuie predat proiectul. Știu că C. e binevoitoare( abia acum am realizat asta); și știu că, dacă m-aș duce cu ciorna mea de program, ea ar încerca să mă ajute... Dar mai știu că am fost un fraier că nu i-am cerut mai multe indicii săptămâna trecută. Credeam că o să mă descurc…

La drept vorbind, mă obișnuisem să nu primesc nimic “de-a gata” , ci să mă chinui să aflu soluția și modul ei de a o implementa. Mă obișnuiseră așa anii ce au trecut, dar mai ales ultimul an ( și primul de ucenicie în “tainele” cursurilor, seminariilor și laboratoarelor). Așa că atitudinea ei nu era ceva obișnuit pentru mine. Nu credeam că ar fi atât de implicată încât ar explica ORICUI tot ce știe, că ar împărți cu toată lumea din fructul cunoștiinței ei, că nu ar fi zgârcită cu vorbele.

Eram prea obișnuit cu indiferența și răceala luptei care devine din ce în ce mai animalică, pentru supraviețuire, pentru autoconservare…

Acum stau cu capul între palme…Gândesc…Îmi revin în minte vremurile bune când întrebam ORICE… orice lucru pe care îl aveam nelămurit, oricât de banal ar fi fost răspunsul…Și asta, pentru că atunci eram sigur că va fi cineva dispus să îmi răspundă, făra superioritate, fără bătaie de joc, fără a face apel la sintagme ca : “descurcă-te singur”, “dacă știi răspunsul, de ce mai întrebi”, “ nu te aștepta să îți spun totul” , fără a se simți intrigat de elementarismul întrebării…

Curios e faptul că nu eu m-am ars ( până la facultate ), NU eu m-a lovit în acest fel de indiferență și ipocrizie.. Alții au fost cei care, pățind toate astea mi-au imprimat și mie această mentaliate ( pe care s-a înrădăcinat mai bine în mine în primul an de studenție): “ nu întreba decât atunci când ești sigur că ceea ce întrebi e pertinent [ a se citi "la obiect" ], și răspunsul nu a fost dat cu alte cuvinte, în alte fraze sau expuneri, și că persoana căreia îi adresezi întrebarea ar fi dispusă să răspundă chiar dacă prima condiție [ așa zisa pertinență ] nu a fost îndeplinită…”

Așa că nu mai pun atâtea întrebări când am nelămuriri…Lupt să caut SINGUR răspunsurile…Și parcă lupt cu morile vânt … Și, totuși, parcă, nu sunt singurul…