Privesc mai departe de negură și văd petice de timp alb,ascuns cu grijă pe timpul verii în amintirea noastră.Străbat întinsul apei din fața casei și ma înclin în fața nesfârșitului, a iubirii.
Văd umbrele unor case locuite de oameni încă necunoscuți mie.Și ninge...ninge albastru într-un colț de fereastră, ninge furibund pe semnul unei greșeli, ninge tăcut peste răvașul uitat.
Un sunet cristalin acoperă foșnetul fulgilor, dezbracă vântul de adierile grele.