Azi am purtat o discutie destul de interesanta cu mine. Fiind o fire destul de incapatanata nu m-am putut abtine sa nu "o contrazic" si astfel s-a creat un adevarat haos intre ideile exprimate care nu puteau fi duse la bun sfarsit datorita lipsei de argumente. Ei bine… spre sfarsit am realizat ca nu eram absolut deloc pe aceasi lungime de unda cu eul meu launtric care se exprimă doar atunci cand sunt in pana de idei. Totusi aceasta discutie in contradictoriu m-a tulburat in oarecare masura, ceea ce a dat nastere unui monolog purtat in fata oglinzii. Imaginea reflectata era destul de trista pentru ca infatisa un chip palid si plans, cu o privire nedumerita. Discursul a acoperit oglinda in intregime cu semne de intrebare, intrebari retorice dealtfel, pentru că, desi asteptarea se prelungise nefiresc de mult, aceasta ramasese tacuta si nemiscata in fata mea, cu aceasi privire rece si dezolanta pe care o intalnesc zilnic.