strivit ca de efortul îndelung și tardiv de a-mi aminti un fapt petrecut în viitor în cele din urmă forțat să renunț la această idee atunci apare El - Umbra

totdeauna cocoșat de greutatea unei lacrimi care nu-i aparține totdeauna altul și deci nelăsându-se văzut decât din spate și totdeauna depărtându-se pe o linie oblică privirii mele cu acel mers în genunchi pe nisipul rece

îl urmăresc până la hiatusuri de semiobscur și până la confuzie până la absurd și mai departe dincolo de punctul în care se desprinde de posibilul oricărei intuiții unde nu mai plutesc decât ataraxiile totale

abia atunci disting și nu e nevoie să credeți o ridicare lentă interminabilă de braț ca justificare a tot ce mi se refuză ca semn de revedere în alte straturi ale spațiului