Mi-au trebuit sapte ani sa cresc, alti aproape sapte sa invat cum sa traversez strada si mult mai mult de zece, sa-mi inteleg reactiile atomice, finalizate tragic in mintea unui copil, ce a iubit fara sa stie ca a fiintat, ca moartea era, fara de-a fi constientizata.
La mai mult de jumatatea vietii, desi nimeni nu ma crede, sunt incurajat sa devin barbatul din filmele derulate in mintile altora, sa fiu spanul paros ce impusca realitati virtuale, pline de multul placut; implinire animalica, apropiata de senzatia lesinatoare a orgasmului. N-am auzit pe nimeni sa se sinucinda prin sex, cum n-am auzit prosti morti de inima rea.
Mi-e mila de cuvintele aruncate, sunt demn de plans pentru ceea ce-mi fac, fara a face nimic. Ma sinucid grosolan si las, cat sa impac pe cine pot; Inca un pic si voi fi liber, incatusat in propriu-mi destin.
Iti trebuie bani sa vorbesti cu oameni, iti trebuie curaj sa te duci dracului, acolo unde iti apartii, unde n-ai nevoie de benzina si baterii consumabile.
Vrajba, ura, ambitii, in viata omului nu ar exista, daca… nu ar exista! Explicatii cu trimiteri in antichitate nu-si mai au rostul; nu pot sa cred ca exist; Descartes raspunzandu-si retoric, ingrozit de posibilitatea unui dubiu(ma-ndoiesc ca exist, cuget, deci exist!) ce-ar fi putut fi consumat, nu intr-o lume in care cu siguranta ar fi fost, ci in ceea ce nu-si admitea cu desavarsire: existenta!
Exista si asta era groaznic si dureros rezolvata de cativa neuroni pusi in miscare si pe care nu-i putea controla. Se demonstrase pe sine insusi, si singura scapare de acest neasteptat adevar, era in a se refiinta empiric intr-un mai dincolo de realitate, printr-o matematica filosofata cum numai el ar fi facut-o.
Daca sunt, de unde nici nu mai conteaza, dati-mi viata pierduta aiurea in sofisticate teorii fizice si modele matematice, pentru a-mi pregati sfarsitul!
Lasati-ma pana la urma, cat sa va pot demonstra ca n-am existat!
Se leaga lumea de moartea unui dus, mai mult decat de cei inviati din moartea fara de viata!