dacă pe strada ei te prinde o furtună singurul adăpost e cofetăria – ne întâlneam destul de rar acolo (nu pentru că era un an secetos și nici pentru că eu nu aș fi fost încântat să o văd) – dar în săptămâna chioară te încăpățânezi fără de vreun motiv aparte – în fiecare după-amiază mutam ATELIERUL pe strada ei – (când eram copil sora mai mare mă amenința : DACÃ EȘTI OBRAZNIC TE ÎNCHID ÎNTR-O COFETÃRIE! – și pentru că în libertate eram flămând mereu de fiecare dată când o vedeam îi ieșeam în cale supus – AM FOST OBRAZNIC TE ROG FRUMOS ÎNCHIDE-MÃ ÎNTR-O COFETÃRIE!) – acum în timp ce așteptam ca niciodată am simțit gustul amar al singurătății – (COPIL BÃTRÂN ÎN CE HAL AI AJUNS ORICÂT DE DULCI AR FI TOATE AICI ÎN SUFLETUL TÃU SPAIMA-I ACEEAȘI!) – și tocmai când mai curând aș fi crezut că din pământ s-a sculat soră-mea și se apropie încruntată numai ce apare Adana surâzând nimănui și se îndreaptă spre telefon – cu teancul de hârtii strânse în grabă în fața ei m-am trezit – EU SUNT CEL CARE A BLOCAT TELEFONUL CU O MONEDÃ STRÂMBÃ VÃ ROG SÃ MÃ PÃLMUIÞI… - nimeni nu m-a învins mai frumos ATÂT DE BLÂND PRIVEA-N OBRAZU-MI PREA REPEDE ÎNLÃCRIMAT era Adana lumina fantasticelor mele nopți cum crângul de cireși în floare al unei margine de sat