agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5088 .



Oh, Canada…
personals [ ]
oameni și locuri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Hanelle ]

2005-05-21  | [This text should be read in romana]    | 





Aproape totul în Canada e enorm. Cerul, câmpiile, munții, porțiile, măsura hainelor și numărul diabeticilor. Asta luând în considerare faptul că treizeci de milioane de suflete se zbat să populeze aceasta enormitate și că statistic vorbind, fiecăruia dintre noi îi revin cel puțin 100 de mile pătrate pe cap de locuitor. Din păcate, jumătate din acest dar divin e înghețat (aproape) în permanență, în ideea că atotputernicul a încercat să repare absența calității prin cantitate.

Emblema națională e o frunză de arțar, care de la distanță aduce puțin cu o hemoragie nazală într-o batistă. Animalul național e castorul, renumit pentru rabdare, hărnicie și faptul ca plescăie din coadă când se apropie vreun intrus. Nu că n-am fi putut alege un animal mai inspirat sau cel puțin mai puțin expirat decât castorul, un lup cenușiu, un urs grizzly sau măcar o pumă... chiar și un elan sau un râs tot ar fi fost mai oportun decât rozătoarea asta care ne împodobește blazonul. Câteodată, când n-am ce face, încerc să-mi închipui vulturul american, ursul rusesc și leul britanic hârjonindu-se tandru cu mascota noastră. E și asta o refulare.

Habitatul natural al canadianului este de regula citadin și majoritatea sufletelor se aglomereaza în malluri, complexuri comerciale și supermarketuri. De fapt multe complexuri comerciale, mai mult sau mai puțin subterane, au atasate în mod convenabil aglomerari urbane, denumite orașe. Nu e departe vremea când o cupolă va adăposti o întreagă așezare împotriva intemperiilor vremii, sau locuitorii vor cutreiera după cele necesare exstenței prin tuburi conectate între cuștile lor de hamsteri. Experimentele în aceasta direcție se afla într-un stadiu avansat.

Canada e compusă din provincii și teritorii. Fiecare are ceva deosebit și specific. În general deosebirile sunt folosite pe post de insulte de către restul locuitorilor, care găsesc o plăcere perversă în a evidenția în acest mod particularitățile vecinului.

De la est la vest, lucrurile stau cam în modul următor:

Provinciile maritime
--------------------------------

Newfoundland: ținutul cu cel mai comic accent
Locul unde soarele răsare cel mai devreme în toată Canada. Colonizat întru începuturi de vikingi și de fermieri irlandezi. Vikingii au avut inspirația să plece între timp. Industrii: pescuitul și cam atât. Vremea udă, sărată și friguroasă, care predispune la sex. Sau cel puțin cam așa s-ar putea decide din sondajele de opinie asupra vieții sexuale la canadieni. Locuitorii din Newfoundland sunt considerați și printre cei mai prietenoși canadieni. Lucru care nu ne miră, întrucât se află probabil în căutarea unor noi ocazii de sex.

Nova Scotia: supă cremă de langustă
O provincie în forma de cârnăcior. Vremea, de obicei în formă de ploaie. Moștenire culturală celtică exprimată în formă de kilturi și imprimeuri în pătrățele. Cel mai mare oraș e Halifax, refugiu istoric al loialiștilor în timpul razboiului de independență. Nova Scotia a fost de asemeni refugiul multor pirați, tâlhari și răufăcători. Din fericire pirații au dispărut.

Prince Edward’s Island: de dimensiuni infinitezimale
Aproape în întregime plantată cu cartofi. Locuită de insulari care se oftică atunci când le explici că provincia lor încape cu ușurință sub o canapea. Din cauza procesului accelerat de eroziune, trebuie vizitată cât nu e prea târziu.

New Brunswick: ținutul mareelor gigantice
Un alt loc colonizat timpuriu de loialiști crânceni, care n-au reușit să imigreze în Bahamas. Privitul mareelor din golful Fundy, cele mai înalte de pe glob, e un sport local. Alte curozități includ statuia unui rac gigantic, podurile de pupat - niște construcții care facilitează apropierea dintre îndrăgostiți, cu riscul ca tatăl să aștepte înarmat la capătul celălalt și populația acadiană – primii coloniști francofoni, împrăștiați nemilos de britanici și reîntorși după multe peregrinări prin locuri ca Louisiana și Franța.

Provinciile centrale
--------------------------------

Quebec: je me souviens
Asta e motto-ul provinciei… se referă probabil la faptul că în ciuda diferendelor sângeroase cu populația anglofonă, quebechezul francofon își reamintește în fiecare dimineață că a decis să treacă peste orice și să traiască în pace și armonie cu inamicul. Bucătărie de mare clasă, vin la prânz, cină și ocazional la micul dejun. Disprețuiți de francezii neaoși pentru performanța de a fi perfect bilingvi în același timp. Sunt doar niște canadieni obișnuiți, dar unii care sărută mai pasionat, vorbesc mai tare și râd mai mult decât restul. Au o aură de je ne sais quoi, joie de vivre, soup du jour care îi înconjoară. Conduc mizerabil și nu cedează trecerea decât morți.

Ontario: plecați-vă umili în fața gloriei noastre
Tărâmul creșterii scăpate de sub control. Poziționat în centrul universului cunoscut. Altfel cunoscut ca Toronto, întrucât restul provinciei poate fi ignorat. Inclusiv Cascada Niagara și capitala de drept a Canadei, Ottawa. Singura metropolă de talie internaționala. Firește, e din nou vorba de Toronto. Nimic nu îl face mai mândru pe locuitorul acestui megalopolis, decât sentimentul de cel mai scump, cel mai lung și cel mai mare. Și firește, talia internațională. Hobby provincial: structurarea și restructurarea agendei politice naționale.

Provinciile de preerie
--------------------------------

Manitoba: în drum spre Saskatchewan
Þinutul dansurilor populare ucrainiene. O provincie aproape eminamente agrară, care mai cuprinde și aproximativ o mie de lacuri, majoritatea anonime. Capitala, Winnipeg e locul celor mai scăzute temperaturi atinse vreodată într-o intersecție citadină. Felul național de mâncare sunt piroștile prăjte, servite cu multă smântână.

Saskatchewan: neted ca în palmă, sau aproape
Orizontul e rareori întrerupt de obstacole. Cunoscut original sub numele de Kiskatchewanisipi, dar cosmetizat ulterior pentru o mai ușoară rostire. Odată patria bizonilor, a căror dispariție prematură e sărbătorită printr-un festival ținut în fiecare an în Regina. Inițial, această capitală întemeiată din cauza vănătorii de bizoni a purtat numele sugestiv de Pile-of-Bones, dar locuitorii provinciei au decis sa îl schimbe din motive obscure.

Alberta: cu capsa pusa din 1905 și mândri de asta
O provincie care pompează mai mult decât altele în bugetul național fără să influențeze prin asta vreo decizie politică. Conține șisturi bituminoase și localnici lipsiți de imaginație. Probabil cei mai înarmați și repede varsatori de sânge locuitori din Canada. Aflați în permanență într-o relație complicată cu guvernul și cu propriul sine. Altfel o provincie liberă de șobolani, cu excepția celor din legislatură. Orașul Calgary își sarbatorește moștenirea culturală împodobind restaurantele, băncile și alte locuri publice cu baloți de paie și găzduind o întrecere anuală de mânat vite, iar orașul Edmonton sărbatorește de Klondike Days, faptul că Goana dupa Aur a avut loc în altă parte.

British Columbia, BC: granola, reciclare, manual și organic
Undeva pe coasta de vest a Canadei, o bucățică de rai pentru neconformiști și social-democrați. Vancouver e catalogat de Națiunile Unite ca unul dintre orașele cu cel mai ridicat standard de viață din întreaga lume și portretizat ca o ruină infestată de drogați de către ziarele din Toronto. Adevărul se află probabil la mijloc. În orice caz, Vancouver e mai mult decât o metropolă, e o stare de spirit cu lapte de soia si hamburgeri de tofu marinat. Clima e un vis ploios, cu temperaturi peste linia de îngheț mai tot timpul anului.

La nord de lume
--------------------------------

Yukon: are niște aur… și ce dacă?
Plasat cam prea sus pe hartă. De regulă tot ce se afla la nord de paralela de 60 de grade nu prezintă foarte mult interes pentru omul de rând. Locuitorii Yukonului au de regulă caractere excepționale. Industrii: minieritul metalelor prețioase și vânătoarea cu capcane. Amândouă căzute în dizgrație și înlocuite parțial cu servicii guvernamentale și curse de sănii cu câini. Ultima ocupație fiind o încercare eșuată de reînvigorare a turismului. E un teritoriu menținut din mândrie națională, fiind plasat de destin ușă în ușă cu Alaska.

Teritoriile de Nord-Vest: poți face biserici și în igluuri, dacă vrei
Dar mai bine bordeluri. Bogății naturale: cupru, petrol și un aflux de fraieri doritori de senzații răcoroase contra unor sume strigătoare la cer. Populația locala e compusă din câțiva inuiți și ceva mai mulți lucrători guvernamentali comasați de regulă in Yellowknife. Ca și în Yukon, viața înflorește datorită subvențiilor și mândriei naționale.

Nunavut: fără motto
Cel mai mare producător de artă indigenă inuită, după China și Taiwan. Un Kalahari al Canadei și un debușeu al operelor de caritate inutile. Întrucât șansele cititorilor de a ajunge vreodată în Nunavut sunt extrem de scăzute, aș putea să scriu cam orice despre oameni și loc, dar nu vreau să abuzez de încrederea voastră.

--------------------------------

Așa că închei aici, reiterând ideea că luată pe bucățele, Canada este destul de mare, dar că întregul depășește cu mult mai mult suma părților. Ca disclaimer, nu se recomandă folosirea informațiilor cuprinse în acest text pentru examenul de cetățenie sau pentru conversațiile serioase în materie de geografie sau istorie a continentului nord american.


Notă: Va urma când și când o serie de articole sau personale din seria: "Canada - oameni și locuri". Majoritatea vor fi bazate pe fapte și întâmplări reale. Până atunci, la bună re-citire.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!