ai fost obișnuit pământule cândva să ne îngropi de tineri în cerul tău adânc
un Hades al luminii să ne dărui să întrerupi durerea celor ce-n viață plâng

și de aceea poate se-ntâmplă uneori să uiți că vrem sub soare să mai stăm
în cerul de aici să fim corăbii și să ne fii minunea celui mai dulce țărm

deasupra ta mai lasă-ne un timp oricum venind ne ești la fel de sfânt
ori naște-ne c-un secol înainte bătrâni satui de zbor și delirând