azi te las să inspiri podeaua adânc în tine și să-i verși pașii
ridicându-te deasupra lor fără să umbrești mersul

eu las fruntea clipei să mi se așeze pe umăr
dar gândului îi cresc la răscruce ochi
pe dinăuntru
și apoi mă privesc din afară din cale-afară de albaștri
cu o uimire cerebrală

(sufletul tău e mai greu cu un metru îmi urlă din oglindă un vraci)

doar tu știi că pe spate îmi crește un ceas și că am o pace de dus între războaiele tale

nu mi-e teamă
zăpezile se pârguiesc în cuvinte
iar privirea ta exersează fericirea în prefață

spre noi vine fulgul acela uriaș?

coboară prin semnul de întrebare
desparte degrabă acoperișul de pereți
și lasă-ți căscată lumea

să deschidem un cerc
să închidem o trapă