Cu fiecare vers pe care ma incapatanez sa il scriu; mi-l scurg din ganduri ma respir si ma expir.
Si atunci cand ne privim si eu iti zic serioasa:
"Visul nostru e atat de real
Pacat ca trenul nu mai are sine
Si noi nu mai avem timp."

A-r-p-ilie, lungi zile si lungi fire de matase, cirese, dealuri, inger protector.

Lipsa de bariere e o bariera
Cand ma intind pana dincolo de limite.
Unde e sfarsitul,
Ce e sfasitul atunci cand traiesti eternul?

Salbatic te privesc
Cruda viata se rasplateste prin fiecare bataie de inima
Mandra de realizarea ei atat de seducator imperfecta
Clipa ma urmareste; prezenta si in vis.

Nu, astea nu sunt versuri. Nu mai judecati poeziile dupa cuvinte. Caci poemul incepe acolo unde mana inceteaza sa mai scrie. Sentimentul dintre randuri e un cifru, incodat in memoria ta. Recunosti, te recunosti. Fiecare catedrala din fiecare poem poem citit e una si aceiasi pentru tine, monument unic al trairilor tale.
Nu mai judecati poeziile! Daca nu simti valul din poezie, du-te si mai priveste odata marea. Daca lacrimile din poem te-au dezgustat, retraieste-ti calvarul. Pasii goi pe strada pustie nu iti vorbesc? Compatimesti tipetele ce i-au sfasiat? Aerul lor plin de trairi si viata te sufoca? Respira! Traieste! Simte! Fii! Nu judeca!..respira