un bătrân ține în dreptul inimii o pancardă pe care stă scrisă omenirea
de la reptilă la copită
de la aripă la picior
iar trecerea mea se întâmplă atât de pieritoare prin fața lui
încât nu las urme nici aici nici acolo
tocurile nu se mai prind în asfalt și nici parfumul nu mai tresare
icoanele nu mai plâng copiii nu se mai dau în leagăne

acum totul depinde doar de tine
îngrozitor de mult de tine depinde pe ce parte ne vom întoarce visul
rumenind minunea
pe ce canal vom vâsli către nuferi
pescuindu-ne adâncurile

acum totul depinde doar de tine
de suspendată mâna ta peste gâtul copilei
ai putea s-o omori sau doar să îi treci părul pe spate
ai putea s-o zbori sau doar s-o înveți căderea

ai putea s-o iubești
dacă n-ai vedea seară de seară tigaia lunii cum o fură
din închipuire în tavan
spânzurându-o

e crima perfectă ce te scapă câteodată
de chingile tale
de singurătate