iulie, 26, spre ziua:

pe Laura o asteptam teribil,
si ca un joc,
printre copaci de vise o asteptam teribil,
ca intr-un joc,
ca intr-un FPS,
printre copaci de zahar si plin de roua,
la infinit,
ca intr-un joc,
si asteptam la infinit
si timpul mi s-a plictisit
de asteptat,
de nevenit...

am inecat in roua,
si fara pic de apa pe obraz,
bocancii cat racnesc spre mine
ca jocul e prea nebunesc,
si nu e cerul rosu intr-atat,
si este timpul prea pe terminate,
si suntem nemancati,
si suntem insetati la fel de mult,
si Laura nu a venit...

pe Laura o asteptam teribil,
printre copacii inecati in zahar,
ca intr-un joc,
printre copacii inaltati spre cer,
curbati aiurea spre nimic,
si asteptam de prosti caci Laura lispeste,
la infinit,
si timpul ni s-a plictisit...

de zahar parca suntem toti acum,
si din cuvinte am facut un cerc de foc
din care nimeni n-a-nteles ca totul
e un joc...