are să vină și ziua aceea îmi spun

spre miezul zilei întrec prin fiecare ușă un spor de viteză

e ca și cum toate drumurile ar începe cu mine

de la un capăt la celălalt al gândului

prin matca mea curg apele tuturor regăsirilor

are să vină și ziua aceea îmi spun

în mâna mea închisă are să vină

într-o mână fără chip

într-un gest dintr-o seară

în felul în care mă gândesc că m-ai atins o clipă

are să vină

mii de leghe pulsează în spaniola mea fără accent

în fiecare noapte

are să vină cu primul pas îmi spun

și dacă dusă sunt, încă nu am plecat

mai stau un pic să obțin dintr-un pumn răspunsul rezistent al apei

în mine cresc doar pași spre toate potecile

spre un spital, cu ambulanța cuvintelor , vers după vers, mă îndrept

într-o altă noapte de iulie nici un cuvânt nu îmi era de ajuns

spitalul nu are paturi

pentru cei ce-și duc în spinare, cadavrul

nu, nu are, nici hârtia pe care scriu această scrisoare

nu are nici o fereastră să pot să te mai văd venind

spre fabrica din sud a viselor viitoare eu am să plec

poate acolo, în sud am să trec pe la Mek

și am să beau apă cu ochii închiși, întinzând doar o mână

ziua aceea are să vină îți spun

azi renunț la nectarinele mele sărate

prefer să privesc cerul ca pe un monument înlănțuit de timp

acoperându-mi frigul care-mi mușcă genunchii

gândind la ziua aceea care are să vină

la marea de august cum sosește la țărmurile orașului tău

și la cât de lustruit e albastrul în care visez

vreau să mă lase cu toții singură

azi numai o porție am neatinsă

de colțunași cu spanac în nectar de iubire