mi-au jupuit memoria de craniu ca o floare smulsă apare dispare și se-apleacă
peste mine ceva cu mult mai mare din mine și din afara mea
cu lupul de mână cu calul prins în păr și vântul sub talpă
prin cerul pleșuv căzut pe margine-i pământul buza otrăvită
ochiul de sticlă și de pulbere de marte
cu cine prin vizuine în căuș redus la tăcere zeppelinul ființei
cu lumină-mprejur și peste capete de balauri închipuiți

tu vei muri otrăvit de-o poveste râșnită-ntre dinți masculin avântat
am curaj să-ți dau giulgiul la o parte
aaam curaaj
întoarce-te rămâi sapă cu șuier șanțurile de la mine până la tine
evadăm ascet ascunde-te doar cât
doar cât să am timp să te despodobesc de lume
vino de plângi în brațele mele fără foame
azi n-ai nici o victimă sub pleoape doar cauți ferestre-n copaci colorați
eu zgâlțâi trunchiul ca să te trezești din ursită din trufie
peste bărbie urlă pământul-n cohorte drăcești

(cât sânge să mai spăl, soldat, până vei pricepe că lupta asta
nu e a noastră?)

numai o dată am povestit despre posibilul regat al muțeniei
și tăcerea a cuprins mișcarea

străbat cu tine întreaga uitare