Golită de durere, scăpată de tristețea
De-a mă gândi la tine în fiecare zi,
Primesc din nou puterea să văd chiar frumusețea
Să fiu ceea ce sunt, ce nu am mai putut fi.

Tu mi-ai oprit și pulsul, nu mi-ai lăsat nimic
Ai luat din mine și forța și voința
Și ai făcut din ele un lucru-atât de mic,
Încât puteam să-mi neg până și existența.

Ești ca un trăsnet sau ca un blestem,
Distrugi orice minune pe care o atingi,
Nu vreau în viață nicicând să mă mai tem,
Nu vreau trăirea, nicicând să mi-o mai stingi.

De ceară-ți este sufletul și crezul
Și deci, topite-s ca o lumânare,
Dacă-ai putea primi din nou botezul,
Ai mai avea o șansă în lumea trecătoare.

Dar nu mai crezi, credința ți-e străină,
Străină ți-e iubirea, străină ți-e iertarea,
De te-ai putea naște din nou din tină,
Ai mai putea primi și binecuvântarea.

Nu-mi ești străin și nu îmi ești dușman,
Porunca este de a-i iubi pe toți.
Dar ca să pierzi iubirea, s-o irosești în van
E-un lucru neiertat; tu fă-o, dacă poți!

Eu am primit puterea să văd iar frumusețea,
Să fiu ceea ce sunt, ce n-am mai putut fi.
Golită-s de durere, scăpată de tristețea,
De-a mă gândi la tine în fiecare zi.