Dedicat Tie



Am incercat sa fug, sa ma ascund de vraja ta, dar toate drumurile par sa duca la tine si sunt pierduta pe vecie in acest labirint in care singura mea urma este urma de lacrimi planse cand nu te gaseam. Sufletul meu arde tot timpul, chinuit de focul dragostei, si speram ca aceste lacrimi sa-l stinga, insa nimic nu are puterea sa inabuse vesnicia ! Fara tine simt ca ma mistui incetul cu incetul, tu nu vezi ca eu mor pe dinauntru ?!?!
Simt cum privirile tale trec pe langa mine, ma ocolesc. Ah, de ce nu vezi cat te iubesc ? De ce nu vezi ? De ce nu ma vezi ?
Tu esti cheia de diamant, tu esti cel care deschide drumuri si usi. Atunci cand pleci deschizi portile zbuciumului, nelinistii, singuratatii, fricii, goliciunii, lasand in urma ta doar speranta, o creatura prea firava pentru a putea face fata acestor demoni cu colti de ura. Cand vii aduci cu tine lumina care ii alunga, deschizi poarta fericirii, caldurii, extazului dar mai aduci si o umbra ascunsa : indoiala. Oricand as putea sa pierd si aceasta urma efemera a prezentei tale. Nu vad nici un motiv care sa te tina in apropierea mea si totusi sper, caci iubirea si speranta sunt singurele care mi-au mai ramas.
Acum ninge incet peste sufletul meu, totul se albeste, totul se curata si in acelasi timp zapada rece parca ii sfideaza caldura. Vad cate un fulg de nea care se topeste ca lumina din ochii mei atunci cand tu pleci. Sfarma te rog lanturile care imi incatuseaza viata, caci ea odata cu tine vine si odata cu tine ma paraseste. Sau daca nu, te rog ramai. Ramai caci dupa tine vine timpul insusi. Cand nu mai esti se opreste obosit, incalcindu-se si impotmolindu-se, asteptandu-te parca. Fiecare clipa fara tine imi pare un secol, un mileniu, o piatra in plus pe inima mea.
mi-as da viata doar pentru a vedea urma unui zambet pe buzele tale. Buzele tale vor fi pieirea mea, iar viata mea iti apartine deja, deci cum as putea sa ti-o mai iau si cui altcuiva sa i-o dau ? Mi-as schimba lumea pentru a vedea un suras in ochii tai. Dar lumea mea esti tu, si cum as putea indrazni sa te schimb vreodata ? Acest paradox ma epuizeaza, iar ochii tai imi vor fi reinvierea.
Cand ma gandesc la tine imi dau seama ca tu esti unicul argument irevocabil ca Dumnezeu exista, caci in tine este intruchipata intreaga maiestrie a operei Lui la orice nivel. Cand ma uit apoi la mine imi dau seama ca probabil El ma uraste. Dar tu esti Dumnezeu, singurul zeu pe care il venerez…Cum am putut sa comit o asemenea blasfemie….Tu nu esti o zeitate, tu esti mai mult decat atat. Si daca te-as iubi mai mult, ce ai deveni ? Dar ce as fi eu daca m-ai iubi ? Ce sunt eu ca sa ma iubesti ?
Oare tu esti cea care tine lumea pe loc, caci atunci cand vii totul incepe sa se invarta cu mine ca un imens carusel, iar cand pleci totul se prabuseste intr-un zgomot surd ce pare sa imi inabuse toate senzatiile. Si prin linistea de mormant, caci tot ce e viata a plecat odata cu tine, izbucneste deodata sufletul eteric al luptei dintre sentiment si ratiune care imi sfasie sufletul. Inima imi cere sa fiu langa tine, dar ratiunea imi spune ca nu se poate. Cum ai putea tu oare sa te uiti la mine ? Merit eu oare mantuirea aceasta ? Stiu ca nu. Ar fi prea mult. Este irational. Si totusi, te rog sa ma vezi, te rog sa ma minti. Te rog spune-mi ca ma urasti, caci as muri pe loc, spune-mi ca ma iubesti, caci mi-as pierde mintile, dar te implor sa-mi spui ceva, caci ma sufoc sub greutatea indiferentei tale. Macar din mila fa lucrul acesta si apoi voi disparea din viata ta pentru eternitate, caci voi fi mort sau nebun de fericire.
La inceput a fost cuvantul. Fals, caci pentru mine tu esti inceputul si sfarsitul. Pentru maretia darului pe care mi-l faci prin simpla ta existenta iti voi fi recunoscatoare toata viata si singurul lucru de care-mi pare rau este ca aceasta perioada este doar o convulsie, un spasm temporal, in fata eternitatii iubirii mele. Cand te vad imi vine sa plang si tu nu stii printre stele zboara sufletul meu cand suntem impreuna, prin cate infernuri se zvarcoleste mai apoi !
Fara tine sunt ca un suflet fara credinte, ca o minte fara idei, un mort pe care nu-l plange nimeni, un inger fara aripi si fara Dumnezeu, ceva mai putin decat un om, ceva mai mult decat nimic. Ce a mai ramas din mine e doar o atractie turistica intr-o expozitie a ciudateniilor. Te rog nu ma privi caci ma sagetezi pana in strafundul inimii ! Nu imi vorbi caci vorbele tale ma strivesc ! Parca am baut otrava, si cat de beata sunt cand sunt langa tine !
Iarta-mi lasitatea caci nu am putut gasi puterea sa vorbesc cu tine. Dar cum as putea, caci toata puterea mea din tine se trage, si doar daca te-ai fi uitat urat la mine mi-as fi pierdut orice idee iar mintea mea s-ar fi blocat. Iti trimit in schimb aceasta scrisoare, o declaratie care se vrea a fi un strigat disperat. Nu indraznesc sa te rog sa-l asculti ci doar sa il auzi si sa-ti intorci privirea spre mine. Acesta este ultimul meu strigat, pana la urmatorul, caci tot mesajul sau poate fi concentrat in doua cuvinte : Te iubesc !