În ultima dintre confesiunile mele, cea cu mopul, aminteam cât de mult îmi doream să găsesc printre CD urile din bucătărie, piese cu Bon Jovi sau Guns N’ Roses și că, negăsind, ca înlocuitor am folosit muzică clasică. Zilele astea însă am fost binecuvântată. Cineva acolo sus mă iubește. Știam că vine Bon Jovi în concert în Irlanda. Încercasem chiar să fac rost de bilete, dar nu prea am avut noroc. Gândul îmi era tot la asta, că vin rockerii mei, că doar cu ei, cu baladele de la Metallica și de la Guns N’ Roses m-am hrănit în liceu, pardon, Școala Normală „Gheorghe Șincai” Zalău. Mă umflă și râsu, că așa-i zicea liceului pedagogic pe atunci, școală normală. Þin minte că la discotecă, când bluzz-ul era mai în toi, în dialogurile de prezentare cu partenerii de dans, la întrebarea „De la ce liceu ești?”, răspundeam „De la școala normală”. Și unii mai plini de ei, credeau că sunt o toantă cu ifose de domnișoară, alții un pic mai documentați râdeau cu gura până la urechi.
Revenind la Bon Jovi, mă omora gândul să știu că va concerta aici, iar eu o să ratez ocazia de a-l auzi cântând live. Ziua concertului se apropia. Înainte cu o zi de marele eveniment am mai avut o tentativă de a cumpăra bilet. Am sunat la un număr de telefon găsit în cotidianul irlandez Metro, dar mi-a răspuns robotul și mi-a tăiat orice speranță.
Însă, în ziua concertului, 7 iunie 2008, mi-a ieșit în cale un shop cu un anunț de bilete pentru Bon Jovi. Nici nu știam unde și când începe concertul. Am luat drept anunțul un semn, că trebuie neapărat să merg.
Și am ajuns, în cele din urmă, în mare parte datorită prietenului meu căruia îi mulțumesc, în aer liber, pe iarbă verde, cu Guinness, în Punchestown, unde Bon Jovi a dat concertul. A fost minunat. Mici incidente. Doar o irlandeză obrăznicuță s-a urcat pe scenă și l-a strâns în brațe și între buzele ei pe Bon Jovi și nu i-a mai dat drumul până nu au intervenit băieții de la security (vorbește gelozia din mine).
A fost super fain. Am dansat pe „Bed of Roses” Live. Spectacolul făcut de Bon Jobi m-a făcut să-i iert pe fanii (nu foarte puțini la număr) care de prea multă bere au uitat de ce au venit în Punchestown. Să mergi la concert și să fii beat de abia te ții pe picioare, e degeaba. Amorțit cum să te bucuri de spectacol și de muzică?
A fost una dintre sâmbetele mele cele mai frumoase.