agățat în cârca istoriei și-mpins de la spate de vremuri
omul își cheamă spaimele și credințele înnodate în colțurile batistei
să-și dea cu părerea despre bunul mers al împărației
dar odată cu ieșirea din amorțeală, ia hotărârea
de a amâna judecata
până când istoria își va mărturisi vina de a se lăsa violată
și până când inima își va fi vărsat și ultima lacrimă
iar sufletul își va fi-nchis toate ferestrele,
dar fiindcă i se zbate ochiul drept a ploaie și-a risipire
își afundă mâinile potopite în tăria cerului urlând
“nevinovat sunt de sângele acestuia”
iar stigmatele tatuate râd în vârful peniței
dar pentru că n-adunase toate probele la dosar
s-a tot amânat până la judecata de apoi
trimițându-și crucea-n bejenie
cale de două milenii.