Mă gândesc oare să mă ridic, oare mai pot? Cât mai pot?
Mă simt prinsă în acele nisipuri mișcătoare, sunt neajutorata, deși aud atâtea voci care mă încurajează, atâtea liane mă-nconjoară și parcă mă imploră să mă-ntind puțin și să le-ating, să mă prind de ele, să reușesc să ies...
Dar eu mă simt atât de slabită, sunt din ce în ce mai slăbită...încet încet încep să disting din ce în ce mai greu glasurile ce mă încurajează, au devenit un murmur ce mă mai face să tresar din când în când...
Parca sunt în transă și nu mai pot gândi clar...încep să gândesc că de fapt merg și nu stiu pe unde, pe o cale necunoscută unde spinii mi-ar sfâșia pielea lasându-mi sângele să curgă în urma lor, botezându-mă în propria mea sevă, viață...
Tresar, oare cine mă strigă... nu acum, nu pot răspunde...
Sunt în transă din nou, nu mai pot, încet,încet simt cum capitulez, începe să-mi fie somn... e atât de bine când dormi...nu mai ști nimic, aș vrea să dorm așa și să nu mă mai trezesc niciodată...