am așteptat cam o jumătate de viață. în cealaltă jumătate iarba crește aiurea. un melc imens cu cochilia spartă își târăște existența în mine. se lipește ca un sărut de pulpa mea și rămâne acolo. îmi imaginez că așteaptă și el ceva în jumătatea lui.

curtea spitalului miroase a umbră.

să știi că lumea e împrejmuită cu un gard înalt peste care sar uneori așa cum sunt în pijamaua cu dungi. să știi că fug în tine de câteva ori pe zi. nu mă poate opri un biet sedativ sau ideea că tu nu exiști. fac treaba asta în deplină cunoștință de cauză.

îmi asum toată umbra din curtea spitalului și tot ce decurge din ea.